Clădirea Guvernului

Biografie: Who is mister Sorin Grindeanu

118
(reînnoit 15:11 30.12.2016)
Posibilul viitor premier al României Sorin Mihai Grindeanu a făcut carieră politică 20 de ani, alături de social-democrați, în paralel cu cariera academică, combinând cu succes informatica și Academia Națională de Informații.

CHIȘINĂU, 30 dec — Sputnik. Sorin Grindeanu este născut în 5 decembrie 1973, la Caransebeş, este absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia Informatică (1992 — 1997), transmite Sputniknews.ro.

A fost preparator și asistent la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, în perioada octombrie 1998 — octombrie 2000, în 1999 a avut o bursă Tempus pe o perioadă de 3 luni la Universitatea Bologna — Italia, în domeniul statistică socială, iar în 2001 a făcut diverse specializări în Germania, Portugalia și Marea Britanie, informează Mediafax.

De asemenea, Sorin Grindeanu, a absolvit în anul 2013 un program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică — Academia Naţională de Informaţii.

A fost membru PDSR din noiembrie 1996, a deţinut mai multe funcţii în organizaţia judeţeană de tineret, iar în decembrie 2003 a devenit preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Timiş, iar duminică a fost desemnat preşedinte interimar al PSD Timiş.

Din iunie 2008 până la alegerea ca deputat a fost viceprimar la Primăria Timişoara, Din 2012 până la sfârşitul lunii iunie 2016, când a devenit preşedinte al CJ Timişoara, Grindeanu a activat ca deputat și a făcut parte din Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.

El a făcut parte din Comisia de apărare a Camerei şi din cea pentru tehnologia informaţiei și a fost ministru al Comunicaţiilor şi societăţii informaţionale în perioada decembrie 2014 — 17 noiembrie 2015.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

118
Tagurile:
who is, Sorin Grindeanu, biografie, România, premier, Sorin Grindeanu, Klaus Iohannis, România
Tematic
Iohannis: România este deschisă dialogului cu Moscova
Trei motive pentru care Iohannis a amânat desemnarea premierului

Загрузка...