Şedinţa parlamentului

Deputat: Filat chiar are un coleg de cameră recidivist

130
(reînnoit 11:35 18.03.2016)
Colegii de partid şi de fracţiune parlamentară ai liderului PLDM, Vlad Filat, susţin că o nouă formă de exercitare a presiunii psihologice asupra fotului premier constă în plasarea unui recidivist în celula de puşcărie a acestuia.

CHIŞINĂU, 18 mar – Sputnik. Deputatul liberal-democrat, Vadim Pistrinciuc, susţine că PLDM dispune de informaţii precum că în aceeaşi celulă cu Filat ar fi fost plasată într-adevăr încă o persoană, care a fost anterior condamnată. Pistrinciuc a făcut declaraţii pe marginea acestui caz vineri, în timpul şedinţei plenare a Parlamentului.

Totodată, Pistrinciuc a criticat poziţia administraţiei Penitenciarului 13, care susţine că în cazul lui Filat legea nu a fost încălcată.

Anterior, reprezentanţii autorităţilor au mai afirmat că Filat beneficiază de un tratament preferenţial spre deosebire de alţi deţinuţi.

„Ne-am adresat administraţiei penitenciarului în privinţa acestui subiect. Ei se ascund în spatele declaraţiei că nu încalcă legea. Noi însă avem informaţii că persoana plasată în celula lui Vlad Filat este recidivist, adică a fost condamnată anterior”, a spus Pistrinciuc.

Deputatul a calificat această situaţie drept „un caz ieşit din comun”.

„Să pui o astfel de persoană în celulă cu un fost prim-ministru? Considerăm că astfel se încearcă exercitarea presiunilor asupra lui Vlad Filat, ca şi atunci când dânsul era mutat dintr-o celulă în alta pentru ai fi creat un disconfort”, a mai opinat deputatul liberal-democrat.

Vadim Pistrinciuc a informat jurnaliştii că PLDM va sesiza instituţiile internaţionale, inclusiv Consiliul Europei, să trimită delegaţii pentru a monitoriza condiţiile de detenţie a lui Filat.

130
Tagurile:
Recidivist, Vadim Pistrinciuc, Condiţii de detenţie, Vlad Filat, Moldova
Тема:
În instanţa continuă examinarea în fond a dosarului Filat (76)
Tematic
Medic: Filat e conştient, adecvat şi poate vorbi
Filat s-a lovit la cap


Загрузка...