PSRM

Cine este concurentul PSRM în caz de alegeri anticipate expert

329
(reînnoit 21:53 14.04.2021)
Politologul a analizat situația în care alegerile anticipate ar putea avea loc în țară în timpul apropiat și a explicat dacă au socialiștii „tovarăși de drum” pe flancul de centru-stânga, care le-ar putea lua din voturi.

CHIȘINĂU, 15 apr – Sputnik. De patru luni, în țară continuă una dintre cele mai profunde crize politice din întreaga sa  istorie de independență. Chiar de la începutul ei, era clar că noul președinte al țării, Maia Sandu, și partidul care îi este loial ”Acțiune și Solidaritate vor face tot ce le stă în puteri pentru a se ajunge la dizolvarea actualei componențe a forului legislativ suprem  și anunțarea alegerilor anticipate. Dar și înșiși politicienii de pe flancul de dreapta nu ascundeau acest lucru și l-au declarat public în repetate rânduri.

 Deja pe 15 aprilie, Curtea Constituțională va examina demersul președintelui cu privire la posibilitatea dizolvării parlamentului și organizarea alegerilor anticipate. Reprezentanții PSRM și liderul partidului, inclusiv într-un interviu acordat Sputnik Moldova, au declarat în repetate rânduri că nu au o poziție de principiu cu privire la negarea alegerilor anticipate și nu se opun desfășurării acestora. Însă ei au subliniat că, în contextul situației epidemice alarmante legate de COVID-19, alegerile anticipate ar fi un pas necugetat și lipsit de viziune.

Expert: Curtea Constituțională riscă să devină un actor politic - Iată de ce>>>

Este cauzată totuși această opunere a socialiștilor alegerilor anticipate doar de motive epidemiologice sau există și altele politice? Răspunsul la această întrebare l-a oferit în studioul Sputnik Moldova doctorul în habilitare în științe politice Victor Juc.

"Nu cred că ei au un concurent serios pe flancul stâng. Cu atât mai mult cu cât partidul lui Renato Usatîi este unul ”asistemic” și acumulează voturi de pe toate segmentele câmpului electoral. Se consideră că Usatîi se poziționează ca un politician de stânga. Nu este așa. El, la fel ca și Ilan Șor, atrage voturi de la toate segmentele, începând de la unioniști și până la cei de stânga ", a declarat expertul.

„Potrivit interlocutorului, un concurent nu prea important pentru socialiști în eventualele alegeri anticipate ar pitea fi  Partidul Comuniștilor (PCRM), cu condiția ca aceștia să devină mai activi în perioada premergătoare campaniei electorale. Deși lipsa lor de acțiune în timpul campaniei de astă toamnă pentru prezidențiale și faptul că nu au avut un candidat  în primul tur de scrutin ar putea juca un rol negativ pentru comuniștii moldoveni, întrucât alegătorul va uita de ei în cele din urmă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

329
Tagurile:
alegeri anticipate, PSRM
Тема:
Studioul Sputnik Moldova: Opinii, declarații, comentarii (201)
Tematic
Ar putea oare încerca dreapta să acapareze puterea în Moldova - politician
Krîlov: Occidentul ar putea să falsifice rezultatele alegerilor anticipate
Parlamentul

La ce ar trebui se aștepte moldovenii după alegerile din 11 iulie

159
(reînnoit 18:02 13.06.2021)
Fostul primar al Chișinăului a explicat cum să ne dăm seama care dintre promisiunile făcute de politicieni în cursa preelectorală sunt reale și care sunt vorbe goale.

CHIȘINĂU, 14 iun – Sputnik. Cetățenii Moldovei sunt copleșiți de așteptări în contextul viitoarelor alegeri anticipate. Cum să înțelegem unde este minciună în promisiunile politicienilor și unde este adevăr? I-am pus această întrebare în studioul Sputnik Moldova fostului primar general al Chișinăului, ex-deputatului Serafim Urechean.

"Are loc o luptă acută. Unele partide oferă ceva real, dar există foarte mult romantism care nu este susținut de practica în politica moldovenească, precum și de activitatea parlamentară, guvernamentală și de stat. Oamenii care se descurcă un pic în asta, văd imediat falsul, promisiuni deșarte sau vorbărie goală. Poți promite multe, dar trebuie să te uiți în buzunar. În buzunarul tău, al statului", a spus fostul primar al Capitalei.

Politicianul a amintit de asemenea de cuvinte și expresii ne la locul lor care sunt scăpate în timpul campaniilor electorale.

Un astfel de exemplu au fost câteva fraze aruncate în cursa prezidențială din 2020, care „au schimbat părerile  a foarte mulți oameni”.

"Cred că acum este încă foarte devreme să facem o evaluare a rezultatelor votului. Acest lucru ca fi mai mult sau mai puțin vizibil cu o săptămână-două înainte de 11 iulie. Deoarece chestiunea este decisă practic în ultima săptămână înainte de ziua votării", a conchis interlocutorul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

159
Tagurile:
așteptări, alegeri parlamentare anticipate
Тема:
Studioul Sputnik Moldova: Opinii, declarații, comentarii (201)
Tematic
Ceban: Cum vor afecta alegerile anticipate prețurile la gazele naturale
Blocul PSRM-PCRM: Șansele în alegerile parlamentare


Загрузка...
Elizaveta Breahnă

Vinurile moldovenești: În ce țări sunt solicitate

136
(reînnoit 19:45 13.06.2021)
Care este situația în cel mai important sector al economiei Republicii Moldova, cel vitivinicol, și cine sunt cei mai mari consumatori a vinurilor noastre pe timp de pandemie?
Exportul de vinuri: Unde se vinde cel mai mult vin moldovenesc

În cadrul emisiunii "La Ordinea Zilei", expertul coordonator în vinificație din cadrul Oficiului Național al Viei și Vinului Elizaveta Breahnă a precizat că, în pofida pandemiei, piața vitivinicolă din țara noastră a înregistrat realizări bune.

Deși rata exporturilor de vinuri moldovenești s-a redus, totuși, comparativ cu anul 2019, acest sector nu a suferit schimbări extrem de mari, iar vinurile producătorilor autohtoni au ajuns pe piața externă.

"Exportăm vinuri în 100 de țări ale lumii, însă vânzările sistematice sunt înregistrate în 56 de țări. Cele mai multe și bune vânzări sunt în țări CSI precum Belarus, Ucraina, Kazahstan, Armenia, Rusia și altele. În cantități mai mici exportăm și în statele Uniunii Europene, America și Coreea de Sud", a declarat Elizaveta Breahnă.

Gheorghe Arpentin
© Sputnik / Mihai Caraus
Gheorghe Arpentin

În același timp, și fostul director al Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin a remarcat că, în perioada pandemiei, Federația Rusă a ajuns cel mai mare consumator de vinuri moldovenești. De asemenea, în anul 2020, printre principalele piețe de desfacere a vinului îmbuteliat din Republica Moldova se numără Belarus, România, Ucraina și Kazahstan.

"La exportul total în volum am pierdut 12 puncte, în schimb în valoare am câștigat 4,4 puncte. Au fost înregistrate creșteri enorme pe piața din Federația Rusă, Belarus, Ucraina și Kazahstan. Astfel, Rusia prezenta în 2020 66 de procente, Belarus - 26 la sută, Ucraina - 7,5 la sută. Pe ultimul loc s-a situat China, deși anterior era pe primele poziții", a declarat Gheorghe Arpentin.

Amintim că la începutul anului 2020, în luna ianuarie, în Moldova s-a constatat o creștere a exportului de vinuri - de 17,5 procente, iar în februarie - de aproximativ 10 la sută. Începând cu luna martie, producătorii au înregistrat o descreștere de 9 procente, iar în luna aprilie cifra a ajuns la 26 de procente.

De menționat că în perioada 2018-2019, Republica Moldova a exportat vin în valoare de peste 3 miliarde de lei.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

136
Tagurile:
export, vin
Tematic
Planul de redresare economică: Când vin milioanele de la UE


Загрузка...
Un șofer a fost descarcerat de salvatori în urma unui accident rutier

Un Citroen s-a izbit de un Kamaz: Ce a rămas din mașina avariată - Foto

0
Un bărbat de 51 de ani a rămas blocat în mașină și a fost necesară intervenția salvatorilor după ce automobilul condus de el s-a lovit de un camion. 

CHIȘINĂU, 14 iun - Spuntik. O mașină de model Citroen s-a izbit violent de un autocamion de model Kamaz. Accidentul a avut loc luni, 14 iunie, în jurul orei 11:40, în apropiere de satul Suruceni, raionul Ialoveni.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, șoferul autoturismul, un bărbat de 51 de ani, a rămas blocat în mașină și s-a ales cu numeroase traumatisme. Astfel, salvatorii au intervenit pentru a descarcera bărbatul din mașina avariată.

Șoferul a fost evacuat și a fost preluat de medicii de pe ambulanță, iar apoi a fost transportat de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Potrivit IGSU, ulterior, salvatorii au spălat asfaltul de combustibilul revărsat. Cauza și circumstanțele accidentului rutier urmează să fie stabilite de oamenii legii. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
IGSU, accident, șofer, descarcerare
Tematic
Accident terifiant cu 17 victime în România: Printre răniți - și un moldovean


Загрузка...