Poliția de patrulare

Expert: Conducătorii auto pot fi sancționați mai eficient și exemplar

208
(reînnoit 17:01 31.08.2020)
Sute de persoane mor anual în accidente rutiere și mii de persoane sunt traumatizate. În mare parte, unii și aceiași indivizi provoacă situații grave aflându-se la volan. Expertul Ilie Bricicaru are o propunere ce vizează curățarea traficului de șoferii iresponsabili.

CHIȘINĂU, 31 aug – Sputnik. Cum poate fi redus numărul accidentelor rutiere?  Soluția pe care o propune specialistul în siguranța rutieră Ilie Bricicaru este ca statul să aibă un un istoric al fiecărui individ ce conduce un autovehicul - „de la obținerea dreptului de a conduce, până la prohodul de la cimitir”.

În opinia expertului, situațiile grave de pe drumuri sunt provocate în mare parte de unii și aceiași indivizi.

Avem multe registre, neconectate între ele

Există în Republica Moldova informații despre conducătorii auto, dar acestea nu sunt stocate într-un registru unic – aceasta înseamnă că reprezentanții organelor de drept nu sunt în măsură să acceseze datele complete despre un șofer care a încălcat legea, să-i vadă antecedentele. 

În prezent avem Registrul de Stat al conducătorilor auto, mai există un registru al contravențiilor, registru al accidentelor rutiere, registru al persoanelor condamnate etc. - toate aceste registre ar trebui să fie interconectate, a explicat pentru Sputnik Moldova Ilie Bricicaru, specialist în siguranța rutieră, director al Observatorului de Siguranță Rutieră din cadrul Universității Tehnice a Moldovei, conferențiar universitar, doctor.

Ilie Bricicaru
Ilie Bricicaru

Poliția emite un cazier contravențional, dar acesta ar trebui și să fie emis dintr-un registru specializat unic, a subliniat expertul.

De exemplu, un conducător auto a comis o contravenție. Dar polițistul care-l sancționează nu are dosarul, istoria contravențională a acestuia și „emite pedeapsa la intima lui convingere sau mai apar și alte împrejurări: rude, prieteni, cumetri etc.”, a explicat Ilie Bricicaru.

„Dacă sancțiunea nu este proporțională gravității faptei, atunci aceasta nu va avea efectul necesar”, a punctat specialistul în siguranța rutieră.

O „a doua treaptă” menționată de expert „este atunci când sancțiunea este una penală și intră în rol procurorul”.

„În acest caz și de aici înainte, Poliția, care a documentat primar cazul, pierde legătura cu acest caz, fiindcă procurorul, ca și judecătorul, nu este obligat să introducă datele despre dosar într-un sistem informatic. Respectiv, finalitatea sancțiunii nu va intra în o evidență unică, iar statul nu va dispune de date relevante unice, deși a cheltuit bani enormi pe zeci de sisteme informaționale, care ar trebui să fie parte integrantă, cu acces limitat, pentru toți cei cu atribuții - de la școala auto, până la judecarea pentru un caz sau altul”, a apreciat Ilie Bricicaru.

„Mă uit stupefiat la statisticile morților și răniților în accidente rutiere și la întrebările oamenilor de ce se întâmplă și când va fi posibil să nu mai moară oamenii în aceste accidente”, a scris expertul pe o rețea de socializare.

De regulă, în luna august „crește numărul accidentelor și fatalităților pe drumuri”, potrivit lui Ilie Bricicaru.

Aproape 300 de persoane au decedat în accidente rutiere anul trecut

În anul 2019, în Republica Moldova au fost înregistrate 2.572 de accidente în traficul rutier. În urma lor au decedat 274 de persoane, iar 3.001 persoane au fost traumatizate potrivit unui raport al Ministerului Afacerilor Externe (MAI).

Totuși, în 2019, comparativ cu 2018, s-a atestat o descreştere cu 1,6% a numărului de accidente înregistrate şi cu 3,9% a persoanelor traumatizate în acestea. Numărul persoanelor decedate a rămas la nivelul anului 2018.

Aproape 45% dintre accidentele rutiere din anul trecut, 1.152 la număr, s-au produs în municipiul Chișinău. Accidentele s-au soldat cu 46 de persoane decedate și 1.343 de persoane traumatizate.

„Cauza principală a accidentelor rutiere rămâne a fi viteza neadecvată condiţiilor de  drum şi situaţiei rutiere”, se arată în raportul MAI.

Foarte grav este că, în 2019, comparativ cu 2018, s-a atestat o majorare cu  22,66%  a cazurilor în care șoferii au fost surprinși la volan în stare de ebrietate, conform aceluiași raport.

Pe parcursul anului trecut, la nivel naţional, Poliția a intervenit în 5.332 de situaţii în care conducătorii de vehicule au fost depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice – intervențiile de acest fel au sporit cu peste 3% , comparativ cu anul  2018.

De asemenea, în 2019 au sporit cu aproape 22% cazurile de neacordare a priorităţii pietonilor. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

208
Tagurile:
expert, accidente rutiere, conducatori auto
Tematic
Şapte accidente rutiere într-o singură zi - o persoană decedată: Sinteza infracţională
Sistemul american de apărare antirachetă Patriot

România: Rachete Patriot pentru o țară fără lideri patrioți?

106
(reînnoit 07:38 27.09.2020)
Cu ceva vreme în urmă, nu multă, am intrat în posesia unor interviuri din SUA cu diplomaţi americani, consilieri politici, ofițeri ai serviciilor de informații cu statut diplomatic etc. privind anii de serviciu în România.

BUCUREȘTI, 27 sept - Sputnik, Radu Toma. De tipul debriefings (raport de informare audio, oficial, depozitat la instituția de comandă), interviurile acoperă o perioadă de peste o jumătate de secol (1946-1997) și sunt una dintre cele mai consistente surse de informaţii inedite, politice, diplomatice, militare, economice, instituționale etc. privind  România de după Al Doilea Război Mondial. O sursă primară deci - clasificată timp de decenii și apoi declasificată, dar neadusă în spațiul public până în paginile de față ale Sputnikului - din toată perioada fostului regim de la București, 1945 - 1989, văzută de americanii trimiși oficial în misiuni dincolo de mult temuta fostă "Cortină de Fier".  

Mărturii în premieră absolută despre lideri şi politicieni locali şi internaţionali, despre superputerile vremii, îndeosebi fosta Uniune Sovietică; despre Cominformul de la Moscova, despre „o femeie foarte manierată şi elegantă” numită Ana Pauker, apropiată a Kremlinului venită la București și asemănată  de americani galanți care au cunoscut-o aici cu Golda Meir a Israelului; despre sovromuri, despre România în doliu o săptămână la moartea lui Stalin; cu insistență despre ecouri ale disputelor fierbinți sovieto-americane, de genul Crizei Caraibelor  etc.

Concluzia cea mai importantă a documentelor, însumând 525 de pagini (!),  este că oficialitățile americane trimise la București în acei ani  au avut  misiunea  nr.1 să culeagă informații nu atât despre România și români, cât despre  mișcările  Moscovei în Estul Europei, de asemenea să sesizeze  posibile "semnale"  din  România  ale  unei eventuale dizidențe politice anti-Moscova de tipul Ungaria  '56, Cehoslovacia '68, Polonia anii '80  etc.  

Astăzi, după 30 ani de la dispariția Uniunii Sovietice și a fostelor regimuri socialiste din Europa de Est documentele confirmă solid o concluzie esențială, anume că percepția și interesul primar al Washingtonului fața de România au rămas aceleași timp de 75 de ani: (1) în timpul fostului regim România ca un avanpost al Washingtonului dincolo de "Cortina de Fier", de supraveghere a mișcărilor Moscovei și  (2) în prezent România  ca  un "portavion nescufundabil"  (Churchill, despre insula Malta, apărată și păstrată de englezi în tot timpul ultimului război mondial)  al SUA în imediata vecinătatea sud-vestică  europeană a Rusiei. Bucureștiul oficial 2020  drept "capul de pod" principal al strategiilor și reconfigurărilor militare ale Washingtonului în Europa de Est și la Marea Neagră, strategii și reconfigurări militare reflectând toate eterna obsesie  a Americii oficiale, obsesie numită Rusia. De asemenea dovedind și o rivalitate agresivă, inflamată periodic, față de Moscova, ca în anii cei mai întunecați ai fostului Război Rece.           

Suntem, prin urmare, din nou martori la un alt episod dintr-un  Război Rece declarat oficial mort, în realitate  intrat în clandestinitate, un ultim episod declanșat acum câteva zile, când Washingtonul, Bucureștiul și media internațională au anunțat sosirea oficială în România a primelor părți din sistemul balistic sol-aer Patriot cumpărat din SUA. Cum s-a ajuns la rachete interceptoare americane,  operaționale din 2021, pe țărmul românesc al Mării Negre, la câteva sute de kilometri de Rusia? Cum a ajuns România parte din această escaladare militară letală Statele Unite - Rusia post-Războiul Rece? Cum a ajuns România, după căderea Zidului Berlinului, singura, unica  țară est - europeană  cu sisteme balistice americane pe teritoriul ei, Aegisurile de la Deveselu și acum vectorii Patriot de la Marea Neagră? Cum a ajuns Bucureștiul, din 2015 încoace, să fie marcat cu un steguleț roșu, adică țintă pe planiglobul Apocalipsei nucleare ruso-americane?  Rachetele Aegis și Patriot, sunt într-adevăr arme defensive, dar capabile să modifice  mai vechiul echilibru  dintre celelalte tipuri de arme nucleare rusești și americane  -  "echilibrul terorii", atât de prețuit de americanii Kissinger, Brzezinski și părintele Războiului Rece, George Kennan - arme nucleare  de sub incidența defunctului INF, arme ofensive lăsate acum în voia soartei! România a ajuns aici, astfel.           

Casa Guvernului Federației Ruse
© Sputnik / Сергей Субботин
Anii '90 trecuți, de după căderea zidului Berlinului și dispariția Uniunii Sovietice, au fost anii promisiunii solemne a euroatlanticilor: "NATO, niciun inch către Est" făcută lui Gorbaciov și rușilor de președintele Bush Sr. și secretarul de Stat american James Baker, de Mitterand al Franței, cancelarul Kohl al Germaniei, PM Thatcher și Major ai Marii Britanii, de Manfred Wörner, secretarul general al NATO. Promisiune făcută  în  vara lui 1990 și uitată grabnic de președintele următor  Bill Clinton în 1994. Au fost, totodată şi anii ieşirii României de sub dominaţia fostei Uniuni Sovietice şi ai alunecării ei treptate în sfera de influenţă politico-militară a SUA, ceva mai târziu  Bush Jr. avea să spună  asta „puţin” diferit, anume că România era prietenul bun al Americii... 

Adevărul a fost altul, acela că după  1989 orientările de politică externă ale României nu  au apucat să prindă o pârtie cât de cât practicabilă nici către Europa de Vest și nici o consistență regională, estică sau balcanică. În atare situaţie, din tot Estul european  numai aici, în România, a fost posibil ca administraţiile Clinton, mai prudent şi apoi Bush Jr. fără ezitări, să instaleze politicile și interesele hegemonice americane în acest loc prielnic, ca să nu spunem un loc uitat de toți, inclusiv de clasa politică locală preocupată de trădări, loialități reciclate și navete de la un partid la altul, de chivernisirea personală și de găsirea de susțineri externe. Estonia, Letonia şi Lituania, ţări germanice şi cu grupuri rusofone importante, s-au întors la legăturile tradiţionale cu Germania şi au menţinut o cooperare economică profitabilă cu Rusia și alți exsovietici.

Deşi a avut legături stabile cu America prin grupul etnic, mare, emigrat peste ocean – circa 15 milioane de americani de origine poloneză – Polonia catolică a întreţinut legături cu Vaticanul, cu Europa, Germania, Franţa, arealul baltic, dar şi schimburi economice cu Rusia, dincolo de disputele istorice. Cehii au fost "adoptaţi" imediat de către Germania și au continuat fostele afaceri profitabile cu rușii; slovacii, imuni istoricește la rusofobii, au mers cu Vestul, dar neabătut şi cu Moscova. Ungaria şi-a aşezat politica externă alături de Germania şi Austria, puțin mai târziu s-a întors, pragmatic și către spațiul eurasiatic. Germanii şi-au amintit că bulgarii sunt „prusacii Balcanilor” şi s-au ocupat de ei, bulgarii au fost cuminți și au ascultat de Deutsche Bank şi, de asemenea, au ținut minte că Nicolae I al Rusiei este „ţarul eliberator” şi că a înălţat în mijlocul Sofiei Catedrala Naţională „Aleksandr Nevski". Cu o populaţie neinformată, cu instituţii democratice firave, o guvernare şi un Parlament sub presiunea continuă a intereselor politice şi economice; cu lideri în căutare eternă de sponsori peste hotare şi, mai ales, fără parteneri europeni puternici, tradiţionali, preocupaţi de soarta ei, România a reprezentat "veriga slabă" a Estului.

A fost o  oportunitate excelentă, atunci când a început ofensiva globalistă, politică , ideologică și militară a SUA, de după dispariția Uniunii Sovietice. Și astfel a fost posibilă apariția lui Traian Băsescu, un lider-vasal necondiționat al hegemonului mondial. Calea sa către puterea de la București, pregătită cu întâlniri de taină încă de la sfârșitul  anilor  '90 și planificată simultan cu expansiunea administrației neoconservatoare Bush Jr. și a NATO către Est (anii 2003 și 2004), n-a făcut necesară  intervenția străzii, ca în Georgia sau Ucraina,  ambasadorul american  Jack Dyer Crouch II, expert în nucleara sovieto-americană și revoluții colorate a fost, totuși, prin preajmă, la drum de seară  contracandidatul Adrian Năstase a plecat acasă  cu coada între picioare. Iar la 13 decembrie 2004, la o zi după victorie, Băsescu a bătut în cuie politica externă a României: “Axa Washington – Londra – Bucureşti va fi o prioritate în politica externă în următorii 5 ani”.

Comentăm scurt:  prioritate nu pentru următorii 5 ani, ci pentru următorii 16, până  astăzi, la episodul cu rachetele Patriot americane aduse în Romania. Întorcându-ne și lăsând de o parte Londra, aliatul de serviciu al Americii din Europa, ce anume a fost acea axă? A fost o struțo-cămilă fantasmagorică, ca multe din isprăvile neoconservatorilor americani, o alianţă asimetrică, bizară, dintre prima superputere din lume și România, o ţară  îndepărtată, mică, lipsită de forţă politică şi militară şi cu interese strict regionale.       

Vasalitatea lui Băsescu față de administrația neoconservatoare Bush Jr. a fost nu numai necondiționată, dar și hiperactivă, din prima clipă. După ce a preluat de la fosta guvernare Năstase o înţelegere bilaterală cu partea americană privind extrădarea militarilor americani pasibili de inculpare pentru fapte penale în România, document juridic neacceptat de nici o altă ţară membră a Uniunii Europene, Băsescu a semnat în 2005 (primul șef de stat din tot Estul) un  acord pentru instalarea de  baze militare americane în România.

Apoi, când toţi est-europenii şi-au retras soldaţii din Irak, în 2005 -2007,  Băsescu a mărit numărul lor de la 287, la 950 de militari, aproape la fel cât ceilalți estici la un loc (1 028) şi a rămas singurul care nu a vorbit niciodată de aducerea lor acasă. Cu ieşiri intempestive, necontrolate, cu un sac fără fund de violenţă verbală, insulte, golănisme  şi înjurături marinăreşti, din primele clipe ale mandatului său și până la sfârșit Băsescu a deteriorat iremediabil relaţiile cu Rusia, retorica sa antirusă, patetică, a fost constant sancționată de Moscova oficială, media rusească l-a considerat pur și simplu  o ameninţare la adresa Europei postbelice, sub cele două mandate ale sale relațiile politice româno-ruse au "înghețat" complet. În schimb, în martie 2005, la Washington, asumându-și pur și simplu poziția de purtător de cuvânt al neoconservatorilor americani, troțkiști și de profesie adversari ai Rusiei oricare ar fi ea, sovietică sau postsovietică, a cerut la Washington o intervenție energică a Congresului SUA pentru așa-zisa "internaționalizare" a Mării Negre, adică deschiderea ei discreționară pentru flotele militare ale SUA și NATO.

Apoi, la summitul NATO de la 2-4 aprilie 2008, la București, toate planurile expansioniste ale președintelui american  la Marea Neagră, admiterea Ucrainei și a Georgiei în NATO etc. au fost date peste cap de veto-ul europenilor occidentali. Bucureștiul a fost Stalingradul lui Bush Jr. și a neoconservatorilor din administrația sa. Dar, dacă Bush Jr. și-a consumat ultimul an de mandat într-un anonimat desăvârșit, nu la fel s-a întâmplat cu Băsescu. A fost preluat de următoarea administrație, Obama și în 2011 a dat ultima sa lovitură, a semnat la Washington un acord pentru instalarea în România a unei baze de rachete americane, la Deveselu, unică și aceasta în toată Europa de Est.

L-a susținut în 2014 în România și la americani pe următorul președinte, Iohannis, i-a transferat starea de vasalitate oarbă față de Washingtonul suzeran, precum și întreaga sa "moștenire" de relații româno-americane, rezumată în trei cuvinte: militărie, militărie şi iarăşi militărie. Aceasta a fost calea către tranzacția cu rachete Patriot americane pentru România anunțată zilele trecute la Washington și București. O tranzacție a guvernului României fără negocieri și fără obiecțiuni ale părții române. O tranzacție a "guvernului său"  aplaudată de Iohannis, și el un președinte-vasal supus  necondiționat, la fel ca predecesorul lui, rigorilor megabeneficiarului extern.           

Și, unde a ajuns astăzi România lui Iohannis în raporturile cu SUA?A ajuns acolo, că nimeni și nicăieri, de la un prim-ministru amețit la propriu și figurat, și până la  media locală nu a discutat nimic despre o achiziție apreciabilă pentru orice buzunar din lume, de 3,5 miliarde dolari. Nu s-a spus nimic, deși în State Unite  și în alte părți politicieni, membri, comisii, comitete și subcomitete ale Congresului de pe Hill au dezbătut de ani de zile și au făcut publice opinii, multe controversate, despre  rachetele Patriot.

Deși numeroase documente militare provenite de la experți, inspectori, utilizatori etc. din țări care au folosit în războaie aceste rachete, au exprimat obiecții serioase în ce privește eficiența lor în condiții de luptă. Deși reputata publicație "Foreign Policy"  tipărită  acum 50 ani la Washington de către celebrul politolog Samuel Huntington (Ciocnirea civilizațiilor), pur și simplu își intitula în martie 2018 un comentariu acid:  "Rachetele Patriot sunt făcute în America și o dau în bară în lumea întreagă"; sau "New York Times"  în 1991: "După război: și-au făcut treaba rachetele Patriot? Nu prea bine, zic oamenii de știință" etc.

Deși undeva, în Orientul Mijlociu, au fost lansate rachete Patriot împotriva unei  drone și astfel o amărâtă de jucărie quadropteră de 200 dolari a consumat un "Patriot" de 3,4 milioane de dolari. Deși prețurile date publicității arată limpede, că România plătește 10 milioane de dolari pentru o rachetă (cifre oficiale românești: 450 rachete sol-aer, în valoare totală de 3,9 miliarde euro, 1 euro = 1,17 dolari, adică valoarea tranzacției în dolari egală cu 4,56 miliarde dolari, adică o rachetă costă în realitate 10,13 milioane dolari), de unde a scos PM Orban  8 milioane? Deși, în continuare se poate ridica întrebarea: cum a ajuns guvernarea Iohannis-Orban la prețul de 10 milioane pentru o rachetă Patriot, când Departamentul de Stat al SUA ne-a anunțat recent, că Emiratele Arabe Unite  au negociat și obținut de la Raytheon și Lockheed Martin  452  rachete Patriot, ca și cele pentru România, la prețul total de 2,7 miliarde dolari, adică  5,77 milioane  o rachetă, adică cu 41 %  mai ieftină decât cea negociată de guvernarea de la București (?! vezi Defense News, Washington, D.C., May 3, 2019) Deci, despre ce vorbim: patrioți, sau patrihoți?           

În sfârșit, un lucru bun s-a petrecut în România zilele trecute, cu ocazia sosirii aici a rachetelor Patriot americane. Și, pentru acest lucru bun, mulțumim pe această cale lui Raytheon, că le-a denumit, cum le-a denumit. De foarte mulți ani, peste 30, românii nu au mai văzut, auzit, rostit sau citit în această țară un cuvânt pe cale de dispariție din limba română: cuvântul Patriot.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

106
Tagurile:
Rusia, SUA, romania, România, Patriot, Rachete


Загрузка...
Концерт в зале филармонии.

Filarmonica din Chișinău: Îndrăgită, confortabilă și renumită

59
(reînnoit 23:39 25.09.2020)
Clădirea Filarmonicii Naționale din Chișinău a fost întotdeauna considerată una dintre cărțile de vizită ale Capitalei Moldovei, acest templu al artei a obținut faima departe de granițele țării noastre.

CHIȘINĂU, 25 sept - Sputnik, Irina CarușActuala clădire a Filarmonicii a fost mai întâi un circ: clădirea a fost proiectată de celebrul arhitect al Chișinăului Mihail Cekerul-Kush, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Iar Filarmonica de Stat a Moldovei a fost constituită ca instituție în 1940. După Al Doilea Război Mondial, Filarmonica a primit un nou avânt, devenind treptat centrul vieții culturale al țării și principala sală de concerte din Chișinău.

Цирк в здании нынешней филармонии, межвоенный период
© Photo : Мой город Кишинев
Clădirea Filarmonicii de la Chișinău a fost inițial un circ al orașului.

Două decenii mai târziu, în anii 1960, clădirea a fost reconstruită. Lucrarea a fost supravegheată de talentatul arhitect moldovean Vladimir Voițehovski.

S-a decis nu numai renovarea sălilor mari și mici, ci și schimbarea fațadei: atunci intrarea principală a clădirii a fost decorată cu un portic cu șase coloane.

Filarmonica a dobândit un aspect solemn și monumental, rămânând în același timp confortabil și atractiv.

Putem spune cu certitudine că marele vedete de operă, de extradă și a artei simfonice au făcut primii pași în Filarmonica de la Chișinău. Aici au răsunat vocile Mariei Biesu și Mihail Munteanu, Nicolae Sulac și Tamara Ciobanu. Au evoluat ansamblurile „Joc”, „Flueraș”, „Lăutarii” și figuri proeminente ale culturii moldovenești - Timofei Gurtovoi, Veronica Garștea, Boris Miliutin, Dumitru Goia, Ghita Strahilevici, Serghei Lunchevici, Vladimir Curbet, Victor Copacinski, Nicolae Botgros.

De asemena, la Filarmonică au evoluat celebrele ansambluri de estradă „Noroc” și „Plai”, au cântat Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Nadejda Cepraga, Maria Codreanu și Mihai Dolgan.

Colectivele filarmonice adesea plecau în turnee dar și, cu ospitalitatea tradițională moldovenească, primea oaspeți de renume mondial în templul artei: Dmitri Șostakovici, Aram Haciaturian, Tihon Hrennikov, Sveatoslav Rihter, Dmitri Oistrah, Mihail Rostropovici.

În 2003, Filarmonicii Naționale i s-a dat numele lui Serghei Lunchevici.

Mândria Filarmonicii Naționale moderne o reprezintă grupurile de renume mondial - Orchestra Simfonică și Corul Academic Doina, fondat în 1930.

Играет симфонический оркестр Национальной филармонии имени Сергея Лункевича
© Sputnik / Мирослав Ротарь
Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale. S. Lunchevici.

Din 2006, orchestra folclorică de muzică populară funcționează ca parte a Filarmonicii Naționale, iar din 2012 - grupul Millennium. Pe scenă cântă artiști moldoveni de renume: Constantin Moscovic, Sergiu Mușat, Anatoli Lapicus și Iuri Mahovici.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

59
Tagurile:
Chișinău, Filarmonica
Tematic
Cronica coșmarului de la Filarmonica Națională – Video
Foto - Ce a rămas din Filarmonica Națională: Îngrozitor


Загрузка...
(0:00 / .00Mb / просмотров видео: 20)

Ediția a doua a sezonului patru al proiectului "Tu ești super"

0
(reînnoit 20:13 27.09.2020)
"Tu ești super!" este un concurs organizat de compania de televiziune NTV și de Agenția Internațională de Presă și Radio Sputnik, cu sprijinul Ministerului Educației al Federației Ruse.

Proiectul oferă copiilor rămași fără îngrijire părintească șansa de a-și îndeplini visele. În noul sezon participă la show 58 de concurenți din Rusia, Ucraina, Belarus, Georgia, Abhazia, Kârgâzstan, Moldova, Azerbaidjan și Estonia. Participanții vor fi evaluați de către liderul trupei „Nochnie Snaiperî” Diana Arbenina, interpetul și actorul Aleksei Vorobiov, compozitorul Igori Krutoi și interpreta Iolka.

Moldova este reprezentată tot de Anastasia Lisovaia, care a evoluat deja pe scena proiectului „Tu ești super!” anul trecut. Tot atunci, ea a fost invitată să participe și la cel de-al patrulea sezon.

Anterior și alți reprezentanți ai Moldovei au participat la concursul internațional. În primul sezon al competiției, publicul a fost cucerit de Cristina Covalenco, în vârstă de 16 ani, de la internatul Ceadîr-Lunga și de Anna Ierhan, în vârstă de 8 ani, de la internatul din satul Cărpineni.

În 2017, la concursul „Tu ești super! Dansuri” Moldova a fost reprezentată de Tatiana Untilova, Olga Șumeiko și Emilia Danici de la casa de copii de tip familial din orașul Bender.

În 2018, în al doilea sezon al proiectului „Tu ești super!” a participat Maxim Gnatiuc în vârstă de 18 ani, din orașul Bălți, care a ajuns până în semifinală.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Show-ul „Tu ești super, Tu ești super


Загрузка...