Silvia Radu

Silvia Radu face dezvăluiri: Iată de ce a acceptat funcția de ministru

418
Silvia Radu a scris un mesaj pe Facebook de ce a acceptat funcția de ministrul al Sănătății Muncii și Protecției Sociale.

CHIȘINĂU, 18 sept — Sputnik. Fostul primar general interimar al Capitalei Silvia Radu a venit cu un mesaj pe Facebook referitor la decizia PDM de a o propune la funcția de ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Aceasta a specificat că va fi un ministru neafiliat politic și va munci pentru Moldova și pentru cetățenii țării noastre. 

"Am acceptat propunerea premierului, Pavel Filip de a prelua mandatul de ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. A fost o propunere neașteptată. M-am gândit, am analizat și după ce mi-a fost prezentat proiectul, care presupune o abordare de management instituțional dinamic, am acceptat", a precizat Silvia Radu pe Facebook.

Fostul interimar de la Primăria Capitalei a ținut să menționeze că este un om format în zona managementului, are o experiență care poate fi folosită și crede că acest lucru o va ajuta la reformarea celor două domenii extrem de sensibile, cel al sănătății și cel social.

"În calitate de ministru neafiliat politic, voi munci pentru Moldova, pentru moldoveni. Voi munci ca ei să aibă parte de servicii medicale mai bune și de echitate socială. Voi face mai multe declarații după ce procedurile privind numirea mea în funcție se vor finaliza", a mai scris Silvia Radu pe Facebook.

Silvia Radu este jurist și filolog. Aceasta și-a început activitatea în sectorul energetic în 1995. Ulterior, în perioada 2008-2015, a condus Gas Natural Fenosa. Radu a deținut funcția de primar interimar general al Capitalei din noiembrie 2017 până în aprilie 2018, când a depus cerere de suspendare din funcție pe motiv că participă în calitate de candidat independent la alegerile locale din 20 mai.

418
Tagurile:
sanatatii, explica, acceptat, Silvia Radu, ministru, Moldova
Tematic
Motivul pentru care cei doi miniști au fost demiși: Explicațiile lui Vlad Plahotniuc
Igor Dodon

”Nu trebuie depășite limitele” Dodon, despre declarația ambasadorului român

53
Igor Dodon a declarat că declarația ambasadorului român despre ostașii români care au luptat în 1941 pe teritoriul Moldovei pentru dreptate și libertate sun în contradicție cu opinia majorității cetățenilor țării.

CHIȘINĂU, 28 oct – Sputnik. Candidatul la prezidențiale, actualul șef al statului Igor Dodon, consideră că recentele declarații ale diplomaților români vin în contradicție cu poziția majorității cetățenilor Moldovei.

El a vorbit despre aceasta în cadrul unei emisiuni la  un post local de televiziune. Președintele le-a recomandat de asemenea diplomaților  să se abțină de la astfel de calificări și reacții dure în această privință.

”Eu cred că, din punct de vedere diplomatic, dacă vorbim de ambasadori, în opinia mea, ar trebui să se abțină de la astfel de calificări. Și unii, și alții”, a declarat Dodon.

Igor Dodon a menționat că afirmațiile diplomaților români au provocat o reacție de răspuns a Ambasadei Ruse.

”Este vorba de cel de Al Doilea Război Mondial, luați orice carte de istorie, luați rezultatele procesului de la Nurnberg, recunoscute internațional, care spune foarte clar că fasciștii, și spun acolo și jandarmii români, au ars mii de cetățeni aici, la Cișinău”, a afirmat Dodon.

Președintele a menționat că în istorie sunt diverse pagini.

”Fiecare popor și-a avut călăii săi la anumite etape istorice, dar nu e cazul să-i eroizăm. Eu cred că noi trebuie să avem relații bune și aici nu trebuie să trecem anumite limite din toate părțile. Aici trebuie să fim calmi, liniștiți, să nu creăm situații dificile cum au fost create prin aceste declarații”, a menționat șeful statului.

Amintim că pe 23 octombrie Ambasada României în Moldova a organizat la Cimitirul Eroilor Armatei Române din raionul Orhei acțiuni dedicate  Zilei Armatei Române. Prezent la eveniment, ambasadorul României Daniel Ioniță a declarat în cadrul discursului său că „ostaşii români care au căzut pe aceste meleaguri au luptat pentru reîntregirea ţării, pentru dreptate şi libertate, pentru această palmă de pământ dintre Prut şi Nistru, care a aparţinut României”.

Ambasada Federației Ruse la Chișinău a condamnat afirmațiile ”profanatoare de justificare a criminalilor fasciști” în numele Ambasadei României în Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

53
Tagurile:
ostași, România, ambasador, declarații, Dodon
Tematic
Dodon, despre mediile rusești în Moldova după alegeri


Загрузка...
Israel

Cum vor vota moldovenii din Israel în data de 1 noiembrie

37
(reînnoit 16:14 28.10.2020)
Cetățenii moldoveni din Israel care vor să participe la alegerile prezidențiale sunt rugați să descarce de pe site-ul ambasadei Republicii Moldova în Israel o scrisoare pe care o vor prezenta autorităților acestei țări pentru a se putea deplasa la secțiile de votare.

CHIȘINĂU, 28 oct – Sputnik. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a anunțat că, în contextul situației pandemice, Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel a publicat o scrisoare confirmativă, adresată autorităților israeliene și altor instituții sau persoane interesate, prin care se confirmă că alegerile prezidențiale vor avea loc 1 noiembrie 2020.

Заседание кабинета министров РМ
© Sputnik / Miroslav Rotari
Cetățenii Republicii Moldova în această țară sunt rugați să printeze sau să descarce acest document în format electronic pe telefonul mobil pentru a fi prezentată la solicitare. În felul acesta ei se vor putea deplasa fără probleme la secțiile de votare, fără riscul de a fi amendați de către autoritățile israeliene în contextul restricțiilor impuse pe timp e pandemie.  

Vom menționa că pe teritoriul statului Israel vor fi deschise, în data de 1 noiembrie, două secții de votare:

Secția de votare nr.1/358 din or. Tel Aviv - sediul Ambasadei Republicii Moldova, str. Rembrandt 38.

Secția de votare nr.1/359 din or. Așdod - clădirea Beit Eitan, str. Kakal 90א.

Ambele secții de votare vor fi deschise între orele 7:00 – 21:00.

Vom aminti că în data de 16 octombrie Guvernul statului Israel a decis ieșirea din carantina ermetică, anulând un șir de restricții impuse anterior. Însă a lăsat în vigoare interdicția de intrare a cetățenilor străini pe teritoriul statului Israel.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

37
Tagurile:
Restricții, Vot, prezidențiale, alegeri, Israel
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020


Загрузка...

Gaz mai ieftin: ANRE a micșorat tarifele pentru consumatori

0
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat în cadrul ședinței de astăzi o decizie prin care s-a micșorat tariful la gazele naturale.

CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. Tarifele la gazele naturale au scăzut cu 12,2%. Decizia a fost luată astăzi de către Agenția pentru Reglementare în Energetică.

Știrea este în curs de actualizare...

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
ANRE, gaz, tarife
Tematic
Gaz mai ieftin de la 1 octombrie: Cu cât vor scădea tarifele


Загрузка...