Justiţie, corupţie, dosar, iniţiativă, lege

Vezi aici hotărârea integrală a CCM privind alegerea directă a Preşedintelui

295
Textul integral a hotărârii Curţii Constituţionale, privind alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către popor, a fost publicat în mai puţin de jumătate de oră de la pronunţare.

CHIŞINĂU, 4 mar – Sputnik. Vineri Curtea Constituţională a pronunţat Hotărârea privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Legii nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000 cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova (modul de alegere a Preşedintelui). Instituţia a fost sesizată de 18 deputaţi liberal-democraţi, printre care Valeriu Ghileţchi, Tudor Deliu, Maria Ciobanu, Angel Agachi, Vadim Pistrinciuc şi alţii.

Vedeţi aici textul integral al Hotărârii de vineri pronunţată de Curtea Constituţională.

Curtea Constituţională a statuat că, în sensul articolului 135 alin. (1) lit. c) coroborat cu prevederile articolelor 141 alin.(2) şi 143 alin. (1) din Constituţie:

a) După pronunțarea avizului de către Curtea Constituţională, nu se admit intervenții în textul proiectului legii de revizuire a Constituţiei, iar ignorarea sau depășirea acestuia pot servi drept temei pentru nulitatea modificărilor astfel operate.

b) În cazul amendamentelor deputaţilor acceptate de Parlament în lectura a doua la un proiect de lege privind revizuirea Constituţiei, este necesară avizarea repetată de către Curtea Constituţională.

c) În cazul în care Curtea Constituţională avizează repetat un proiect de lege de revizuire a Constituţiei, amendat substanţial în cadrul celei de-a doua lecturi în Parlament, acest proiect urmează să parcurgă toate procedurile expuse la articolul 143 alin. (1) din Constituţie.

În acest context, Curtea a declarat neconstituţionale prevederile legii de revizuire a Constituţiei referitoare la modul de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova de  către Parlament cu votul a 3/5 din numărul deputaţilor.

Curtea a revigorat prevederile privind alegerea Preşedintelui prin vot direct, secret şi liber exprimat, în redacţia anterioară modificării neconstituţionale.

În vederea evitării vidului legislativ, Curtea a declarat neconstituţională Legea cu privire la alegerea Preşedintelui Republicii Moldova şi a revigorat prevederile Codului Electoral privind alegerea Preşedintelui prin vot direct de către cetăţeni.

În acelaşi context, Curtea a declarat neconstituţionale prevederile Regulamentului Parlamentului care au permis modificarea esenţială a proiectului de lege avizat de către Curtea Constituţională.

Hotărârea Curţii este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

295
Tagurile:
Text integral, Vot universal, Alegerea Preşedintelui, Curtea Constituţională, Hotărâre, Moldova
Тема:
Alegeri prezidenţiale (85)
Tematic
PLDM şi PSRM au făcut front comun. Îi interesează alegerea preşedintelui
Marian Lupu, despre şansele alegerii preşedintelui ţării de către Parlament


Загрузка...