Vladimir Cebotari

Ministrul Justiției nu este pe placul deputaților moldoveni

66
(reînnoit 17:52 01.07.2016)
Încă un vot de neîncredere pentru un membru al Guvernului. Vineri în Parlamentul țării a fost înregistrată propunerea de a iniția o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției, Vladimir Cebotari.

CHIȘINĂU, 1 iul — Sputnik. Fracțiunea socialiștilor a înregistrat vineri inițiativa de demitere a ministrului Justiției, Vladimir Cebotari.

Anterior, socialiștii au declarat că vor înainta în fiecare săptămână câte o moțiune simplă asupra membrilor Guvernului.

La ora actuală, în Parlament sunt înregistrate inițiative similare pe numele ministrului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, și ministrului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș.

„Sarcina Ministerului Justiției a fost de a reforma sistemul, a asigura transparența maximă și multe altele. În realitate, Cebotari a uitat repede de ceea ce a promis că va face.

Neprofesionalismul Ministerului Justiției a cauzat un mare prejudiciu pentru țară, și nu doar material", a spus deputatul socialist Vasile Bolea.

Spicherul Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că moțiunea simplă este argumentată și semnată de numărul necesar de deputați, astfel încât va fi trimisă biroului permanent al Legislativului ţării și Guvernului RM.

Candu a subliniat că, în conformitate cu legislația țării, moțiunea simplă este examinată în timp de 14 zile. Data exactă va fi stabilită de către biroul permanent al Parlamentului.

Pe parcursul săptămânilor precedente, Parlamentul Moldovei nu a susținut moțiunile simple înaintate de socialiști pe numele ministrului Educației, Corina Fusu, ministrului Apărării, Anatol Șalaru, ministrului Finanțelor, Octavian Armașu.

66
Tagurile:
ministrul justiției, moțiune simplă, socialiști, Vasile Cebotari, Republica Moldova
Tematic
Al cincilea ministru amenințat de demisie
Moţiunea simplă contra lui Şalaru nu a fost susţinută de Parlament

Загрузка...