Путин на Генассамблее ООН призвал объединить усилия для борьбы с ИГ

Dispute între Putin și Obama la ONU: discordanţele au rămas

57
(reînnoit 12:57 17.11.2015)
Luările de cuvânt ale președinților Putin și Obama la tribuna Adunării Generale a ONU au avut tangențe doar în ceea ce privește temele, nu însă și în privința aprecierilor și opiniilor.

CHIȘINĂU, 29 sept – Sputnik. Polemicile dintre președinții Rusiei și SUA Vladimir Putin și Barak Obama, care au avut loc atât la distanţă, cât și în timpul întrevederii personale dintre cei doi, a constituit evenimentul principal în prima zi a săptămânii la nivel înalt în cadrul celei de-a 70-a sesiune a Adunării Generale ONU, care are loc la New-York.

Exact un an în urmă, de la aceeași tribună, Obama a poziţionat Rusia în același şir al pericolelor mondiale cum ar fi ”Statul Islamic” sau Ebola. De data aceasta, președintele american a fost mai reținut în aprecieri, însă divergențele nu au putut fi evitate. Și spre deosebire de Adunarea Generală din anul trecut, de data aceasta Putin a putut să-i răspundă personal oponentului său – atât în luarea sa de cuvânt, cât și la întâlnirea bilaterală.

Ucraina și sancțiunile

Luările de cuvânt ale liderilor SUA și Rusiei, care au vorbit de la tribuna Adunării Generală a ONU, respectiv, al doilea și al șaselea, au avut multe tangențe, dar numai în ceea ce privește temele, nu însă și în ceea ce privește abordările şi opiniile.

De exemplu, ambii au vorbit despre Ucraina. Obama a învinuit în mod tradiţional Rusia de agresiune împotriva acestei țări. ”Noi înțelegem relațiile istorice profunde și complexe dintre Rusia și Ucraina. Dar noi nu putem accepta încălcarea flagrantă a suveranității și integrității teritoriale a vreunei țări”, a declarat președintele american.

Anume din acest motiv, potrivit lui Obama, SUA și aliații săi au fost nevoiți să instituie sancțiuni împotriva Rusiei. "În niciun caz din dorința de a ne întoarce la războiul rece”, a subliniat Obama și a adăugat că Washingtonul nu intenționează să izoleze Rusia. ”Noi dorim ca Rusia să fie puternică, pentru ca împreună să consolidăm sistemul mondial”, a subliniat liderul SUA.

La rândul său, preşedintele rus a învinuit Vestul de actuala criză din Ucraina.

”Mai întâi, s-a insistat pe extinderea NATO. Pentru ce, ne întrebăm? După care țările post-sovietice au fost puse în fața dilemei: să aleagă Vestul sau Estul? Mai devreme sau mai târziu, această logică de confruntare trebuia să se transforme într-o criză geopolitică serioasă. Anume acest lucru s-a întâmplat în Ucraina, unde nemulțumirea unei părți importante a populaţiei a fost folosită împotriva puterii existente, fiind promovată din afară o lovitură de stat armată. În rezultat, a izbucnit războiul civil”, a opinat Putin.

Președintele Rusiei a abordat și probleme sancțiunilor care, potrivit lui, nu urmăresc scopuri atât de nobile precum cum declară SUA. ”Astăzi, sancțiunile unilaterale instituite cu neglijarea statutul ONU au devenit aproape o normă. Acestea nu doar că urmăresc scopuri politice, dar și servesc la înlăturarea concurenților de pe piață”, consideră Putin.

Ar fi de menţionat că delegația ucraineană, în frunte cu Poroșenko, nu au auzit aceste cuvinte. Reprezentanții Ucrainei au preferat să nu asiste la luarea de cuvânt a președintelui FR. De altfel, el nici nu s-a supărat. ”Nu am observat că președintele Ucrainei a lipsit”, a spus Putin. ”Pentru mine nu este important să fie prezenți toți fără excepție, mai ales cei cărora nu le sunt interesante aceste lucruri”, a adăugat el.

57
Tagurile:
Adunarea Generală a ONU, Putin Obama, sancţiuni, New-York
Tematic
Lavrov după întâlnirea Obama-Putin: cred că liderul SUA l-a auzit pe liderul FR
Obama şi Putin au păreri opuse în privinţa regimului Bashar al-Assad
Poroșenko: întâlnirea dintre Putin și Obama poate contribui la pacea din Donbas


Загрузка...