Sorin Ovidiu Vântu

Vântu îl distruge pe Iohannis: ”Cretin profesionist în nesfârșita sa imbecilitate”

864
(reînnoit 08:17 31.07.2019)
”Ce s-a întâmplat cu cele două fetițe, ce s-a întâmplat cu smulgerea Sorinei din sânul familiei sale, nu reprezintă altceva decât consimțirea falimentului statului român”.

București, 31 iul - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Revolta” este titlul unui text neobișnuit de scurt pentru Sorin Vântu, postat de celebrul controversat om de afaceri – aflat într-o și mai controversată și interminabilă detenție… ”revolving”.

Este un text… fulminant, excelent scris, plin de revoltă – și supărare sinceră.

”Când Simona Halep a triumfat la Wimbledon, mi-a fost jenă să scriu despre asta - mi s-a părut indecent să mă înfrupt din gloria acelei fete, asociindu-mi scriitura cu numele ei”, scrie Sorin Vântu. ”Infinit mai indecent mi se pare să mă înfrupt din groaznicul sfârșit al celor două fetițe asasinate bestial de acel monstru cu chip de om”.

De aceea, continuă omul de afaceri, ”modul absolut dezgustător în care Johannis a tropăit politic pe cadavrele celor două fetițe, mi-a întors, la propriu, stomacul pe dos”.

”Folosind o argumentație de cretin profesionist în declarația de presă pe care a susținut-o aseară, a încercat din răsputeri să dea vina pe adversarul său politic, neînțelegând, în nesfârșita sa imbecilitate, că ce s-a întâmplat cu cele două fetițe, ce s-a întâmplat cu smulgerea Sorinei din sânul familiei sale, nu reprezintă altceva decât consimțirea falimentului statului român”

Un stat care, atrage atenția Vântu, ”s-a specializat în ultimii 15 ani în prigonirea cetățenilor pe care îi conduce, și nu în protecția lor”.

”Prostia și nepăsarea funcționarilor acestui stat, debilitatea instituțiilor sale, precum și pachetul de legi care îl definesc, trebuie reformate din temelii”, scrie omul de afaceri.

Concluzia este radicală: ”Acest stat trebuie să fie dărâmat în totalitate și reconstruit de niște oameni deștepți și cu dragoste pentru compatrioții lor”.

”A sacrifica doar niște funcționari are darul de a prosti populația, îndepărtând-o de la cauzele reale ale nenorocirilor produse de către acest stat”, a scris Sorin Vântu pe pagina sa de Facebook

864
Tagurile:
Distrugere, Sorin Ovidiu Vântu, Iohannis
Diana Crudu

Cresc prețurile la produse alimentare: Ce categorii sunt vizate?

165
(reînnoit 12:06 27.02.2021)
În cadrul emisiunii "Obiectiv" de la Radio Sputnik Moldova producătoarea și autoarea mai multor inițiative de dezvoltare Diana Crudu a vorbit despre situația creată în jurul sectorului agricol în condiții de pandemie, cât și despre impactul crizei asupra prețurilor.
Creșterea prețurilor la produse alimentare: Ce categorii sunt vizate?

Criza provocată de COVID-19 a afectat grav domeniul agriculturii din țara noastră. Pe lângă aceasta și seceta din 2020 are consecințe nefaste asupra producției autohtone.

Activistul civic Diana Crudu a declarat în studioul Spuntik că spre exemplu, producătorii de carne de pasăre riscă să rămână într-o lună sau două fără cereale, iar animalele ar putea rămâne fără hrană.

"Deja a crescut prețul pentru carnea de pui și există marele risc să continuie o ușoară creșterere. Desigur că majorarea prețurilor la produsele de bază trage după sine și creșterea prețurilor la alte produse. Plus și creșterea prețurilor la carburanți influențează aceste scumpiri", a declarat Diana Crudu.

Producătorul susține că în această situație lucrurile trebuie abordate cu maximă delicatețe, iar societatea și autoritățile trebuie să vină în ajutorul producătorilor locali.

Ce soluții propune Diana Crudu aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

165
Tagurile:
Carne, prețuri
Tematic
Prețuri mai mari la produsele agricole: Cu cât au crescut - Statistică


Загрузка...
Maia Sandu

Sandu creează o situație periculoasă în Moldova expert

179
(reînnoit 23:59 25.02.2021)
Fostul președinte al Curții Constituționale a Moldovei a explicat de ce președintele țării creează o situație periculoasă de nihilism legislativ în țară.

CHIȘINĂU, 26 feb – Sputnik. În Moldova este în creștere confruntarea dintre președintele Maia Sandu și organul legislativ. Șeful statului insistă asupra alegerilor parlamentare anticipate sau asupra unui referendum cu privire la demisia sa. Iar Partidul Socialiștilor insistă pe candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de șef al Cabinetului de Miniștri, în sprijinul căreia s-au pronunțat deja 54 de deputați.

Maia Sandu și noua tentativă de a armoniza puterea în țară>>>

Este evident că Sandu nu se grăbește să execute decizia Curții Constituționale, care a considerat că inițiativa ei de a înainta repetat candidatura Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministru nu corespunde literi Legii Fundamentale a țării.

La ce vor duce acțiunile necoordonate ale Maiei Sandu cu prevederile Constituției Republicii Moldova? Răspunsul la această întrebare l-a oferit în studioul Sputnik Moldova expertul în drept, fostul președinte al Curții Constituționale Dumitru Pulbere.

"Pericolul situației create constă în faptul că președintele țării trebuie să unească oamenii în jurul său. Politica și este de fapt o astfel de artă. Actualul șef al statului, Maia Sandu, în timpul campaniei sale electorale a declarat că va deveni in președinte al tuturor, acuzându-i atunci pe toți ceilalți candidați de divizarea deliberată a societății ", a menționat interlocutorul.

Potrivit expertului, Sandu i-a acuzat în repetate rânduri pe foștii președinți ai țării că au încălcat Constituția, iar după instalarea în funcție chiar ea procedează în acest fel, uitând de ceea ce le-a și-a promis cu puțin timp în urmă alegătorilor săi.

"Sandu procedează acum și mai urât decât predecesorii ei. În această situație, ea trebuie să ofere un exemplu cetățenilor țării și oficialilor de rang inferior în ceea ce privește respectarea Constituției și cum să nu se abată de la litera legii", a adăugat Pulbere.

Potrivit expertului în drept, dacă președintele țării acționează în acest mod, se creează un precedent foarte periculos în Moldova când cetățenii, văzând cum procedează cei care dețin puterea, pot considera că respectarea legii nu este obligatorie în țară.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

179
Tagurile:
Curtea Constituțională, decizie, Parlament, Maia Sandu
Tematic
Filip: Poziția Maiei Sandu nu apropie alegerile anticipate
După hotărârea CCM, Sandu alege o cale riscantă, de confruntare frontală cu Parlamentul


Загрузка...
Natalia Toma

Aveți grijă ce fac copiii pe internet! Iată ce lucruri grave li se pot întâmpla

0
(reînnoit 10:25 28.02.2021)
Tot mai mulți copii au fost abuzați în mediul online în pandemie, arată datele statistice. Cum ajung copiii victime în mediul virtual și ce consecințe ar putea urma dacă ezită să cosulte un specialist? Subiectul a fost discutat în studioul Radio Sputnik Moldova.
Psiholog, despre consecințele abuzului asupra copiilor

În cadrul emisiunii "ATITUDINI", ofițerul principal de investigații în cadrul Direcției Investigații Infracțiuni Informatice, Rozalina Crudu, a anunțat că pe parcursul anului 2020 poliția a înregistrat 63 de cazuri de abuz și exploatare sexuală pe internet a copiilor și au fost inițiate 45 de cauze penale.

"A fost un număr în creștere, cauzat de pandemie și de faptul că oamenii petreceau mai mult timp în mediul online. În comparație cu anii precedenți, au predominat cazurile de pornografie infantilă", a subliniat ofițerul.

Rozalina Crudu susține că adesea abuzatorii stabilesc contact cu copiii minori prin rețelele de socializare, ascunzându-și identitatea. Aceștia încearcă să obțină încrederea minorilor, solicită poze și video cu caracter intim, iar ulterior ajung să șantajeze minorii cu aceste materiale.

"Recomandăm copiilor să nu intre în contact cu persoane necunoscute, să verifice informația profilului dacă este fals sau nu, să nu discute pe teme personale în mediul online, să nu acceseze link-uri primite online, să nu accepte propunerile și cadourile atractive, să nu accepte să se întâlnească cu persoane necunoscute, iar în cazul în care a fost amenințați - să apeleze la un adult", a subliniat interlocutoarea.

Copiii abuzați - singuri în fața problemelor!

Psihologul Natalia Toma a menționat în cadrul aceleiași emisiuni de la Sputnik Moldova că adesea părinții care cunosc faptul că copiii lor au fost abuzați, agresați verbal sau amenințați, în special, în mediul online nu întreprind nici o măsură pentru a-i ajuta să treacă peste această experiență.

"Părinții cumva se simt vinovați că nu au putut evita aceste situații și încearcă să ia totul sub controlul său. Unii dintre ei nu întreprind absolut nicio măsură și nici măcar nu comunică cu copiii despre ceea ce simt", a subliniat Natalia Toma.

Psihologul susține că fiecare copil este afectat în mod diferit de această experiență. Cineva poate deveni mai timid, să aibă frica de a comunica și să întâmpine dificultăți în stabilirea contactelor cu persoane noi.

"Părintele, dacă știe că copilul a fost abuzat, trebuie să se adreseze unui specialist pentru a evita consecințele psiho-emoționale sau alte probleme mai grave. În general, persoanele cu un temperament mai slab vor fi influențate mult mai tare", a explicat psihologul.

Potrivit speciliștilor, rolul părinților și grija pe care trebuie să o manifeste față de copii este esențială în această situație. Adulții trebuie să fie prieteni cu copiii săi și să comunice zi de zi pe diverse subiecte. Astfel, orice situație neplăcută ar putea fi prevenită, susține interlocutoarea.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
psiholog, abuz
Tematic
Violență la școală! Iată câte cazuri de abuz împotriva copiilor au fost raportate


Загрузка...