Parlament

Ce partide vor ajunge în viitorul Parlament expert

240
(reînnoit 14:50 01.10.2020)
Politologul Igor Volnițchi a făcut în studioul Sputnik Moldova pronosticuri cu privire la componența viitorului organ legislativ al țării.

CHIȘINĂU, 30 sept – Sputnik. Ce configurație va avea următorul Parlament al țării – la această întrebare deloc simplă a încercat să răspundă în studioul Sputnik Moldova analistul politic Igor Volnițchi.

”Este clar că Partidul Socialiștilor și Partidul Acțiune și Solidaritate vor fi prezenți în viitorul parlament, și cu un astfel de număr de deputați care le va permite să pretindă la deținerea puterii. În cadrul unei coaliții sau de sine stătător”, a declarat politologul.

De altfel, potrivit expertului, este destul de mare probabilitatea că în noul Parlament vor mai accede încă două partide.

”Dacă e să vorbim de alte partide, cred că este mare probabilitatea să vedem în viitorul Parlament Partidul ”Șor”, care este destul de activă în teritoriu. Este mare probabilitatea că pragul va fi depășit și de Partidul Democrat, care a decis să nu participe la alegerile prezidențiale, păstrând în felul acesta o anumită intrigă”, a menționat Volnițchi.

Este interesantă și soarta liberalilor și a liberal-democraților, analistul este de părere că ar fi prematur să-i scoatem pe aceștia din calcului politic. Situația s-ar putea întoarce în favoarea acestora.

”În ceea ce ține de partidele lui Năstase și Usatîi, prezența lor în viitorul Parlament depinde de faptul cum se vor manifesta la alegerile prezidențiale. Cât privește Partidul Liberal-democrat și chiar Partidul Liberal, viitorul lor depinde de modul în care se vor manifesta la alegerile prezidențiale cei care sunt acum lideri în simpatiile electoratului pe segmentul de dreapta. Dacă Maia Sandu va pierde alegerile iar Andrei Năstase va avea un rezultat prost, atunci este posibil ca o parte din simpatiile electoratului de dreapta să se îndrepte către partidele mai vechi. Dar poate și către altele noi care ar putea să apară”, a conchis expertul.

Cât de probabile sunt alegerile parlamentare anticipate

Experții nu exclud nici posibilitatea declanșării unor alegeri parlamentarea anticipate. În opinia analistul politic Roman Mihăieș, acestea ar putea fi ”interesante” pentru actualul președinte, Igor Dodon.

”Prin intermediul acestora, el ar putea soluționa concomitent câteva chestiuni. Pe de altă parte, aceste alegeri sunt avantajoase și pentru liderul pas, Maia Sandu. Ea poate în felul acesta să elimine din spațiul politic al țării partidul condus de Andrei Năstase. Între aceștia există contradicții ireconciliabile și aici supraviețuiește cel mai puternic”, a subliniat expertul.

Totodată, Mihăieș consideră că pentru unele partide parlamentare aceste alegeri nu sunt deloc avantajoase, menționând printre ele formațiunile politice ”Șor”, ”Pro Moldova” – pentru acestea, din punct de vedere tactic, amânarea este mai acceptabilă. Pentru o mai mare vizibilitate pe arena politică a țării, potrivit analistului, ele ar ave nevoie minim de un an și jumătate-doi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

240
Tagurile:
partide, Parlament, alegeri parlamentare anticipate
Тема:
Studioul Sputnik Moldova: Opinii, declarații, comentarii (139)
Tematic
Când ar putea avea loc în Moldova alegeri parlamentare anticipate
COVID-19: Parlamentul ar putea intra în carantină
Protestul părinților, ipocrizia șefilor din Educație

Protestul părinților, ipocrizia șefilor din Educație și tăcerea Maiei Sandu

290
(reînnoit 18:58 05.03.2021)
Zeci de părinți au manifestat vineri în fața Guvernului în semn de protest față de decizia autorităților de a închide școlile și de a trece procesul de instruire la distanță în scopul de a împiedica răspândirea coronavirusului.

Dacă e să generalizăm raționamentele din care părinții sunt revoltați de închiderea școlilor, acestea sunt, în mare, două.

Primul - procesul de instruire online este necalitativ, copiii nu obțin cunoștințele pe care le obțin, în mod normal, atunci când merg la școală. Sau procesul de instruire, în general, nu are loc, dat fiind că nu toți copiii au acces la internet, au computere, planșete sau alte dispozitive care le-ar permite să participe la orele online. Situația este și mai complicată în familiile în care sunt doi - trei și mai mulți copii.

Al doilea - părinții, care sunt obligați să meargă la muncă ca să poată întreține familia, să le pună o bucată de pâine pe masă copiilor, respectiv, nu au cu cine să-i lase acasă. Nici nu pot să-i ia cu ei la muncă și nici să-i lase singuri acasă, ambele cazuri comportând mai multe riscuri.  

Este mai mult decât evident că părinții au dreptate atunci când cer redeschiderea școlilor. Argumentele lor sunt imbatabile: cu cine să lase copiii acasă și cine o să ajungă acești copii dacă nu merg la școală?

Spre marea mea surprindere, în fața acestor părinți a ieșit un secretar de stat al Ministerului Educației, mai exact, Natalia Grîu, care le-a spus pe un ton mai mult decât obraznic că Ministerul Educației nu are nicio treabă cu închiderea școlilor, că respectiva decizie de închidere a școlilor aparține Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

"Eu pot să mă expun pe domeniul Educației. Eu nu sunt medic, eu nu sunt președintele Comisiei Naționale, eu răspund de asigurarea accesului la educație în școală", a spus doamna secretar de stat.

Halucinant, nu? Părinții sunt revoltați că copiii lor nu au acces la educație, iar ea le spune că asta nu o privește pe ea pentru că răspunde de asigurarea accesului la educație în școală. Nu sesizați că este alogic?

Când o mamă i-a spus că nu are cu cine să lase copilul acasă, doamna Natalia Grîu i-a răspuns la fel: "Dacă îmi permiteți să mă expun. Eu cred că trebuie să facem o delimitare între competențele Ministrului Educației…". Deci, faptul că copiii nu merg la școală, iarăși, nu ține de competențele Ministerului Educației! Exact ca în procesul lui Kafka.

Și tot în cadrul acestui dialog, răspunzând părinților care spuneau ceva de genul că nu au bani pentru computere și planșete ca odraslele lor să participe online la ore, doamna secretar de stat a venit din nou cu același argument neghiob - asta nu este treaba Ministerului Educației.  

"Ministerul Educației se va expune pe domeniul de competență. Vreau să vă spun următorul lucru: la pachet cu anumite decizii care se iau pentru asigurarea dreptului la educație, sunt și anumite aspecte care vizează… care țin de protecția socială, anumite suporturi care trebuie să fie acordate părinților…", a declarat Natalia Grîu.

Alo! Ce-i cu tâmpenia asta? Adică de ceea ce li se întâmplă copiilor sunt vinovați părinții lor pentru că sunt săraci și nu au bani pentru computere și planșete sau cei de la Protecția Socială că nu le dau ajutoare financiare pentru asta, iar Ministerul Educației nu are nicio responsabilitate?

Dacă este așa, dacă nu Ministerul Educației a închis școlile, ci Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, de ce atunci în fața părinților a ieșit un secretar de stat de la Educație, ca să le povestească ce? Că Ministerul nu are nicio responsabilitate?

Nici nu știam că avem secretari de stat atât de impertinenți, obraznici și… agramați.  

Am transcris fragmentele de mai sus din discursul ei ca să arăt că doamna secretar de stat din Ministerul Educației nu prea cunoaște sensul cuvintelor de care face uz. Avem în cazul ei folosirea total improprie a verbului "a expune" la reflexiv: "pot să mă expun", "dacă îmi permiteți să mă expun", "Ministerul Educației se va expune".

La reflexiv, verbul "a expune" înseamnă a se pune, se afla într-o situație periculoasă, neplăcută. Corect ar fi fost să spună "să mă pronunț" sau "să-mi expun poziția, părerea". Dar așa doamna secretar chiar că s-a expus pe ea și întreg Ministerul Educației de a văzut o țară întreagă cine lucrează acolo.

Cam atât despre protestul părinților și poziția Ministerului Educației. Deși ar mai fi câteva chestiuni.

De ce tace avocatul poporului pentru problemele copilului, Maia Bănărescu, tace chitic, nu sare în apărarea drepturilor copiilor sau nici pe ea, ca și pe Ministerul Educației, nu o privește faptul că copiii nu sunt lăsați să meargă la școală.

Și de ce tace cealaltă Maie - Maia Sandu, care este ditamai președinte de țară și care anterior a fost și ministru al Educației? Ea de ce nu se implică în acest conflict sau nici pe ea nu o vizează, nu o privește faptul că sunt închise școlile și riscăm să avem o generație de analfabeți.

Bănuiesc că Maia Sandu nici nu a observat că au fost închise școlile și părinții protestează. Și cum ar observa în condițiile în care ea luptă vârtos cu corupția și corupții din Parlament, iar altceva nu o mai interesează. Închiderea școlilor e o chestie prea măruntă, nu se ostenește ea să se aplece asupra unui lucru atât de insignifiant.

NOTĂ: Opinia autorului ar putea să nu corespundă cu cea a redacției Sputnik Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

290
Tagurile:
școli închise, școli, parinti, parinți, protest


Загрузка...
Maia Sandu și Irina Vlah

Cum deteriorează Maia Sandu relația Chișinău-Comrat

159
(reînnoit 21:12 04.03.2021)
Au trecut câteva luni de când Maia Sandu a preluat mandatul de șef de stat, însă până acum Președinția nu a făcut niciun efort ca să consolideze relația dintre Chișinău și Comrat. Ba din contra, a construit ziduri în loc de poduri.

CHIȘINĂU, 5 mart - Sputnik. La câteva luni de când Maia Sandu a ajuns în fruntea statului, găgăuzii sunt nedumeriți de poziția președintelui față de regiunea autonomă. Ei așteaptă de la noul șef de stat niște răspunsuri la întrebările fundamentale care-i macină în relația Chișinău-Comrat. Declarația a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al bașcanului Irina Vlah Andrei Vedutenko pentru Spuntik Moldova. 

„Sandu este de câteva luni președinte, dar din păcate până în prezent nu am auzit poziția ei și a echipei sale în legătură cu chestiunile fundamentale ce se referă la autonomie. Nu știm în ce mod vede ea procesul de împărțire a competențelor între centru și regiune. Noi, conducerea Găgăuziei și locuitorii ei, suntem sincer cointeresați să aflăm poziția șefului statului în chestiuni care au pentru noi, găgăuzii, o mare importanță”, a declarat Vedutenko pentru Sputnik Moldova

Găgăuzii sunt nemulțumiți de faptul că guvernatorul autonomiei a fost exclus din componența Consiliului Suprem de Securitate în ianuarie și își doresc ca vocea lor să fie auzită și în această structură. 

„Nu ni s-a prezentat nicio explicație. Bașcanul nu a primit nicio scrisoare oficială din partea Președinției. Irina Vlah a fost membru al Consiliului Suprem de Securitate chiar și atunci când era președinte Nicolae Timofti, la fel cum a fost membru CSS și predecesorul său Mihail Formuzal în timpul mandatului lui Voronin”, a mai spus Vedutenko. 

Președinția a precizat că bașcanul Irina Vlah nu mai este membru din oficiu al CSS, dar va fi invitat la ședințele Consiliului atunci când vor fi examinate subiecte ce vizează autonomia. 

„Bașcanul Găgăuziei este membru al Guvernului prin statut. Acest fapt este fixat în legislația privind statutul Găgăuziei, care a fost aprobată de Parlament. Noi considerăm că opinia autonomiei găgăuze trebuie să fie auzită și în cadrul Consiliului Suprem de Securitate, nu doar în Guvern. Aceasta este opinia poporului găgăuz și opinia lui trebuie luată în calcul atunci când se adoptă anumite decizii la nivelul Consiliului Suprem de Securitate, pentru că aceste decizii vor influența direct Găgăuzia”, a declarat Vedutenko. 

Amintim că decretul de constituire a noului Consiliu Suprem de Securitate a fost semnat pe 25 ianuarie de președintele Maia Sandu. Potrivit legii, din componența CSS fac parte deținătorii unor anumite funcții publice. În noua componență nu s-a mai regăsit bașcanul Găgăuziei, în schimb a fost completată cu 11 persoane noi din anturajul președintelui.

Anterior Irina Vlah a declarat că Maia Sandu face o greșeală ignorând conducerea și locuitorii autonomiei găgăuze, care nu au susținut-o la alegerile prezidențiale. 

Bașcanul nu a fost invitat nici la inaugurarea Maiei Sandu.

„Toate aceste acțiuni și fapte sunt greșite, absolut greșite și nu sunt verificate. Dar nu vreau să le comentez. Din păcate, încă nu avem nicio relație. Nu există semnale din partea conducerii țării noastre. Deși suntem deschiși și gata să lucrăm", a spus Vlah.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

159
Tagurile:
Irina Vlah, Maia Sandu, Găgăuzia
Tematic
Întrevedere dintre Irina Vlah și Oleg Vasnețov: Ce au discutat


Загрузка...
 „Aparat bun”: Echipamentul donat de Rusia i-a fost de folos Găgăuziei

„Aparat bun”: Echipamentul donat de Rusia i-a fost de folos Găgăuziei

0
(reînnoit 18:51 05.03.2021)
Medicii din Găgăuzia mulțumesc autorităților din Tatarstan pentru echipamentul medical care facilitează efectuarea intervențiilor chirurgicale.

COMRAT, 5 mart - Sputnik, Maxim Topal. Calitatea serviciilor medicale la Spitalul raional Ceadîr-Lunga s-a îmbunătățit semnificativ, spre bucuria medicilor și a pacienților. Totul datorită noului aparat laparoscopic donat de guvernul Tatarstanului - acesta este deja utilizat pe scară largă în sălile de operație, a declarat pentru Sputnik Natalia Popazoglo, directorul Spitalului raional. 

Очень хороший аппарат: оборудование, подаренное Россией, широко используется в Гагаузии
© Sputnik / Maxim Topal
Noul aparat laparoscopic este deja utilizat pe scară largă în sălile de operație

Ea a menționat că operațiile cu utilizarea laparoscopului se efectuează aproape zilnic la spitalul Ceadîr-Lunga.

"Practic, acestea sunt operații în care vezica biliară este decupată. Aceste operații sunt efectuate și sub anestezie, dar folosind un laparoscop video, cavitatea abdominală a pacientului nu este tăiată foarte tare. La două-trei zile după operație, persoana este externată din spital cu intervenții minime și fără cusături. Acesta este un dispozitiv foarte bun”, a spus Natalia Popazoglo.

Astfel de operații sunt efectuate gratuit pacienților cu asigurare medicală și cu trimiterea de la medic. 

Reamintim că la sfârșitul anului trecut Ambasada Federației Ruse în Moldova a predat autorităților din Găgăuzia mai multe loturi de echipamente medicale scumpe furnizate de regiunile Rusiei - de guvernul Sankt Petersburgului, cel al Tatarstanului și de mecenați. 

Echipamentul medical furnizat include un laparoscop video, un gastroscop video, un colonoscop video, dispozitive de ventilație artificială pulmonară, concentratoare de oxigen, echipamente cu raze X și multe altele. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Rusia, donație, echipament, găgăuzia, medici
Tematic
Încă un lot de echipament medical din Rusia a fost predat spitalelor din Găgăuzia


Загрузка...