Сer, lac

Cum este aerul pe care-l respiră moldovenii: Sursele poluante din Moldova Video

119
(reînnoit 08:36 07.09.2020)
Ziua internațională a aerului curat pentru un cer albastru este la prima ediție în 2020. Să ne gândim astăzi ce aer respirăm în Republica Moldova.

CHIȘINĂU, 6 sept – Sputnik. În premieră anul acesta, pe 7 septembrie este marcată la nivel global Ziua aerului curat pentru un cer albastru. Decizia de a institui această zi tematică a fost adoptata pe 19 decembrie 2019, la sesiunea adunării generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Mai mulți savanți și cercetători științifici moldoveni au realizat un material video cu prilejul evenimentului.

În Republica Moldova, Institutul de Chimie și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului monitorizează 26 de poluanți atmosferici.

La nivel internațional, se află în atenția specialiștilor cu 12 poluanți atmosferici mai mulți. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) efectuează inventarierea a 36 de poluanți atmosferici, cu indicarea impactului acestora asupra sănătății.

„Indicele calității aerului se bazează pe măsurarea particulelor în suspensie (PM2.5 și PM10 ), a ozonului troposferic (O3), dioxidului de sulf (SO2), emisiilor de monoxid de carbon (CO). În baza datelor de monitorizare, Serviciul Hidrometeorologic de Stat oferă zilnic Harta poluării aerului atmosferic în municipiile Chișinău, Bălți și concentrațiile maxime admisibile”, a explicat Institutul de Chimie pe Facebook.

Iată linkul la care sunt publicate, de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat, hărțile zilnice privind poluarea aerului atmosferic în Republica Moldova.

Sursele poluante ale aerului în Republica Moldova

Orașul Chișinău are cel mai poluat aer din Republica Moldova, orașului Bălți revenindu-i locul doi, potrivit Agenției de Mediu. 

Republica Moldova se confruntă cu trei tipuri de surse poluante ale aerului: staţionare fixe, care includ centralele electrotermice (CET-urile), cazangeriile, întreprinderile industriale; sursele mobile, care includ transportul auto, feroviar, aerian, fluvial, tehnica agricolă; transferul transfrontalier de noxe, care înseamnă că la noi ajung poluanții atmosferici emiși într-o altă țară.

Transportului auto îi revine o cotă de tocmai 88% din emisiile totale de poluare ale bazinului aerian, potrivit rapoartelor oficiale. Emisiile nocive ale transportului auto constau din cantităţi mari de hidrocarburi, oxizi de carbon, oxizi de azot şi de sulf.

Emisiile nocive ale transportului auto constau din cantităţi mari de hidrocarburi, oxizi de carbon, oxizi de azot şi de sulf. Cu cât mai proastă este starea tehnică a vehiculelor și mai joasă calitatea combustibilului utilizat, cu atât mai nocive sunt emisiile.

Totodată, potrivit ecologiștilor, șantierele de construcții, neîngrădite corespunzător, sunt o sursă importantă de poluare a aerului în Chișinău.

Pandemia COVID-19 ne-a reamintit cum se respiră aerul curat

Primăvara aceasta, când oamenii s-au autoizolat în case din cauza COVID-19, planeta a răsuflat ușurată, au semnalat ecologiști din întreaga lume. Ei au vorbit despre un impact benefic al carantinei pentru mediul înconjurător. Și în Chișinău au fost resimțite în martie-aprilie efectele pozitive ale autoizolării asupra calității aerului.

„Într-adevăr, aerul în Chișinău a devenit mai curat datorită numărului scăzut de mașini care circulă în oraș, mașinile fiind una dintre cele mai mari surse de poluare”, a declarat pentru Sputnik Moldova ecologistul Anatolie Prohnițchi, solicitat să comenteze impactul carantinei asupra calității aerului.

Calitatea aerului a fost influențată în mod benefic și ca urmare a faptului că și-au stopat activitatea un număr considerabil de unități de producere, a adăugat expertul. 

Anatolie Prohnițchi a apreciat că, dacă ne dorim ca aerul din Chișinău să rămână respirabil și pe mai departe, atunci și după ridicarea stării de urgență și a regimului de autoizolare este necesară mobilizarea în acest scop a tuturor instituțiilor responsabile.

În opinia ecologistului, poluarea masivă a aerului poate provoca un nou val de infecții, în situația în care medicii afirmă că virusul COVID-19 atacă în primul rând căile respiratorii și plămânii.

Poluarea aerului ar fi mai redusă și dacă orice bucățică de sol din Chișinău ar fi acoperită de iarbă, nefiind lăsat pământul gol în bătaia vântului. 

„Avem foarte multe spații de teren unde ar fi obligatoriu să fie gazon de iarbă. În fapt, avem pământ gol, care pe timp de vară este o sursa foarte mare de poluare a aerului cu praf”, a explicat Anatolie Prohnițchi.

Potrivit ecologistului, municipiul Chișinău nu dispune de un sistem complex de monitorizare a calității aerului, cu acoperire totală, dar acesta este absolut necesar. 

În altă ordine de idei, foarte multe mașini aflate în circulație nu au funcționale sistemele de curățare a gazelor de eșapament instalate de producător la etapa fabricării.

De ce se întâmplă aceasta? Pentru că foarte mulți proprietari de mașini au demontat respectivele sisteme, justificându-și decizia prin costul mare de deservire a acestora.

Dacă sunt dotate autoturismele din trafic cu sisteme de curățare a gazelor de eșapament nu verifică nimeni în mod special. Excepție ar fi acea dată pe an când automobilele sunt supuse reviziei tehnice, în opinia lui Anatolie Prohnițchi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

119
Tagurile:
Moldova, poluarea aerului
Tematic
Transportul auto a fost luat în vizor: Amenzi de sute de lei la Bălți - care este motivul
Sistemul american de apărare antirachetă Patriot

România: Rachete Patriot pentru o țară fără lideri patrioți?

90
(reînnoit 07:38 27.09.2020)
Cu ceva vreme în urmă, nu multă, am intrat în posesia unor interviuri din SUA cu diplomaţi americani, consilieri politici, ofițeri ai serviciilor de informații cu statut diplomatic etc. privind anii de serviciu în România.

BUCUREȘTI, 27 sept - Sputnik, Radu Toma. De tipul debriefings (raport de informare audio, oficial, depozitat la instituția de comandă), interviurile acoperă o perioadă de peste o jumătate de secol (1946-1997) și sunt una dintre cele mai consistente surse de informaţii inedite, politice, diplomatice, militare, economice, instituționale etc. privind  România de după Al Doilea Război Mondial. O sursă primară deci - clasificată timp de decenii și apoi declasificată, dar neadusă în spațiul public până în paginile de față ale Sputnikului - din toată perioada fostului regim de la București, 1945 - 1989, văzută de americanii trimiși oficial în misiuni dincolo de mult temuta fostă "Cortină de Fier".  

Mărturii în premieră absolută despre lideri şi politicieni locali şi internaţionali, despre superputerile vremii, îndeosebi fosta Uniune Sovietică; despre Cominformul de la Moscova, despre „o femeie foarte manierată şi elegantă” numită Ana Pauker, apropiată a Kremlinului venită la București și asemănată  de americani galanți care au cunoscut-o aici cu Golda Meir a Israelului; despre sovromuri, despre România în doliu o săptămână la moartea lui Stalin; cu insistență despre ecouri ale disputelor fierbinți sovieto-americane, de genul Crizei Caraibelor  etc.

Concluzia cea mai importantă a documentelor, însumând 525 de pagini (!),  este că oficialitățile americane trimise la București în acei ani  au avut  misiunea  nr.1 să culeagă informații nu atât despre România și români, cât despre  mișcările  Moscovei în Estul Europei, de asemenea să sesizeze  posibile "semnale"  din  România  ale  unei eventuale dizidențe politice anti-Moscova de tipul Ungaria  '56, Cehoslovacia '68, Polonia anii '80  etc.  

Astăzi, după 30 ani de la dispariția Uniunii Sovietice și a fostelor regimuri socialiste din Europa de Est documentele confirmă solid o concluzie esențială, anume că percepția și interesul primar al Washingtonului fața de România au rămas aceleași timp de 75 de ani: (1) în timpul fostului regim România ca un avanpost al Washingtonului dincolo de "Cortina de Fier", de supraveghere a mișcărilor Moscovei și  (2) în prezent România  ca  un "portavion nescufundabil"  (Churchill, despre insula Malta, apărată și păstrată de englezi în tot timpul ultimului război mondial)  al SUA în imediata vecinătatea sud-vestică  europeană a Rusiei. Bucureștiul oficial 2020  drept "capul de pod" principal al strategiilor și reconfigurărilor militare ale Washingtonului în Europa de Est și la Marea Neagră, strategii și reconfigurări militare reflectând toate eterna obsesie  a Americii oficiale, obsesie numită Rusia. De asemenea dovedind și o rivalitate agresivă, inflamată periodic, față de Moscova, ca în anii cei mai întunecați ai fostului Război Rece.           

Suntem, prin urmare, din nou martori la un alt episod dintr-un  Război Rece declarat oficial mort, în realitate  intrat în clandestinitate, un ultim episod declanșat acum câteva zile, când Washingtonul, Bucureștiul și media internațională au anunțat sosirea oficială în România a primelor părți din sistemul balistic sol-aer Patriot cumpărat din SUA. Cum s-a ajuns la rachete interceptoare americane,  operaționale din 2021, pe țărmul românesc al Mării Negre, la câteva sute de kilometri de Rusia? Cum a ajuns România parte din această escaladare militară letală Statele Unite - Rusia post-Războiul Rece? Cum a ajuns România, după căderea Zidului Berlinului, singura, unica  țară est - europeană  cu sisteme balistice americane pe teritoriul ei, Aegisurile de la Deveselu și acum vectorii Patriot de la Marea Neagră? Cum a ajuns Bucureștiul, din 2015 încoace, să fie marcat cu un steguleț roșu, adică țintă pe planiglobul Apocalipsei nucleare ruso-americane?  Rachetele Aegis și Patriot, sunt într-adevăr arme defensive, dar capabile să modifice  mai vechiul echilibru  dintre celelalte tipuri de arme nucleare rusești și americane  -  "echilibrul terorii", atât de prețuit de americanii Kissinger, Brzezinski și părintele Războiului Rece, George Kennan - arme nucleare  de sub incidența defunctului INF, arme ofensive lăsate acum în voia soartei! România a ajuns aici, astfel.           

Casa Guvernului Federației Ruse
© Sputnik / Сергей Субботин
Anii '90 trecuți, de după căderea zidului Berlinului și dispariția Uniunii Sovietice, au fost anii promisiunii solemne a euroatlanticilor: "NATO, niciun inch către Est" făcută lui Gorbaciov și rușilor de președintele Bush Sr. și secretarul de Stat american James Baker, de Mitterand al Franței, cancelarul Kohl al Germaniei, PM Thatcher și Major ai Marii Britanii, de Manfred Wörner, secretarul general al NATO. Promisiune făcută  în  vara lui 1990 și uitată grabnic de președintele următor  Bill Clinton în 1994. Au fost, totodată şi anii ieşirii României de sub dominaţia fostei Uniuni Sovietice şi ai alunecării ei treptate în sfera de influenţă politico-militară a SUA, ceva mai târziu  Bush Jr. avea să spună  asta „puţin” diferit, anume că România era prietenul bun al Americii... 

Adevărul a fost altul, acela că după  1989 orientările de politică externă ale României nu  au apucat să prindă o pârtie cât de cât practicabilă nici către Europa de Vest și nici o consistență regională, estică sau balcanică. În atare situaţie, din tot Estul european  numai aici, în România, a fost posibil ca administraţiile Clinton, mai prudent şi apoi Bush Jr. fără ezitări, să instaleze politicile și interesele hegemonice americane în acest loc prielnic, ca să nu spunem un loc uitat de toți, inclusiv de clasa politică locală preocupată de trădări, loialități reciclate și navete de la un partid la altul, de chivernisirea personală și de găsirea de susțineri externe. Estonia, Letonia şi Lituania, ţări germanice şi cu grupuri rusofone importante, s-au întors la legăturile tradiţionale cu Germania şi au menţinut o cooperare economică profitabilă cu Rusia și alți exsovietici.

Deşi a avut legături stabile cu America prin grupul etnic, mare, emigrat peste ocean – circa 15 milioane de americani de origine poloneză – Polonia catolică a întreţinut legături cu Vaticanul, cu Europa, Germania, Franţa, arealul baltic, dar şi schimburi economice cu Rusia, dincolo de disputele istorice. Cehii au fost "adoptaţi" imediat de către Germania și au continuat fostele afaceri profitabile cu rușii; slovacii, imuni istoricește la rusofobii, au mers cu Vestul, dar neabătut şi cu Moscova. Ungaria şi-a aşezat politica externă alături de Germania şi Austria, puțin mai târziu s-a întors, pragmatic și către spațiul eurasiatic. Germanii şi-au amintit că bulgarii sunt „prusacii Balcanilor” şi s-au ocupat de ei, bulgarii au fost cuminți și au ascultat de Deutsche Bank şi, de asemenea, au ținut minte că Nicolae I al Rusiei este „ţarul eliberator” şi că a înălţat în mijlocul Sofiei Catedrala Naţională „Aleksandr Nevski". Cu o populaţie neinformată, cu instituţii democratice firave, o guvernare şi un Parlament sub presiunea continuă a intereselor politice şi economice; cu lideri în căutare eternă de sponsori peste hotare şi, mai ales, fără parteneri europeni puternici, tradiţionali, preocupaţi de soarta ei, România a reprezentat "veriga slabă" a Estului.

A fost o  oportunitate excelentă, atunci când a început ofensiva globalistă, politică , ideologică și militară a SUA, de după dispariția Uniunii Sovietice. Și astfel a fost posibilă apariția lui Traian Băsescu, un lider-vasal necondiționat al hegemonului mondial. Calea sa către puterea de la București, pregătită cu întâlniri de taină încă de la sfârșitul  anilor  '90 și planificată simultan cu expansiunea administrației neoconservatoare Bush Jr. și a NATO către Est (anii 2003 și 2004), n-a făcut necesară  intervenția străzii, ca în Georgia sau Ucraina,  ambasadorul american  Jack Dyer Crouch II, expert în nucleara sovieto-americană și revoluții colorate a fost, totuși, prin preajmă, la drum de seară  contracandidatul Adrian Năstase a plecat acasă  cu coada între picioare. Iar la 13 decembrie 2004, la o zi după victorie, Băsescu a bătut în cuie politica externă a României: “Axa Washington – Londra – Bucureşti va fi o prioritate în politica externă în următorii 5 ani”.

Comentăm scurt:  prioritate nu pentru următorii 5 ani, ci pentru următorii 16, până  astăzi, la episodul cu rachetele Patriot americane aduse în Romania. Întorcându-ne și lăsând de o parte Londra, aliatul de serviciu al Americii din Europa, ce anume a fost acea axă? A fost o struțo-cămilă fantasmagorică, ca multe din isprăvile neoconservatorilor americani, o alianţă asimetrică, bizară, dintre prima superputere din lume și România, o ţară  îndepărtată, mică, lipsită de forţă politică şi militară şi cu interese strict regionale.       

Vasalitatea lui Băsescu față de administrația neoconservatoare Bush Jr. a fost nu numai necondiționată, dar și hiperactivă, din prima clipă. După ce a preluat de la fosta guvernare Năstase o înţelegere bilaterală cu partea americană privind extrădarea militarilor americani pasibili de inculpare pentru fapte penale în România, document juridic neacceptat de nici o altă ţară membră a Uniunii Europene, Băsescu a semnat în 2005 (primul șef de stat din tot Estul) un  acord pentru instalarea de  baze militare americane în România.

Apoi, când toţi est-europenii şi-au retras soldaţii din Irak, în 2005 -2007,  Băsescu a mărit numărul lor de la 287, la 950 de militari, aproape la fel cât ceilalți estici la un loc (1 028) şi a rămas singurul care nu a vorbit niciodată de aducerea lor acasă. Cu ieşiri intempestive, necontrolate, cu un sac fără fund de violenţă verbală, insulte, golănisme  şi înjurături marinăreşti, din primele clipe ale mandatului său și până la sfârșit Băsescu a deteriorat iremediabil relaţiile cu Rusia, retorica sa antirusă, patetică, a fost constant sancționată de Moscova oficială, media rusească l-a considerat pur și simplu  o ameninţare la adresa Europei postbelice, sub cele două mandate ale sale relațiile politice româno-ruse au "înghețat" complet. În schimb, în martie 2005, la Washington, asumându-și pur și simplu poziția de purtător de cuvânt al neoconservatorilor americani, troțkiști și de profesie adversari ai Rusiei oricare ar fi ea, sovietică sau postsovietică, a cerut la Washington o intervenție energică a Congresului SUA pentru așa-zisa "internaționalizare" a Mării Negre, adică deschiderea ei discreționară pentru flotele militare ale SUA și NATO.

Apoi, la summitul NATO de la 2-4 aprilie 2008, la București, toate planurile expansioniste ale președintelui american  la Marea Neagră, admiterea Ucrainei și a Georgiei în NATO etc. au fost date peste cap de veto-ul europenilor occidentali. Bucureștiul a fost Stalingradul lui Bush Jr. și a neoconservatorilor din administrația sa. Dar, dacă Bush Jr. și-a consumat ultimul an de mandat într-un anonimat desăvârșit, nu la fel s-a întâmplat cu Băsescu. A fost preluat de următoarea administrație, Obama și în 2011 a dat ultima sa lovitură, a semnat la Washington un acord pentru instalarea în România a unei baze de rachete americane, la Deveselu, unică și aceasta în toată Europa de Est.

L-a susținut în 2014 în România și la americani pe următorul președinte, Iohannis, i-a transferat starea de vasalitate oarbă față de Washingtonul suzeran, precum și întreaga sa "moștenire" de relații româno-americane, rezumată în trei cuvinte: militărie, militărie şi iarăşi militărie. Aceasta a fost calea către tranzacția cu rachete Patriot americane pentru România anunțată zilele trecute la Washington și București. O tranzacție a guvernului României fără negocieri și fără obiecțiuni ale părții române. O tranzacție a "guvernului său"  aplaudată de Iohannis, și el un președinte-vasal supus  necondiționat, la fel ca predecesorul lui, rigorilor megabeneficiarului extern.           

Și, unde a ajuns astăzi România lui Iohannis în raporturile cu SUA?A ajuns acolo, că nimeni și nicăieri, de la un prim-ministru amețit la propriu și figurat, și până la  media locală nu a discutat nimic despre o achiziție apreciabilă pentru orice buzunar din lume, de 3,5 miliarde dolari. Nu s-a spus nimic, deși în State Unite  și în alte părți politicieni, membri, comisii, comitete și subcomitete ale Congresului de pe Hill au dezbătut de ani de zile și au făcut publice opinii, multe controversate, despre  rachetele Patriot.

Deși numeroase documente militare provenite de la experți, inspectori, utilizatori etc. din țări care au folosit în războaie aceste rachete, au exprimat obiecții serioase în ce privește eficiența lor în condiții de luptă. Deși reputata publicație "Foreign Policy"  tipărită  acum 50 ani la Washington de către celebrul politolog Samuel Huntington (Ciocnirea civilizațiilor), pur și simplu își intitula în martie 2018 un comentariu acid:  "Rachetele Patriot sunt făcute în America și o dau în bară în lumea întreagă"; sau "New York Times"  în 1991: "După război: și-au făcut treaba rachetele Patriot? Nu prea bine, zic oamenii de știință" etc.

Deși undeva, în Orientul Mijlociu, au fost lansate rachete Patriot împotriva unei  drone și astfel o amărâtă de jucărie quadropteră de 200 dolari a consumat un "Patriot" de 3,4 milioane de dolari. Deși prețurile date publicității arată limpede, că România plătește 10 milioane de dolari pentru o rachetă (cifre oficiale românești: 450 rachete sol-aer, în valoare totală de 3,9 miliarde euro, 1 euro = 1,17 dolari, adică valoarea tranzacției în dolari egală cu 4,56 miliarde dolari, adică o rachetă costă în realitate 10,13 milioane dolari), de unde a scos PM Orban  8 milioane? Deși, în continuare se poate ridica întrebarea: cum a ajuns guvernarea Iohannis-Orban la prețul de 10 milioane pentru o rachetă Patriot, când Departamentul de Stat al SUA ne-a anunțat recent, că Emiratele Arabe Unite  au negociat și obținut de la Raytheon și Lockheed Martin  452  rachete Patriot, ca și cele pentru România, la prețul total de 2,7 miliarde dolari, adică  5,77 milioane  o rachetă, adică cu 41 %  mai ieftină decât cea negociată de guvernarea de la București (?! vezi Defense News, Washington, D.C., May 3, 2019) Deci, despre ce vorbim: patrioți, sau patrihoți?           

În sfârșit, un lucru bun s-a petrecut în România zilele trecute, cu ocazia sosirii aici a rachetelor Patriot americane. Și, pentru acest lucru bun, mulțumim pe această cale lui Raytheon, că le-a denumit, cum le-a denumit. De foarte mulți ani, peste 30, românii nu au mai văzut, auzit, rostit sau citit în această țară un cuvânt pe cale de dispariție din limba română: cuvântul Patriot.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

90
Tagurile:
Rusia, SUA, romania, România, Patriot, Rachete


Загрузка...
Концерт в зале филармонии.

Filarmonica din Chișinău: Îndrăgită, confortabilă și renumită

58
(reînnoit 23:39 25.09.2020)
Clădirea Filarmonicii Naționale din Chișinău a fost întotdeauna considerată una dintre cărțile de vizită ale Capitalei Moldovei, acest templu al artei a obținut faima departe de granițele țării noastre.

CHIȘINĂU, 25 sept - Sputnik, Irina CarușActuala clădire a Filarmonicii a fost mai întâi un circ: clădirea a fost proiectată de celebrul arhitect al Chișinăului Mihail Cekerul-Kush, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Iar Filarmonica de Stat a Moldovei a fost constituită ca instituție în 1940. După Al Doilea Război Mondial, Filarmonica a primit un nou avânt, devenind treptat centrul vieții culturale al țării și principala sală de concerte din Chișinău.

Цирк в здании нынешней филармонии, межвоенный период
© Photo : Мой город Кишинев
Clădirea Filarmonicii de la Chișinău a fost inițial un circ al orașului.

Două decenii mai târziu, în anii 1960, clădirea a fost reconstruită. Lucrarea a fost supravegheată de talentatul arhitect moldovean Vladimir Voițehovski.

S-a decis nu numai renovarea sălilor mari și mici, ci și schimbarea fațadei: atunci intrarea principală a clădirii a fost decorată cu un portic cu șase coloane.

Filarmonica a dobândit un aspect solemn și monumental, rămânând în același timp confortabil și atractiv.

Putem spune cu certitudine că marele vedete de operă, de extradă și a artei simfonice au făcut primii pași în Filarmonica de la Chișinău. Aici au răsunat vocile Mariei Biesu și Mihail Munteanu, Nicolae Sulac și Tamara Ciobanu. Au evoluat ansamblurile „Joc”, „Flueraș”, „Lăutarii” și figuri proeminente ale culturii moldovenești - Timofei Gurtovoi, Veronica Garștea, Boris Miliutin, Dumitru Goia, Ghita Strahilevici, Serghei Lunchevici, Vladimir Curbet, Victor Copacinski, Nicolae Botgros.

De asemena, la Filarmonică au evoluat celebrele ansambluri de estradă „Noroc” și „Plai”, au cântat Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Nadejda Cepraga, Maria Codreanu și Mihai Dolgan.

Colectivele filarmonice adesea plecau în turnee dar și, cu ospitalitatea tradițională moldovenească, primea oaspeți de renume mondial în templul artei: Dmitri Șostakovici, Aram Haciaturian, Tihon Hrennikov, Sveatoslav Rihter, Dmitri Oistrah, Mihail Rostropovici.

În 2003, Filarmonicii Naționale i s-a dat numele lui Serghei Lunchevici.

Mândria Filarmonicii Naționale moderne o reprezintă grupurile de renume mondial - Orchestra Simfonică și Corul Academic Doina, fondat în 1930.

Играет симфонический оркестр Национальной филармонии имени Сергея Лункевича
© Sputnik / Мирослав Ротарь
Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale. S. Lunchevici.

Din 2006, orchestra folclorică de muzică populară funcționează ca parte a Filarmonicii Naționale, iar din 2012 - grupul Millennium. Pe scenă cântă artiști moldoveni de renume: Constantin Moscovic, Sergiu Mușat, Anatoli Lapicus și Iuri Mahovici.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

58
Tagurile:
Chișinău, Filarmonica
Tematic
Cronica coșmarului de la Filarmonica Națională – Video
Foto - Ce a rămas din Filarmonica Națională: Îngrozitor


Загрузка...
O nouă medalie la Cupa Mondială de caiac-canoe de la Szeget: Duetul Daniela Cociu și Maria Olărașu au cucerit argintul pe distanța 500 metri, cu rezultatul 2:01.19.

VIDEO: Daniela Cociu și Maria Olărașu, argint la Cupa Mondială

0
(reînnoit 14:55 27.09.2020)
O nouă medalie la Cupa Mondială de caiac-canoe de la Szeget! Duetul Daniela Cociu și Maria Olărașu au cucerit argintul pe distanța 500 de metri, cu rezultatul 2:01.19.

CHIȘINĂU, 27 sept – Sputnik. Elevele campionului olimpic Victor Reneiski au fost întrecute de ucrainencele Liudmyla Luzan și Anastasia Chetverikova (1:58.81). Podiumul a fost completat de Karen Roco și Maria Mailliard din Chile (2:02.91).

Daniela Cociu și Maria Olărașu au câte 20 de ani. Anul trecut ele au concurat și la Jocurile Europene de la Minsk.

Acum obiectivul lor este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Calificările vor avea loc în luna mai a anului viitor.

La Cupa Mondială din Ungaria, Moldova a mai cucerit o medalia de aur prin Serghei Tarnovschi. El s-a impus pe distanța de 1000 de metri cu rezultatul 3:51.33.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Cupa Mondiala, Caiac-Canoe, argint


Загрузка...