Construcția gazoductului Nord Stream

Dodon spune care este factorul destabilizator pentru Moldova

186
(reînnoit 14:12 13.03.2018)
Liderul moldovean a comentat demersul pe care l-au adresat Uniunii Europene șefii de parlamente din cinci state, inclusiv Moldova.

CHIȘINĂU, 13 mart — Sputnik. Spicherul Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, a expediat, împreună cu omologul său de la Kiev, Andrei Parubii, un apel către președinții parlamentelor din țările europene cu privire la gazoductul Nord Stream — 2, pe care-l califică drept un factor destabilizator.

Un document similar au semnat și șefii parlamentelor din Letonia, Lituania și Polonia.

Demnitarii au cerut între altele ca parlamentele din statele Uniunii Europene să se includă activ în discuția de care depinde menținerea transparenței pieței energetice a UE.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat pentru Sputnik că este vorba de o nouă "manifestare a fobiei din partea regimurilor de guvernare a acestor țări, inclusiv a conducerii Parlamentului Moldovei".

"Factor destabilizator nu este gazoductul, ci extinderea NATO, inaugurarea oficiilor acestei organizații în state neutre, sporirea grupărilor NATO și numărului aplicațiilor militare ale blocului, amplasarea sistemelor antirachetă în apropierea granițelor statului nostru", a subliniat liderul moldovean.

Potrivit acestuia, "astăzi mulţi și-ar dori iarăși o cortină de fier la graniţa dintre Vest şi Est, astfel încât, în loc de bunăstare şi dezvoltare, statele să fie preocupate de apărarea propriilor frontiere".

"Cred că aceasta este o abordare extrem de periculoasă şi distructivă. Poziția mea este neschimbată: pe întreg spațiul de la Lisabona și până la Vladivostok nu ar trebui să existe bariere în calea cooperării și a comerțului liber.

Șeful statului a mai adăugat că fiecare țară trebuie să pornească de la propriile interese.

"Țările care au convenit asupra construcţiei gazoductului Nord Stream —2 (Rusia şi Germania) au pornit de la interesele lor de start și nimic nu le poate fi reproșat în acest sens", consideră președintele.

În opinia lui, interesul Moldovei este să aibă energie, constant și la preţuri accesibile.

"În prezent noi primim gaze de la Gazprom şi depind direct de tranzitul prin Ucraina. Dacă vom putea primi în perspectivă aceste gaze prin conducte de alternativă, dar fără riscurile de tranzit, asta înseamnă o minimalizare a riscurilor și consolidarea securității energetice a Moldovei", a subliniat Dodon.

Întrebat de Sputnik dacă o astfel de atitudine ar putea submina relațiile dintre Chișinău și Moscova, președintele Republicii Moldova și-a exprimat speranța că acest lucru nu se va întâmpla.

186
Tagurile:
siguranta energetica, factor destabilizator, apel, NATO, Nord Stream - 2, UE, Dodon, Candu
Tematic
Expert: Ce va urma dacă Gazprom va renunța în totalitate la tranzitul prin Ucraina
A început numărătoarea inversă. Când vom plăti mai puțin pentru gazul natural
Cum va fi afectată Moldova de decizia Gazprom. Ce spun experții economici
Vot, alegeri

Posibil vom avea mai puține secții de vot peste hotare

10
Igor Dodon admite că numărul secțiilor de votare deschise peste hotare poate fi mai mic decât cel dorit de autoritățile Republicii Moldova – autoritățile unor țări pot invoca riscul de răspândire a COVID-19

CHIȘINĂU, 18 sept – Sputnik. Președintele Igor Dodon nu exclude că, din cauza riscurilor de răspândire a COVID-19, autoritățile unor țări nu vor accepta deschiderea, pe 1 noiembrie, a întregului număr de secții de votare solicitat de autoritățile Republica Moldova.

„Este posibil ca numărul secțiilor de votare peste hotare să fie mai mic, dar aceasta nu va însemna că alegerile ar fi compromise”, a spus Igor Dodon în cadrul emisiunii sale săptămânale „Președintele răspunde” din 18 septembrie.

Precizăm că, până pe 17 septembrie, 60.030 de cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi în străinătate, precum și domiciliați în localitățile din stânga Nistrului (Transnistria) s-au înregistrat prealabil în vederea participării la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020.

Peste 60 de mii de cetățeni înregistrați în prealabil pentru participare la alegeri este un număr record pentru Republica Moldova. Pentru alegerile parlamentare din 2019 erau înregistrați prealabil mai puțin de 25 de mii de cetățeni.

Secțiile de votare, inclusiv cele de peste hotare, se constituie cu cel puțin 35 de zile înainte de ziua votării, adică până pe 26 septembrie curent, a precizat Comisia Electorală Centrală (CEC).  

La baza deciziei despre organizarea deschiderii secțiilor de votare de peste hotare vor sta rezultatele înregistrării prealabile, informațiile despre numărul de alegători care au participat la scrutinul organizat în circumscripția națională, precum și informațiile obținute de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) de la autoritățile competente ale țărilor de reședință.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

10
Tagurile:
peste hotare, Igor Dodon, Secții de votare
Tematic
Igor Dodon, după ce a depus actele la CEC: Moldova are nevoie de un lider cu caracter


Загрузка...
Aleksei Navalnîi

Reacția Moscovei la ideea UE de a numi sancțiunile “Navalnîi”

55
(reînnoit 08:04 18.09.2020)
Purtătorul de cuvânt al MAE al Rusiei a comentat intenția Uniunii Europene de a atribui sancțiunilor numele lui Aleksei Navalnîi.

CHIȘINĂU, 18 sept – Sputnik. Ideea Uniunii Europene de a atribui noilor restricții numele lui Aleksei Navalnîi este o tentativă vădită de a le da acestora, în mod deliberat, o orientare antirusească, consideră purtătorul de cuvânt al MAE de la Moscova, Maria Zaharova.

Anterior, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externă și de Securitate Comună, Josep Borrel, a declarat că regimul global de sancțiuni pentru încălcarea drepturilor omului și dreptului umanitar, creat în Europa, ar putea să poarte numele activistului rus.

“Caracterul declarațiilor venite de la Bruxelles ne sugerează involuntar faptul că partenerii noștri occidentali nu sunt interesați deloc de stabilirea adevărului (în legătură cu cazul lui Navalnîi n.r.)”, a comentat Zaharova.

Potrivit ei, adevăratul scop al campaniei informaționale, declanșate în Uniunea Europeană, „se reduce la garantarea unei ireversibilități a orientării distructive adoptate de UE” în raport cu Rusia.

“Sperăm că în Uniunea Europeană va prevala bunul simț, partenerii noștri vor renunța la practica numirii voluntariste a celor vinovați și vor trage concluzii doar în baza unor fapte reale și confirmate”, a conchis diplomatul rus.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

55
Tagurile:
sancțiuni, UE, Aleksei Navalnîi
Tematic
Abordare neconstructivă: Moscova a răspuns la declarația Berlinului în cazul Navalnîi
Peskov a răspuns la apelurile ca Rusia să investigheze cazul Navalnîi


Загрузка...
 Poliția de Frontieră, foto de arhivă

Fără precedent în Moldova așa contrabandă nu s-a mai văzut

0
(reînnoit 10:56 18.09.2020)
Polițiștii de Frontieră nu s-au aștepta la așa ceva atunci când au oprit în trafic un Mercedes Sprinter – iată ce au găsit printre alte mărfuri de contrabandă.

CHIȘINĂU, 18 sept – Sputnik. Polițiști de frontieră din nordul țării au depistat într-un microbuz burdușit cu marfă de contrabandă 100 de drone nedeclarate la Vamă. Marfa era transportată din Germania de către in șofer învârstă de 29 de ani.

Echipa mobilă a Direcţiei NORD a oprit Mercedesul Sprinter 313CDI, înmatriculat în Republica Moldova, la intrarea în oraşul Costeşti, raionul Râşcani, având informația prealabilă că acesta este folosit la transportarea bunurilor de contrabandă din țările UE.

Oamenii legii au găsit printre celelalte bunuri și 100 de drone fără acte de proveniență și nici nu exista declarația vamală pentru acestea. Valoarea estimativă a cele 100 de drone este de aproximativ un milion de lei.

Șoferul a declarat în cadrul audierilor că i s-a oferit o mie de euro pentru a transporta marfa din Germania în Republica Moldova.

Bunurile au fost ridicat în vederea confiscării, fiind desfășurate în continuare măsuri de investigație.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Frontieră, drone, contrabandă
Tematic
VIDEO: Un câine din Moldova a găsit milionul infractorilor


Загрузка...