Guvernul Republicii Moldova Правительство РМ

Declaraţie şocantă: următorul guvern va cădea până la 8 martie

839
Va fi o guvernare slabă, care se va confrunta cu probleme extrem de grave şi după o iarnă grea va urma o nouă demisie a guvernului.

CHIŞINĂU, 4 noiembrie – Sputnik. „Cel mult într-o lună, va fi învestit un nou guvern la Chişinău. Dar şi zilele următorului guvern sunt numărate. Va cădea până la Paşti, sau până la 8 martie, dacă prim-ministru va fi o doamnă”, a declarat Igor Dodon în exclusivitate pentru Sputnik.

Igor Dodon
© Sputnik / Rodion Proca

În opinia lui Igor Dodon, deşi liberal-democraţii au decis la nivel de partid să nu participe la negocierile de formare a unei noi coaliţii, o parte dintre deputaţii formaţiunii vor prefera, totuşi, să nu se pomenească în opoziţie. Prognoza liderului socialiştilor este că noua guvernare va fi susţinută, într-o formă sau alta, de PDM, PL, Grupul Leancă, PCRM şi o parte dintre deputaţii liberal-democraţi. Dar va fi o guvernare slabă, care se va confrunta cu probleme extrem de grave şi după o iarnă grea va urma o nouă demisie de guvern.

„Cel puţin zece deputaţi de la PLDM vor dori să facă parte din majoritatea parlamentară. Aceştia vor fi liberal-democraţi reformatori. Iar precedentul pentru un asemenea deznodămând a fost creat în legislatura precedentă tocmai cu sprijinul PLDM”, a mai spus Igor Dodon.

839
Tagurile:
Prognoză, Guvernare slabă, Iarnă grea, Demisie, Guvern, Igor Dodon
Tematic
PLDM nu participă la negocierile cu PD
Diacov: doi deputaţi PLDM vor participa la crearea unei noi coaliţii cu PD
Перспективы развития Молдовы после президентских выборов 2020 года

Deputat rus: De ce soarta limbii ruse este decisă în Moldova de cetățeni români

98
(reînnoit 19:11 22.01.2021)
Decizia Curții Constituționale în privința limbilor constituie la polarizarea societății moldovenești, este părere un deputat rus care este membru al Comisiei pentru relațiile cu CSI al Dumei de Stat.

CHIȘINĂU, 22 ian - Sputnik. Decizia dată de Curtea Constituțională în chestiunea privind funcționarea limbilor nu corespunde Constituției Republicii Moldova, este discutată intens în Rusia, inclusiv în Duma de Stat. Mulți dintre deputații Dumei de Stat au convingerea că decizia CC în privința limbii ar putea, pe viitor, să aibă consecințe negative asupra relațiilor dintre Republica Moldova și Federația Rusă.

"Din păcate, suntem nevoiți să constatăm că astfel de acțiuni ale Curții Constituționale a Republicii Moldova conduc la o și mai mare polarizare a societății moldovenești, a declarat, într-un interviu pentru Sputnik Moldova, deputat rus Artiom Turov, care este membru al Comisiei pentru relațiile cu CSI al Dumei de Stat. Noi doar știm foarte bine că o mare parte dintre oamenii din Moldova consideră că limba rusă este limba lor maternă, care, nu pe hârtie, ci în realitate îi unește pe oamenii de diferite naționalități".

Deputatul rus s-a arătat nedumerit în special de faptul că membrii CC ce au dat respectivul verdict sunt cetățeni români.

"Atunci când într-o țară suverană deciziile important sunt luate de Curtea Constituțională în care cel puțin jumătate dintre magistrați dețin cetățeni statului vecin, acest fapt provoacă multe nedumeriri. Oamenii are au decis soarta limbii ruse în Moldova se orientează la politica și la viziunile României, dar nu la interesele statului și ale cetățenilor moldoveni", consideră Turov.   

Potrivit lui, partidele care au inițiat la timpul respectiv adoptarea de către Parlamentul moldovean a legii privind funcționarea limbilor. În special, acordarea unui statut special pentru limba rusă, întotdeauna s-au bucurat de mare susținere în societate. Adică a acelor moldoveni care doresc dezvoltarea, în continuare, a unor relații bilaterale sănătoase între Rusia și Moldova.

"Oricare ar fi situația, la nivel parlamentar, noi vom continua lucru în comun cu colegii noștri moldoveni, care va fi îndreptat spre consolidarea relațiilor reciproc avantajoase între țările noastre. Și bineînțeles eu sper că rațiunea va triumfa în cazul elitelor politice ale Moldovei și legea privind funcționarea limbilor va intra în vigoare pe viitor", a declarat deputatul Dumei de Stat.

În perspectiva posibilei vizite a noului președinte al Republicii Moldova în Rusia, Turov nu exclude că chestiunea privind statutul limbii ruse ar putea să fie inclusă în agenda întâlnirilor pe care o va avea președintele Republicii Moldova cu reprezentanții autorităților ruse.

"Dacă noi vom privi rezultatele celor mai recente alegeri prezidențiale din Moldova, vom vedea că o bună parte a alegătorilor moldoveni, peste 700 de mii, au votat pentru alt candidat (decât Maia Sandu - n.n.). Pentru un candidat care are alte viziuni decât Maia Sandu privind dezvoltarea relațiilor reciproce dintre Moldova și Rusia, privind rolul limbii ruse în țară, privind participarea în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice", a declarat Turov.            

El consideră că actualul președinte al Republicii Moldova ar trebuie să înțeleagă că această poziție reflectă aspirațiile a jumătate din societatea moldovenească. Și președintele, vrea sau nu vrea ea asta, va fi nevoită să se aplece asupra acestei opinii. Inclusiv în ceea ce ține de formularea agendei relațiilor bilaterale cu Federația Rusă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

98
Tagurile:
statut, limba rusă


Загрузка...
Kremlinul

Ministerul rus de Externe a comentat decizia CCM privind statutul limbii ruse în Moldova

95
(reînnoit 19:10 22.01.2021)
Problema statutului limbii ruse, așa cum subliniază sursa, are o mare importanță pentru păstrarea stabilității sociale și a armoniei interetnice în societatea moldovenească, precum și în contextul reglementării diferendului transnistrean. 

CHIȘINĂU, 22 ian - Sputnik. Rusia se așteaptă ca conducerea Republicii Moldova, unde limba rusă a fost privată de statutul său special, să aibă suficient „bun simț” pentru a nu provoca o escaladare a tensiunii politice interne pe baza limbii, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.

„Problema statutului limbii ruse este de o mare importanță pentru menținerea stabilității sociale și a armoniei interetnice în societatea moldovenească, precum și în contextul soluționării problemei transnistrene. Sperăm că conducerea republicii va avea suficient bun simț pentru a nu provoca o escaladare artificială a tensiunii politice interne pe fundalul limbii", se menționează în comentariul Mariei Zaharova, publicat pe site-ul diplomației ruse. 

Potrivit acesteia, decizia Curții Constituționale a Moldovei din 21 ianuarie, care a pus capăt statutului special al limbii ruse, provoacă „profund regret”.

"Verdictul Curții Constituționale care a anulat decizia parlamentului moldovean nu poate să nu dezamăgească mai ales prin faptul că, încă din noiembrie 2020, Maia Sandu a promis, după ce a câștigat alegerile prezidențiale, să facă tot ce îi stă în putere, astfel încât limba rusă să fie utilizată "la nivel". Ea a îndemnat să nu se creadă în „poveștile de groază” conform cărora, după alegerea ei în funcția de șef de stat, vor fi încălcate drepturile populației de limbă rusă de a studia și de a se adresa la organele de stat în limba lor maternă. La mai puțin de o lună de la inaugurare, aceste promisiuni au fost încălcate ", a declarat Ministerul rus de Externe.

Decizia Curții Constituționale

Curtea Constituțională a Moldovei a examinat joi cererea deputaților platformei DA Dinu Plângau și Maria Ciobanu, precum și a președintelui Partidului Unionist al Unității Naționale (PUN) Octavian Țîcu privind controlul constituționalității legii privind funcționarea limbilor și a declarat legea neconstituțională.

Din momentul obținerii independenței și până în iunie 2018, documentul de bază al întregii politici lingvistice din Republica Moldova a fost Legea „Funcționarea limbilor pe teritoriul RSS Moldovenească”. În iunie 2018, Curtea Constituțională a declarat una dintre cele mai vechi legi în vigoare din Moldova „învechită”.

Legea privind funcționarea limbilor, propusă de socialiști și adoptată în lectura finală de Parlament la 16 decembrie anul trecut, nu conține denumirea limbii de stat, ci se referă în acest sens la Constituție.

Conform legii, statul își asumă obligația de a asigura studiul limbii de stat și, de asemenea, proclamă limba rusă limba comunicării interetnice.

La fel ca documentul anterior, noua lege oferă cetățenilor dreptul de a primi documente judiciare și de a participa la proceduri judiciare într-o limbă acceptabilă.

După adoptarea legii, aceasta a fost imediat atacată la Curtea Constituțională de către deputații DA și PUN. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a respins cererile deputaților de a suspenda funcționarea legii privind funcționarea limbilor pe teritoriul Moldovei - acest lucru s-a întâmplat de două ori: ca răspuns la o cerere din partea Cicu și, de asemenea, la o cerere din partea Plângău și Ciobanu.

Atunci instanța a stabilit că nu există motive pentru a suspenda funcționarea legii în timpul examinării constituționalității acesteia.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

95
Tagurile:
limba rusă, decizie, Ministerul rus de Externe
Tematic
Cum a comentat Ambasada Rusiei decizia CCM privind statutul limbii ruse


Загрузка...
Daniela Josanu

Ești criticată pentru orice de către partenerul de viață? Află cauza acestei atitudini

0
(reînnoit 21:09 22.01.2021)
Ești criticată mereu și pentru orice? Ți se spune cu orice ocazie că ești incapabilă să te descurci fără el? Vezi ce se ascunde în spatele acestui comportament.
Ești criticată pentru orice de către partenerul de viață? Află cauza acestei atitudini

Ți se spune cu orice ocazie că ești incapabilă să te descurci fără el, iar în cazul în care nu vei face așa cum îți spune vei rămâne singură? Ești criticată mereu și pentru orice? Ei bine, ești victima violenței psihologice. Specialiștii spun că, de cele mai multe ori, această formă de violență nu este recunoscută, iar victimele ajung chiar să creadă în vorbele agresorului.

„Orice acțiune de intimidare și de umilire a persoanei, de amenințare sau de înjosire este o acțiune de violență psihologică. De multe ori, beneficiarele noastre vin și spun că „el îmi spunea că eu sunt nimeni și eu nu mă descurc. Că dacă el pleacă eu mor de foame și mă găsesc câinii pe drum”. În astfel de cazuri, victima pur și simplu nu are putere psihologică pentru a spune stop. Când ți se spune în fiecare zi unul și același lucru, tu deja ajungi să crezi în ceea ce ți se spune”, a declarat coordonatoarea serviciului pentru Asistență Specializată din cadrul Centrului de Drept al Femeilor, Daniela Josanu, în studioul Radio Sputnik Moldova.

Jurista spune că abuzul emoțional este foarte des trecut cu vederea de către victime, iar cei din jur nu fac decât să încurajeze acest comportament.

„Cel mai grav este atunci când sunt copii într-o familie, iar victima nu este susținută de oamenii din jur. Adică cei din jur nu-i spun clar femeii că ea este victimă a violenței și face rău că stă într-o relație nocivă de la care copiii ei nu vor avea ce învăța”, adaugă Daniela Josanu.

Psihologii spun că cicatriciile abuzului emoțional sunt foarte adânci și de cele mai multe ori au consecințe grave asupra victimelor, care pot dezvolta chiar și probleme de sănătate mintală.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
agresiune fizică, acte de violenta, violenta
Tematic
Date alarmante: Neglijarea – cea mai frecventă formă de violență la adresa copilului
Ce măsuri sunt întreprinse în școli pentru a preveni actele de violență împotriva copiilor
Date alarmante: Violența emoțională – cea mai frecventă formă de violență asupra copilului


Загрузка...