Președintele Nicolae Timofti și patru foști președinți ai Moldovei și Ucrainei

”Cina cea de taină” a foștilor președinți la Chișinău

97
La Chișinău a avut loc, într-o atmosferă confidențială, întâlnirea foștilor președinți ai Republicii Moldova și Ucrainei. Evenimentul a fost organizat de șeful statului moldovenesc, Nicolae Timofti. Ce ar putea sta în spatele acestei întrevederi din capitala Moldovei?

CHIȘINĂU, 12 iul – Sputnik. ”Cina cea de taină” a foștilor șefi de stat din Republica Moldova și Ucraina a avut loc la Chișinău, fiind organizată de actualul președinte moldovean, Nicolae Timofti. La întâlnire au venit foștii președinți moldoveni Mircea Snegur și Petru Lucinschi, precum și foștii președinți ucraineni, Leonid Kravciuk și Victor Iușcenko.

Întâlnirea s-a desfășurat în clădirea prezidențială de la Chișinău, iar jurnaliștii au aflat despre ea doar post factum. Discuțiile ”pensionarilor” politici s-au axat pe relațiile bilaterale și situația specifică din regiune.

”Ne-am înțeles cu foștii președinți să găsim soluțiile necesare, pentru ca țările noastre să se apropie și să coopereze în vederea realizării viitorului european comun”, a declarat Timofti.

Opiniile experților locali referitoare la această întâlnire enigmatică de la Chișinău sunt diferite. Unii sunt de părere că în capitala Moldovei au fost puse bazele unui careva club al foștilor președinți. Alții presupun că cei patru foști președinți și Timofti, care în câteva luni de asemenea va obține prefixul de ”ex”, pur și simplu au decis ca în acest fel să-i amintească publicului despre faptul că ei există. De ce? La această întrebare trebuie să răspundă înșiși participanții la ”cina cea de taină”.

97
Tagurile:
Victor Iușcenko, Leonid Kravciuk, Petru Lucinschi, Mircea Snegur, Nicolae Timofti, Președinția RM, Chișinău, Ucraina, Moldova
Tematic
Incredibil: planul de eliberare a lui Vlad Filat, dat pe față. Rolul lui Timofti

Загрузка...