Andrian Candu întrevedere cu Mihail Burla

Prima întrevedere oficială, după mai bine de un deceniu, între conducătorii legislativelor RM şi autoproclamatei RMN

25
(reînnoit 13:27 19.05.2015)
Cei doi oficiali au abordat mai multe subiecte de ordin social-economic, inclusiv crearea unui grup de dialog între deputaţi.

CHIŞINĂU, 18 mai – Sputnik Moldova. Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a avut, luni, o întrevedere cu Preşedintele Legislativului din regiunea transnistreană, Mihail Burla.

Întâlnirea a avut loc la iniţiativa Preşedintelui Parlamentului. Serviciul de presă al Parlamentului menţionează că este prima întâlnire a conducătorilor Parlamentului RM şi Legislativului autoproclamatei republici nistrene, după aproape 13 ani de încetarea contactelor oficiale.

Sursa mai precizează că evenimentul a avut loc datorită susţinerii Oficiului din Bender al Misiunii OSCE în Republica Moldova, urmărind să impulsioneze dialogul cu regiunea transnistreană.

Cei doi oficiali au abordat mai multe subiecte de ordin social-economic, inclusiv crearea unui grup de dialog între deputaţi, participarea Universității de Stat din Tiraspol la programul european pentru învățământul superior „Erasmus”, extinderea zonei de intervenție a SMURD-ului în stânga Nistrului, medierea procesului de dialog între camerele de comerț și industrie.

O atenţie aparte în cadrul discuţiilor a fost acordată importanţei proiectelor de infrastructură comună, în special în domeniile telefoniei, electrificării căii ferate şi a serviciilor medicale de urgenţă.

25
Tagurile:
Bender, Întrevedere, Mihail Burla, Andrian Candu, Andrian Candu, Republica Moldova

Загрузка...