CHIȘINĂU, 3 apr — Sputnik. Deputatul liberal-democrat Nae Simion Pleșca a distribuit în această dimineață o imagine în care apare alături de Vlad Filat și de un alt fost deputat al PLDM Iurie Chiorescu.
Prima impresie este că poza ar fi fost făcută recent.
De fapt, fotografia este pe Facebook din 3 aprilie 2014, însă, din motive necunoscute, aceasta a fost redistribuită azi.
Semnificativ este faptul că această poză a fost făcută exact acum trei ani, când liderul PLDM era în libertate și era implicat în guvernarea țării.
Probabil, atunci când a distribuit, în această dimineață, poza respectivă, deputatul Pleșca a fost încercat de un sentiment de nostalgie după puternicul PLDM de altă dată.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
CHIȘINĂU, 25 feb – Sputnik. Situația din țară poate fi gestionată, a declarat premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, în timpul unui marș alături de susținătorii săi pe străzile Erevanului.
El a numit conflictul cu conducerea Statului Major "o reacție emoțională".
Statul Major al Forțelor Armate ale Armeniei a cerut joi demisia prim-ministrului Nikol Pashinyan și l-a avertizat în ceea ce privește folosirea forței împotriva propriului popor. Pashinyan a spus că, după ceForțele Armate i-au cerut demisi, el l-a eliberat din funcție pe șeful Statului Major Onik Gasparyan.
Cu o zi mai devreme, președintele Armeniei, Armen Sarkissian, la sugestia lui Pashinyan, l-a demis pe prim-adjunctul șefului Statului Major al Forțelor Armate Tiran Khachatryan, care, potrivit mediilor de informare, a ridiculizat afirmațiile șefului guvernului despre complexele "Iskander".
În timpul marșului, pe parcursul căreia au avut loc ciocniri între susținătorii și oponenții premierului, Pashinyan a mai spus că el și familia sa nu au de gând să fugă din țară.
"Sper că v-ați obișnuit cu teroarea informațională. Sunt răspândite tot felul de zvonuri – că, chipurile, am pregătit un avion și ne pregătim să fugim. Suntem aici și în niciun caz nu vom părăsi patria noastră. Familia mea este aici", a declarat Pashinyan.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 25 feb – Sputnik. Președintele Republicii Moldova convoacă Consiliul Suprem de Securitate, ședința va avea loc vineri, 26 februarie, cu începere de la ora 11.00. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială pe pagina oficială de Facebook.
”Mâine, 26 februarie, începând cu ora 11.00, va avea loc ședința Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căreia vor fi discutate mai multe subiecte, inclusiv privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău”, este menționat în comunicat.
Sursa precizează că, după încheierea ședinței, la ora 14.00, Maia Sandu va susține un briefing la sediul Președinției.
La ședința anterioară a CSS, Sandu a prezentat o listă de chestiuni prioritare pentru Consiliu. Printre acestea: dosarul „furtului miliardului”, cazul concesionării aeroportului internațional Chișinău, dosarele companiilor de asigurări, problema proprietăților moldovenești în Ucraina, finanțarea ilegală a partidelor politice și campaniilor electorale, dosarul „Laundromat", contrabandă cu țigări, lupta împotriva traficului de droguri, defrișările ilegale, probleme de gestionare a crizei pandemice.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU 25 feb - Sputnik. În urma perchezițiilor de miercuri în cadrul Penitenciarului nr.15 din Cricova, oamenii legii au depistat în celulele deținuților mai multe obiecte interzise. Este în premieră când se fac asemenea percheziții de amploare în cadrului unui penitenciar. Potrivit Poliției, descinderile au demarat în cadrul dosarului penal în privința unuia dintre adjuncții Administrației Naționale a Penitenciarelor. Este vorba despre Serghei Demcenco, care este bănuit de comiterea abuzului de serviciu în interesul unei organizații criminale.
Astfel, în urma perchezițiilor au fost depistate obiecte interzise precum alcool, jocuri de noroc și telefoane. Totodată, oamenii legii au găsit peste 100 de cuțite confecționate artizanal, 30 de telefoane mobile, în jur de 40 de cartele pentru telefoane, precum și aproximativ o sută de purtători de informație electronică, de diverse dimensiuni, care urmează să fie supuse expertizării pentru stabilirea și analiza conținutului. Totodată, au fost ridicate sute de fise pentru jocuri de noroc și zeci de seturi de cărți pentru poker.
În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au găsit și agende care conțineau șiruri numerice de conturi bancare, precum și numere și parole ale cardurilor bancare. Înscrisurile conțineau și liste cu sume ale datornicilor – sume impunătoare indicate în lei și valute. În urma descinderilor, au fost depistate sute de litri de alcool produs artizanal. Acesta a fost lichidat imediat de administrația penitenciarului.
Totodată, au fost găsite zeci de seringi cu substanțe lichide necunoscute, precum și zeci de pachețele cu praf, acestea urmând să fie supuse expertizei pentru a se stabili dacă este vorba de droguri. De asemenea, au fost depistate și câteva dispozitive de inhalare a substanțelor narcotice.
Oamenii legii au decis transferul a 13 deținuți în alte penitenciare. Potrivit Poliției, aceștia dețin diverse „statute” ierarhice înalte în lumea criminală, iar acțiunile lor urmează să fie investigate.
În urma descinderilor, procurorul responsabil de acest caz a decis reținerea pentru 72 de ore a șefului Penitenciarului nr.15 din Cricova. Oamenii legii îl bănuiesc de participare și susținere, prin diferite forme, a activității organizației criminale.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova