Drapelele Rusiei și Uniunii Europene

Vicepreședintele Bundestagului: Europa nu se poate lipsi de Rusia

61
(reînnoit 23:40 29.05.2018)
Un parlamentar german este sigur că Europa trebuie să rezolve toate problemele-cheie împreună cu Rusia.

CHIȘINĂU, 29 mai — Sputnik. Europa trebuie să activizeze colaborarea cu Rusia, deoarece fără aceasta este imposibilă soluționarea unui șir întreg de probleme, scrie într-un articol publicat în ziarul „Frankfurter Allgemeine" vicepreședintele Bundestagului, membru al Partidului Social-Democrat din Germania, Thomas Oppermann, comunică RIA Novosti.

„Avem nevoie de o nouă inițiativă comună pentru realizarea acordurilor de la Minsk în scopul reluării procesului de pacificare în Ucraina. Germania și Uniunea Europeană, împreună cu Rusia, trebuie să lucreze asupra evitării pericolului care amenință Israelul din partea Iranului și asupra menținerii acordului nuclear. Organizarea postbelică a Siriei este posibilă doar prin colaborarea cu Rusia, iar restabilirea țării este posibilă doar împreună cu Uniunea Europeană. De asemenea, este necesar ca țările să elaboreze o inițiativă cu privire la dezarmare", consideră Oppermann.

În afară de aceasta, menționează parlamentarul, spațiul economic unic de la Lisabona până la Vladivostok ar putea constitui un impuls pentru Europa, ceea ce este deosebit de actual pe fundalul planurilor Chinei de a trasa un nou Drum al mătăsii.

Vicepreședintele Bundestagului scrie că președintele Rusiei, Vladimir Putin, este interesat să colaboreze cu partenerii occidentali în vederea stimulării economiei naționale.

În opinia lui Oppermann, Campionatul Mondial de Fotbal ar putea contribui la detensionarea relațiilor dintre Rusia și Germania, dacă reprezentanții celor două țări se vor întâlni într-un cadru neformal. De aceea echipa de fotbal a Bundestagului intenționează să joace un meci cu echipa Dumei de Stat a Federației Ruse înainte de începutul Campionatului Mondial, menționează deputatul german.

Acesta consideră că, totodată, nu trebuie uitate divergențele cu Moscova, în special referitor la conflictul din Ucraina, problema Crimeii, situația din Siria și „atacurile cibernetice" ale hackerilor ruși asupra țărilor occidentale.

Anterior, copreședintele fracțiunii Partidului de Stânga din Bundestag, Sahra Wagenknecht, a declarat că apropierea cu Rusia corespunde intereselor Europei, deoarece acest lucru va permite să fie asigurată securitatea și să fie atins scopul dezarmării. Wagenknecht îndeamnă să se pună capăt „perioadei glaciare din relațiile cu Moscova".

„Sancțiunile dăunează în fond întreprinderilor europene și germane. Prin urmare, este în interesul nostru să le anulăm", a spus Sahra Wagenknecht.
Relațiile dintre Rusia și țările occidentale s-au înrăutățit brusc acum patru ani în legătură cu situația din Ucraina și problema Crimeii. Occidentul, învinuind Moscova de ingerință, a introdus sancțiunile. Partea rusă a întreprins măsuri de răspuns, substituind importurile. MAE al Federației Ruse a subliniat în repetate rânduri că a discuta cu Moscova în limbajul sancțiunilor este contraproductiv.

Acum două săptămâni, la reședința prezidențială Bociarov Rucei din Soci, a avut loc întâlnirea dintre Angela Merkel și Vladimir Putin. Președintele Rusiei a calificat negocierile cu cancelarul german ca fiind pline de conținut și oportune. La rândul său, cancelarul a menționat că este în interesul Berlinului să mențină bunele relații cu Moscova.

61
Tagurile:
probleme-cheie, parlamentar german, vicepreședintele Bundestagului, acorduri, colaborare, Campionatul Mondial de Fotbal-2018, Duma de Stat a Federației Ruse, Bundestag, Sahra Wagenknecht, Thomas Oppermann, Angela Merkel, Vladimir Putin, Rusia, Germania
Tematic
Duma rusă a votat pachetul de contra-sancțiuni
Noi sancțiuni împotriva Rusiei și declarația lui Erdogan


Загрузка...