Igor Dodon și ÎPS Vladimir

Top 6 priorități ale lui Igor Dodon

758
Cel de-al cincilea președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat care vor fi prioritățile sale pe parcursul exercitării mandatului de președinte.

CHIȘINĂU, 23 dec — Sputnik. Imediat după ceremonia oficială de depunere a jurământului, Igor Dodon a ținut un discurs în care a anunțat care vor fi prioritățile politicii sale.

1. Identitate și unitate

”Avem o datorie sacră de a onora testamentul lui Ștefan cel Mare și al altor voievozi ai Moldovei. Aceasta este casa noastră. Îndemn intelectualitatea țării, oamenii de cultură, cercurile academice, și mai ales profesorii să vă consacrați munca pentru protejarea și cultivarea identității poporului nostru. Este datoria noastră sfântă față de strămoși și față de urmași. Ceea ce ne unește pe noi toți este religia noastră creștin-ortodoxă. Peste 90 de procente dintre cetățenii țării s-au declarat creștini, aici găsim oameni de toate etniile, cu diferite viziuni politice, de toate vârstele și din diferite pături sociale. Religia creștin-ortodoxă este liantul nostru național. Ea oferă o temelie solidă pentru principiile noastre morale. Ea este încrustată în tradițiile și normele noastre de viață. Iată de ce, în calitatea mea de președinte al țării, voi fi un susținător al Bisericii și voi sprijini activitățile care vor asigura protejarea valorilor creștine în societatea moldovenească”, a declarat Dodon.

2. Suveranitate, independență și bunăstare

”Voi fi un președinte al tuturor cetățenilor acestui stat. Soluționarea problemelor cetățenilor noștri aflați departe de casă va fi o prioritate pentru mine, iar în cadrul Președinției va activa un consilier, care se va ocupa de problemele diasporei. Totodată, întreaga clasă politică, dar și funcționarilor publici să țină cont de faptul că instituțiile statului trebuie să se afle în slujba cetățenilor și să ia în serios activitatea desfășurată. Îmbunătățirea calității vieții fiecărui cetățean va fi o prioritate pentru mine, precum și crearea condițiilor pentru dezvoltarea potențialului uman. Mă voi ocupa în mod prioritar de problemele mediului de afaceri al țării. Politicile economice promovate trebuie să fie predictibile. La scurt timp va fi creat Consiliul economic pe lângă președintele republicii Moldova. O importanță deosebită o voi acorda sistemului judiciar și instituțiile de drept ale țării. De asemenea, voi asigura un dialog continuu cu cetățenii și cu societatea civilă”, 

3. Securitate națională

”Vreau să asigur cetățenii Republicii Moldova că securitate națională va fi una din preocupările de bază ale mele în calitate de președinte. Și aici mă refer la toate componentele, atât cea politică, economică, cât și socială. Suveranitatea, neutralitatea și integritatea teritorială vor fi mereu pe ordinea de zi a șefului statului. Vom depune toate eforturile pentru ca să soluționăm conflictul transnistrean. Vom căuta o cale, care să fie în interesul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, a mai subliniat Dodon.

4. Libertatea presei

”Orice politician responsabil va susține cu tată fermitatea activitatea de informare a societății. Voi acorda tot sprijinul mass-mediei, iar jurnaliștilor le doresc să fie liberi și independenți, dar și imparțiali și corecți în reflectarea evenimentelor.”

5. Reforme pentru oameni

Potrivit lui Dodon, Republica Moldova nu are nevoie de reforme de dragul reformelor sau de reforme pentru a raporta creditorilor și partenerilor de dezvoltare.

”Avem nevoie de reforme pentru crearea locurilor de muncă, pentru creșterea salariilor și pensiilor, pentru asigurarea unei educații și oferirea unor servicii medicale de calitate, reforme pentru asigurarea unei echități și dreptăți sociale, pentru protecția socială a celor dezavantajați, iar impactul acestor reforme trebuie să fie creșterea calității vieții cetățenilor Republicii Moldova. Reforme pentru oameni și nu oameni pentru reforme”, a remarcat președintele.

6. Politică externă bazată pe parteneriat și prietenie cu statele lumii

”Prima vizită oficială o voi face în Federația Rusă. Sunt convins că odată cu normalizarea relațiilor cu Federația Rusă se va îmbunătăți situația economică a țării, a miilor de fermieri moldoveni. Vom promova o politică externă bazată pe parteneriat și prietenie cu toate statele lumii. Vom intensifica relațiile cu statele vecine — România și Ucraina. Vom dezvolta o colaborare multidimensională cu Uniunea Europeană. Colaborarea noastră cu Statele Unite al Americii și cu Republica Populară Chineză va constitui o prioritate pentru noi. Vom întinde poduri atât spre Est, cât și spre Vest. 

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

758
Tagurile:
independență economică, top 6, Ortodoxie, priorități, învestire, parteneriat, Suveranitate, România, UE, Rusia, Președinție, Igor Dodon, Republica Moldova
Tematic
Un oaspete neașteptat la inaugurarea lui Dodon
Igor Dodon a depus jurământul
Fenomenul Dodon, explicat de un politolog

Загрузка...