Sediul Președinției RM

Topul președinților Moldovei: cum au fost apreciați de cetățeni

135
(reînnoit 18:35 17.01.2017)
Un studiu sociologic a relevat cine dintre toți președinții Republicii Moldova este apreciat cel mai mult de către cetățenii țării.

CHIȘINĂU, 17 ian — Sputnik. Asociația Sociologilor și Demografilor din RM a prezentat datele unui studiu care demonstrează în ce măsură apreciază cetățenii țării activitatea foștilor șefi ai statului. Astfel, s-a constatat că majoritatea locuitorilor Republicii Moldova sunt nemulțumiți de activitatea politicienilor care au ocupat funcția de președinte al țării într-o perioadă sau alta.

Autorii studiului subliniază că acești indici sunt negativi.

Totuși, potrivit sondajului, cel mai mare număr de respondenți (44%) au apreciat pozitiv activitatea liderului Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, care a fost președinte al RM în perioada 2001 — 2009.

Activitatea de șapte ani a primului președinte al RM, Mircea Snegur, a fost apreciată pozitiv de 32 la sută dintre respondenți.

Următorul în top este Mihai Ghimpu, fost președinte interimar. De activitatea acestuia sunt mulțumiți 19% dintre cei intervievați.

Cel de al doilea președinte al RM, Petru Lucinschi, aflat în această funcție în anii 1997 — 2001, s-a bucurat de aprecierea a 17% din numărul celor chestionați.

Topul îl încheie Nicolae Timofti a cărui activitate pe parcursul anilor 2012 — 2016 a fost estimată pozitiv de numai 8% dintre respondenți.

Sondajul a fost realizat în perioada 2 — 10 ianuarie, pe un eșantion de 1179 de persoane din 76 de localități ale țării. Marja de eroare este de circa 3%.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

135
Tagurile:
apreciere, președinte RM, cetățeni, activitate, sondaj, Petru Lucinschi, Mircea Snegur, Mihai Ghimpu, Vladimir Voronin, Nicolae Timofti
Tematic
Președintele Igor Dodon a urat de bine țării în anul care vine
Cei patru ani de mandat al președintelui Timofti - sub lupa unui politician


Загрузка...