Constituția RM

Pulbere: CC nu are motive pentru a lipsi limba rusă de statutul ei special

109
(reînnoit 23:26 29.05.2018)
Ex-președintele Curții Constituționale, Dumitru Pulbere, este sigur că Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Moldovei este protejată de prevederile Constituției, de aceea judecătorii nu au motive legale pentru satisfacerea demersului deputaților liberali.

CHIȘINĂU, 29 mai — Sputnik. Pe data de 4 iunie, Curtea Constituțională (CC) a Republicii Moldova va examina sesizarea deputaților liberali cu privire la anularea prevederilor legislative care reglementează statutul limbii ruse ca mijloc de comunicare interetnică. Potrivit autorilor sesizării, funcțiile limbii ruse și ale limbii de stat coincid parțial, ceea ce nu permite să fie dezrădăcinate „rusificarea" și „deznaționalizarea" populației Moldovei.

În particular, liberalii cer ca cetățenii Moldovei să fie lipsiți de dreptul de a utiliza limba rusă în instituțiile de stat, inclusiv în instanțele de judecată, și de a obține răspunsuri în limba în care a fost adresată cererea. Totodată, deputații PL vor anularea garanțiilor de stat în ceea ce privește predarea în limba rusă la toate nivelurile. În opinia reprezentanților PL, CC trebuie să abroge prin lege prevederea cu privire la traducerea tuturor legilor și documentelor oficiale în limba rusă la publicarea lor în „Monitorul oficial".

În opinia lui Dumitru Pulbere, nu există domeniu la care nu s-ar referi Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Moldovei. De aceea, anularea legii care apără dreptul populației vorbitoare de limba rusă poate provoca tensiune în societatea moldovenească.

„Suntem un stat multinațional și, pe lângă cele 60% de moldoveni, pe teritoriul Moldovei locuiesc de asemenea ucraineni, găgăuzi, bulgari și alte naționalități. Cum vom comunica cu ei, dacă aceștia nu cunosc limba de stat? Este greu de imaginat ce se va întâmpla în societate, în cazul în care Curtea Constituțională va împărtăși punctul de vedere al liberalilor și va recunoaște această lege ca fiind neconstituțională", a menționat fostul președinte al CC.

Potrivit expertului, CC nu are motive pentru a satisface demersul deputaților din partea PL. Pulbere face trimitere la punctul 2 al articolului 13 din Constituție în care se spune: „Statul recunoaște și protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la funcționarea limbii ruse și a altor limbi vorbite pe teritoriul țării".

În afară de aceasta, în capitolul cu privire la drepturile și obligațiunile cetățeanului Republicii Moldova, Constituția prevede că toți cetățenii țării au dreptul să vorbească și să studieze în limba pe care o posedă.

„Nimeni nu are dreptul să-l oblige pe un cetățean al Republicii Moldova să vorbească în franceză, moldovenească, germană sau în oricare altă limbă. Mai mult decât atât, ca specialist în acest domeniu, eu nu văd la care articole și norme din Constituție se va referi CC în cazul unei decizii în favoarea liberalilor", a subliniat specialistul.

109
Tagurile:
mijloc de comunicare, deznaționalizare, rusificare, statut special, limba rusă, CC, Dumitru Pulbere, Republica Moldova
Tematic
Curtea Constituțională a amânat examinarea chestiunii privind limba rusă


Загрузка...