Reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare a conflictului transnistrean, Franco Frattini

Frattini: Rolul Rusiei în soluționarea problemei transnistrene rămâne important

89
(reînnoit 15:08 15.01.2018)
Într-un interviu acordat pentru RIA Novosti, noul reprezentant special al OSCE pentru procesul de reglementare a conflictului transnistrean, cunoscutul politician italian Franco Frattini, și-a exprimat convingerea că aportul Rusiei în acest proces va rămâne unul pozitiv, lucru fără de care este imposibilă obținerea reconcilierii în zonă.

CHIȘINĂU, 12 ian — Sputnik, Serghei Starțev. Acum câteva zile, în cadrul prezentării la Viena a priorităților președinției italiene a OSCE, ministrul Afacerilor Externe al Italiei, Angelino Alfano, a declarat că în 2018 obligațiile reprezentantului special al OSCE pentru procesul de reglementare a conflictului transnistrean vor fi exercitate de fostul ministru de Externe al Italiei, fostul vicepreședinte al Comisiei Europene Franco Frattini.

Experiență, speranțe, planuri

„Am acceptat această funcție în interesul consolidării stabilității și securității în Europa în cadrul președinției italiene în OSCE. Am stabilit relații destul de bune și testate în timp cu autoritățile ruse care, fără îndoială, joacă un rol principal în reglementarea diferendului transnistrean. Pe vremuri, în calitatea de comisar european, am făcut multe pentru Moldova, activând în scopul apropierii acestei țări de Uniunea Europeană, în special, în problema vizelor. Cred că această experiență mă va ajuta să contribui la examinarea acestui dosar complicat în care mai rămân încă multe chestiuni nesoluționate", a declarat Frattini.

În acest context, reprezentantul special al OSCE și-a exprimat speranța că în timpul apropiat va avea convorbiri telefonice și contacte directe cu reprezentanții Rusiei, inclusiv cu ministrul de Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, pe care l-a numit drept un prieten al său. În cadrul acestui dialog Frattini preconizează să elucideze ce scopuri concrete pot fi atinse în procesul soluționării diferendului transnistrean în perioada președinției Italiei în OSCE.

„Cred că există posibilități de a avansa, minimum, în privința a două subiecte care ar aduce rezultate evidente pentru cetățeni. În primul rând, este vorba de plăcuțele de înmatriculare ale automobilelor înmariculate în Transnistria. În acest caz ar putea fi aplicat modelul italian care funcționează în provincia Bolzano. Simbolul acestei provincii este plasat pe plăcuțele de înmatriculare ale automobilelor înmatriculate aici, fapt ce indică clar că acestea nu sunt, să zicem, din Roma. Un astfel de simbol al Transnistriei ar putea să apară pe plăcuțele de înmatriculare ale automobilelor moldovenești, fapt ce ar constitui pentru cetățeni un semn important pentru recunoaștere", a spus interlocutorul RIA Novosti.

A doua problemă care trebuie soluționată în cel mai scurt timp, în opinia lui Frattini, este cea a asigurării liberei circulații.

„Este clar că, dacă vom obține progrese în aceste două direcții, vom obține și rezultate evidente și palpabile pentru cetățenii simpli. În același timp, acest lucru poate deveni o dovadă a posibilității obținerii unui acord de conciliere", a menționat reprezentantul OSCE.

Problemele delicate își așteaptă soluționarea

Frattini consideră că, pe lângă aceste probleme, mai există multe alte chestiuni care demult așteaptă să fie soluționate.

„Fără îndoială, există probleme și mai delicate ca, de exemplu, statutul persoanelor arestate în timpul unor incidente și ciocniri (unele s-au produs foarte demult). Astfel de probleme trebuie examinate pas cu pas, rând pe rând", a subliniat Frattini.

Acesta a atras atenția totodată asupra actualei crize instituționale provocate de disensiunile acute ce țin de prerogativele guvernului și cele ale președintelui Republicii Moldova.

„Repet, în procesul de reglementare a conflictului transnistrean este foarte importantă contribuția părții ruse care, sunt sigur, va rămâne pozitivă. Însă la fel de importantă este și depășirea crizei instituționale apărute în Moldova. Dacă vom avea de a face cu un guvern funcțional și, concomitent, cu președintele care se află într-o situație complicată, acest lucru va complica sarcina noastră. Cu atât mai mult că, din câte cunosc, actualul președinte al țării are relații bune cu Moscova", a adăugat Frattini.

„Acest conflict intern al autorităților trebuie să fie depășit. Sper ca părțile să manifeste flexibilitate, fapt ce ar corespunde intereselor acestei țări și ale cetățenilor săi. Atunci și negocierile ce țin de diferendul transnistrean, care durează circa 20 de ani, ar putea avansa", a conchis Frattini.

Potențialul OSCE

În concluzie, cunoscutul politician și-a exprimat încrederea că OSCE, a cărei președinție a fost preluată la 1 ianuarie 2018 de către Italia, este capabilă să contribuie la soluționarea multor probleme de importanță internațională.

„Am acceptat să exercit atribuțiile de reprezentant special al OSCE în problema transnistreană pe bază de voluntariat în interesele Italiei și ale întregii Europe. Menționez că întotdeauna am acordat o mare atenție activității OSCE. În special, m-am aflat printre cei care, la timpul lor, s-au ocupat de soluționarea crizei în Georgia. Am făcut multe pentru ca misiunea OSCE să-și desfășoare activitatea nemijlocit la granițele Georgiei, Abhaziei și Osetiei de Sud. Acum am iarăși posibilitatea de a-mi aduce aportul în stabilirea concilierii și îmi voi da străduința să fac acest lucru", a declarat Frattini.

În procesul de negocieri privind reglementarea diferendului transnistrean în formatul „5+2" participă Chișinăul și Tiraspolul ca părți în conflict, Rusia, Ucraina. OSCE — în calitate de mediatori, Uniunea Europeană și SUA — în calitate de observatori. Ultima rundă a negocierilor în acest format, după o întrerupere de doi ani, a avut loc la începutul lunii iunie 2016 la Berlin și s-a încheiat cu semnarea unui protocol.

89
Tagurile:
reprezentant special OSCE, problema Transnistriei, rolul Rusiei, reglementare, OSCE, Franco Frattini, Transnistria, Rusia, Republica Moldova
Tematic
Colaborare între reprezentații mediilor de afaceri din Rusia și Transnistria
Negocierile de la Viena: Optimism cu gust amar în reglementarea transnistreană
Deputat în Rada Supremă: Kievul nu pretinde la teritoriul Transnistriei
Lavrov: Moscova e interesată ca OSCE să intensifice activitatea în Transnistria


Загрузка...