Primăria Chișinău

Se vrea o coaliție PSRM-ACUM în CMC? Declarații de intenție și resentimente electorale

217
(reînnoit 11:40 05.11.2019)
Ar fi greșit să ne imaginăm că, imediat după încheierea alegerilor, apele se vor liniști, iar declarațiile belicoase ale politicienilor vor înceta și aceștia vor începe, uniți și cu tragere de inimă, să muncească în binele cetățenilor și al țării.

Chiar dacă astăzi au fost făcute suficiente declarații în acest sens, actorii politici mai sunt dominați de resentimente. Astfel, într-o declarație matinală, președintele țării, Igor Dodon, a conturat prioritățile noului primar al municipiului Chișinău, menționând că pentru soluționarea problemelor municipiului ”este necesar de făcut chiar în această săptămână o coaliție cu ACUM în Consiliul Municipal și începută munca”.

La fel și primarul ales al Capitalei, Ion Ceban, a anunțat luni că până miercuri, 6 noiembrie, va crea coaliția PSRM-ACUM în Consiliul Municipal Chișinău. Ceban a mai spus că este gata să-i propună Blocului ACUM două funcții de viceprimar din cele patru existente, precizând însă că are anumite preferințe, acestea fiind din partidul premierului Maia Sandu.

De menționat că CMC este format din 51 de consilieri, dintre care 22 ai PSRM și 19 consilieri din partea Blocului ACUM, conform rezultatelor alegerilor locale generale din 20 octombrie.

Lucrurile nu sunt însă atât de simple. În actuala campanie pentru Primăria Capitalei, cei doi concurenți electorali, Ceban și Năstase, și-au adus acuzații grave, excelând în deosebi candidatul Blocului ACUM.

Astfel, în ”euforia” electorală, Năstase a ajuns să-i învinuiască pe socialiști, pe președintele Igor Dodon și pe contracandidatul său Ion Ceban, practic de complicitatea cu Plahotniuc.

"… vă îndemn să aveți încredere în mine și în echipa mea, vă îndemn să nu vă lăsați amăgiți și păcăliți de televiziunile lui Plahotniuc și ale complicilor lui. Ceban, nimeni altul, este cel susținut de holdingul lui Plahotniuc. Ceban și Dodon, nimeni alții, sunt cei care, prin tot ce fac ei, pun la cale preluarea Chișinăului și apoi a întregii țări. Iar Plahotniuc, prin tot ceea ce el reprezintă astăzi încă, face tot ce este posibil ca acest lucru să se întâmple", a declarat Năstase.

Iar astfel de declarații nu puteau să nu fie taxate de șeful statului, care nu a exclus că acestea ar putea fi motiv de scindare a coaliției de guvernământ.

”Lucrurile se pot schimba săptămâna viitoare, pentru că s-au trecut niște limite în această campanie electorală din partea unor parteneri”, a declarat Dodon duminică, după și-a exercitat dreptul la vot.

În mesajul din dimineața zilei de 4 noiembrie, Dodon a aruncat o piatră și în ”ograda” Guvernului Maiei Sandu, pe care l-a acuzat că nu face față în măsură deplină sarcinilor pe care ar trebui să le realizeze.

Vorbind despre necesitatea formării unei coaliții PSRM-ACUM în Consiliul Municipal, el a conturat sarcinile prioritare, precizând că acestea îi revin si Guvernului la nivelul țării. Dar pentru că Guvernul nu face față, ”va fi nevoie de o intervenție hotărâtă pentru a-l pune pe calea cea buna”.

Premierul Maia Sandu i-a răspuns, indirect, președintelui, afirmând că va lupta în continuare pentru o veritabilă reformă în sistemul de drept în Guvern sau dacă va fi nevoie - și în stradă.

Totodată, premierul a declarat în ajun că este gata să discute situația creată, mai ales că în săptămâna care vine, în Parlament, va fi supusă votului moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.

”Vom răspunde la toate întrebările. Suntem absolut gata să discutăm cu argumentele pe față și în mod transparent”, a declarat Sandu.

În cadrul briefingului de luni, Maia Sandu i-a adresat un mesaj și lui Ion Ceban, noul primar general al municipiului Chișinău, exprimându-și speranța că acesta nu-și va uita promisiunile făcute în campania electorală.

”Am pierdut o bătălie, însă adevărata luptă împotriva corupției încă se duce. Urmează o perioadă grea în care va fi clar dacă toți din majoritatea parlamentară au fost sinceri atunci când și-au asumat reforma justiției”, a spus premierul.

Prin urmare, chiar dacă la nivel declarativ toată lumea pare conștientă de necesitatea creării unei coaliții în CMC, iar șeful statului a îndemnat politicienii din majoritatea parlamentară ”să depășească rapid emoțiile electorale după alegerile locale generale și să se așeze la masa de discuții pentru a găsi cea mai bună cale de a eficientiza activitatea guvernării”, deocamdată emoțiile par să prevaleze totuși.

Pe de altă parte, acest lucru nu pare imposibil, în contextul în care președintele a anunțat anterior că în peste 25 de raioane din țară, în consiliile raionale alese în urma scrutinului din 20 octombrie, s-a convenit asupra creării unei majorități PSRM-ACUM.

”La nivel local, în 20-25 de raioane s-a convenit asupra unei înțelegeri de principiu cu privire la crearea majorității în consiliile raionale pentru alegerea președintelui de raion - sau a reprezentantului PSRM ori a celui din Blocul ACUM”, a declarat șeful Dodon.

Așa ori altfel, în zilele următoare apele ar urma să se limpezească și atunci vom vedea dacă partenerii de coaliție au reușit să ajungă împreună la ”numitorul comun” despre care vorbea Igor Dodon sau socialiștii vor fi nevoiți să-l găsească ”fără cei care nu sunt capabili sa muncească pentru oameni”.

Coaliția PSRM-ACUM a fost creată în data de 8 iunie 2019 după o criză politică de trei luni, generată de lipsa unui consens în ceea ce privește o majoritate parlamentară după alegerile din 24 februarie 2019. În urma înțelegerilor, s-a stabilit că funcția de președinte al Legislativului revine socialistei Zinaida Greceanîi, iar Guvernul va fi condus de liderul PAS, Maia Sandu. Timp de cinci luni, coaliția de guvernare a reușit să modifice mai multe legi care prevăd numirea în funcție a mai multor demnitari, inclusiv a Procurorului General al țării, un pachet de legi pe care guvernarea îl numește pachet de ”dezoligarhizare”.

217
Tagurile:
ACUM, PSRM, CMC, coaliție, alegeri locale 2019
Тема:
Alegeri locale - 2019 (142)
Tematic
Topul promisiunilor făcute de Ceban înainte de alegeri: Cum se va transforma Capitala
Rezultatele alegerilor: Cum au votat chișinăuienii
Cum a fost ”afectat” Parlamentul de la Chișinău de alegerile locale generale


Загрузка...