Club de noapte

Expert: consumului de droguri creşte alarmant şi are tendinţe de "întinerire"

119
(reînnoit 18:59 02.11.2016)
Consumul de droguri ia amploare și afectează în special tânăra generație. La moment, în Moldova există aproximativ 120 de mii de consumatori de droguri. Secretarul general al ”CIPIDA”, Mircea Grecu, a explicat de ce se întâmplă acest lucru.

CHIȘINĂU, 2 nov – Sputnik. În dimineața zilei de miercuri, serviciile speciale au anunțat despre un nou caz de reținere a unei grupări criminale specializată în comercializarea drogurilor.

Solicitat de Sputnik Moldova, secretarul general al Centrului Internaţional de Prevenire şi Informare în Domeniul Adicţiilor (CIPIDA), Mircea Grecu, a declarat că fenomenul consumului de droguri este în ascensiune, în pofida măsurilor întreprinse de autorități.

”Acest fenomen se află în ascensiune din cauza corupției, indiferenţei și incompetenţei în rândul reprezentanților instituțiilor de stat”, a declarat Grecu.

Potrivit lui, deși autoritățile întreprind anumite măsuri de prevenire și combatere a consumului și traficului ilicit de droguri, totuși, chiar și după înființarea Comisiei Naționale Antidrog, numărul persoanelor consumatoare și dependente de droguri este în continuă creștere.

Totodată, se atestă și o scădere a vârstei de debut a consumului de droguri, de la 18-22 ani în anul 2012 la 15-19 ani în anul 2015, numărul minorilor consumatori/dependenți fiind aproape dublu.

”În luna martie 2015, Centrul a realizat un studiu în trei licee din municipiul Chişinău în rândul elevilor din clasa a X-a (15-16 ani). După prelucrarea datelor s-a constatat că 18 la sută dintre elevi au consumat droguri ilegale cel puţin o dată în viaţa. De asemenea, liceenii declară că le este relativ uşor să facă rost de produse stupefiante”, a declarat Grecu.

Lipsa de modele comportamentale și valori morale, în viziunea directorului Centrului, constituie una din principalele cauzele care afectează generația în creștere.

”Este inutil să-i explici unui adolescent de 12-16 ani despre consecinţele consumului de droguri, dacă acestuia îi lipsesc cu desăvârşire anumite modele comportamentale şi valori morale. Iar pentru reducerea numărului de cazuri noi de consumatori este nevoie, în primul rând, să informăm copii despre acest fenomen încă din grădiniţă, iar mai apoi la şcoală. Ei trebuie să ştie cât de gravă este intrarea pe acest drum fără întoarcere care te nenoroceşte pentru toată viaţa. Iar pentru a bloca aceste fenomene, autoritățile trebuie să promoveze modele alternative de comportament sănătos, precum este sportul, muzica, ș.a.”, a declarant Secretarul general al CIPIDA.

El a precizat că nu există nici un studiu serios care ar veni cu date exacte despre numărul real al consumatorilor de droguri din țara noastră. Potrivit estimărilor CIPIDA, în Republica Moldova există aproximativ 120.000 de consumatori de droguri ilegale, dintre care circa 35.000 sunt dependenți. Numărul deceselor asociate consumului de droguri este estimat la 300 de persoane anual.

119
Tagurile:
fenomen, Modele, Valori spiritual-morale, tineri, copii, droguri, Comisia Națională Antidrog, CIPIDA, SIS, Mircea Grecu, Chișinău
Tematic
Vindea droguri doar clienţilor fideli, cu 100 de euro doza
Doi recidivişti, prinşi cu muniţii şi droguri
Un poliţist, vânzător de droguri, a fost prins în flagrant

Europa nu este lăsată se elibereze de obligațiunile de stăvilire a Rusiei

54
(reînnoit 21:55 25.02.2021)
Rusia va reconstrui relațiile cu Europa în condiții acceptabile pentru ea însăși – și cu cât UE va înțelege mai repede acest lucru, cu atât acest proces va fi mai ușor și mai rapid.

Occidentul lansează o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei: luni, Uniunea Europeană a convenit asupra impunerii unor sancțiuni personale împotriva unui șir de oficiali ruși responsabili de "urmărirea penală a lui Navalnîi" (o listă concretă va apărea peste câteva zile), iar Statele Unite finalizează pregătirea unui pachet întreg de "sancțiuni și alte măsuri", dar deja nu numai din cauza lui Navalnîi, ci și din cauza atacurilor cibernetice (numite SolarWinds) asupra instituțiilor și companiilor americane, de care este acuzată Rusia.

Toate acestea erau previzibile – ca să nu mai vorbim de faptul că presiunea sancțiunilor asupra țării noastre se desfășoară (la scară largă și nu sub formă de acțiuni individuale americane) deja de șapte ani. Am putea deja și să ne obișnuim ? Desigur, dar sunt întotdeauna interesante argumentele cu care "partenerii" noștri occidentali își susțin acțiunile – concluzii, argumente, nicidecum motive. Motivele, pe de altă parte, sunt extrem de clare – și Vladimir Putin le-a menționat miercuri, în cadrul unui discurs la ședința colegiului FSB.

"Ne confruntăm cu așa-numita politică de stăvilire a Rusiei. Nu este vorba despre o concurență firească în relațiile internaționale, ci despre o linie consecventă și foarte agresivă menită să ne perturbe dezvoltarea, să o încetinească, să creeze probleme de-a lungul perimetrului extern, să provoace instabilitate internă, să submineze valorile care unesc societatea rusă și, în cele din urmă, să slăbească Rusia și o pună sub control extern, așa cum vedem, cum știm că acest lucru se întâmplă în unele țări din spațiul post-sovietic".

Aceste obiective nu sunt secrete: după cum a remarcat Putin, "este suficient să vă familiarizați cu documentele strategice publice și cu declarațiile destul de sincere ale oamenilor de stat dintr-o serie de țări". "Nici măcar nu încearcă să ascundă atitudinea neprietenoasă față de Rusia, față de o serie de alte centre suverane și independente de  dezvoltare mondială".

Serghei Lavrov
© Sputnik / Le service de presse du ministère russe des Affaires étrangères
Toate metodele de izolare sunt, de asemenea, binecunoscute, Putin le-a enumerat pur și simplu: "Încearcă să ne împiedice cu sancțiuni economice și de altă natură, să blocheze mari proiecte internaționale de care, apropo, suntem interesați nu numai noi, ci și partenerii noștri, se amestecă direct în viața publică și politică, în procedurile democratice ale țării noastre. Și, desigur, instrumentele din arsenalul serviciilor secrete sunt utilizate în mod activ".

Toate acestea s-au întâmplat nu o dată în istoria noastră: în diverse combinații, toate metodele menționate mai sus au fost utilizate împotriva noastră, astfel încât ne-am învățat să contracarăm și să răspundem. De aceea, Putin și a spus că "o astfel de atitudine față de Rusia nu are nicio perspectivă" – nicio presiune nu ne va putea obliga să facem concesii sau să ne subminăm din interior. În același timp, Rusia își declară rolul de apărător, care își apără suveranitatea și interesele – nu rolul de agresor.

Mai mult decât atât, subliniem în permanență disponibilitatea noastră de a dezvolta relații cu toată lumea, de a iniția un dialog bazat pe încredere reciprocă și respect, după cum a amintit Putin și de această dată. Dar ce auzim drept răspuns?

Rusia nu este interesată de cooperarea cu Uniunea Europeană, iar autoritățile ruse conduc țara pe calea spre autoritarism – aceasta este concluzia la care au ajuns miniștrii de Externe ai țărilor UE în cadrul reuniunii la care au decis să introducă noi sancțiuni. Iar șeful democrației europene, Josep Borrell, a numit Rusia "un vecin care a decis să se comporte ca un adversar", subliniind faptul că: "Noi trebuie să definim un model pentru a evita confruntarea permanentă cu vecinii care au decis să acționeze în sens invers".

Adică Europa în particular și Occidentul în general prezintă problema în așa mod – Rusia caută confruntări și nu vrea să dezvolte relațiile. Mai mult, Rusia se amestecă în mod constant în treburile europene și exercită presiuni asupra UE. Prin urmare, Uniunea Europeană va construi acum relațiile cu Moscova pornind de la  trei principii.

Iată cum le-a descris Borrell: să se dea un răspuns dur în cazul în care Moscova va încălca dreptul internațional și drepturile omului, să se adopte o politică de stăvilire dacă Rusia va crește presiunea asupra UE și să se coopereze cu Rusia în domeniile în care UE este interesată. Represalii, stăvilire, cooperare acolo unde îi este convenabil Uniunii Europene – acesta este kitul de luptă al diplomației europene. Dar despre ce vorbim?

Practic, totul este acoperit de "încălcarea dreptului internațional și a drepturilor omului" – de la Crimeea și Navalnîi până la orice alt subiect, atât intern, cât și internațional. Sancțiuni pentru lipsa căsătoriilor homosexuale în Rusia – adică pentru încălcarea drepturilor omului? Poftim. Sancțiuni pentru refuzul de "a returna" Georgiei Abhazia? Fără îndoială. Sancțiuni pentru un nou emigrant sau refugiat rus ucis în Europa, sau, de fapt, pentru oricine altcineva (ca în povestea veche despre un cecen din Georgia ucis la Berlin) – în orice moment. A fost spart sistemul informatic al Bundestagului german? Desigur, Rusia trebuie pedepsită.

Rusia și Uniunea Europeană: Sfârșitul relațiilor?>>>

În același mod, orice poți numi drept presiune asupra UE. Separatiștii votează pentru secesiunea Cataluniei? Căutăm o urmă rusească. Reprezentanții fracțiunii parlamentare "Alternativă pentru Germania" vin la Moscova? Rușii sapă sub Merkel. Moscova anunță proteste împotriva demontării monumentelor în cinstea soldaților sovietici în Polonia sau Republica Cehă? Pun presiune asupra europenilor estici nefericiți și iubitori de libertate. Construiesc o conductă de gaz? Vor să împartă Europa. Refuză construcția? Vor să înghețe Europa. Absurd? Nu, este o reacție destul de calculată.

Adică, UE dorește să dețină un drept unilateral de a reglementa relațiile cu Rusia, dreptul de a pedepsi și de a ierta la propria sa discreție – iar Rusia ar trebui să se resemneze și să nu se indigneze și să fie gata, de îndată ce vor avea nevoie, să coopereze, dar numai în domeniile care sunt avantajoase pentru europenii buni.

Dar, în realitate, totul este exact invers: UE este un vecin care se comportă ca un adversar. Exercită presiune asupra Rusiei, ne pune condiții, ne învață și ne demonizează, se amestecă în afacerile noastre interne (chiar și acum Borrell a spus că "uniunea își va extinde sprijinul pentru societatea civilă din Rusia") și consideră că acest lucru este normal. UE (fie și la inițiativă atlantică) este cea care încearcă să rupă Ucraina de Rusia, să schimbe granițele istorice ale Estului și Vestului, să-și extindă spațiul vital din contul civilizației rusești – și vrea ca Rusia să accepte calm acest lucru? O astfel de îndrăzneală ar fi putut fi explicabilă acum un sfert de secol, chiar și 15 ani în urmă, când Rusia lupta pentru propria supraviețuire și nu putea să se ocupe nici de întreaga lume rusă, nici să ceară europenilor să se comporte decent, dar este ridicol acum să se aștepte că Rusia va fi ascultătoare.

A costat prea mult: Europa a pierdut miliarde din cauza Rusiei>>>

În orice caz, Rusia va reconstrui relațiile cu Europa în condiții acceptabile pentru ea însăși – și cu cât UE va înțelege mai repede acest lucru, cu atât acest proces va fi mai ușor și mai rapid. Europa oricum nu are nicio alternativă: ea nu își poate permite să se îngrădească pur și simplu de Rusia sau să se transforme dintr-un vecin într-un dușman al nostru. Mai exact, își poate permite – dar numai pentru ultimă dată.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

54
Tagurile:
relații, Rusia, Europa
Tematic
A costat prea mult: Europa a pierdut miliarde din cauza Rusiei
Lavrov: Rusia nu pleacă din Europa


Загрузка...
Iurie Ciocan

Expert: Când ar putea fi implementată reforma APL în Moldova

55
În cadrul emisiunii "ATITUDINI", membrul grupului de lucru care a elaborat studiul privind scenariile de reformă administrativ-teritorială Iurie Ciocan a vorbit despre perioada în care în Moldova ar putea avea loc o reformă teritorial-administrativă.
Expert: Când ar putea fi implementată reforma APL în Moldova

Într-un interviu acordat în studioul Radio Sputnik Moldova, Iurie Ciocan a vorbit despre posibila reorganizare teritorial-administrativă în țara noastră. Potrivit lui, o asemenea schimbare este extrem de complexă, care poate dura câțiva ani. Expertul a dat de înțeles că punctul final al reformei ar putea fi alegerile locale din 2023 sau 2027.

"Ar fi bine dacă vom reuși până la viitoarele alegeri locale. Dacă nu, atunci mai avem de muncit. Nu avem bătut în cuie un termen. Scopul este să avem o reformă bine gândită, pentru că noi credem că aceasta este calea corectă", a precizat expertul.

De menționat că executivul are trei scenarii pentru reforma teritorial administrativă a Republicii Moldova, între care unul ce prevede reducerea numărului de primării de nivelul I cu tocmai 90 la sută, adică din cele 896 existente astăzi să mai rămână doar 93.

Reforma preconizată de autoritățile centrale prevede și reducerea numărului de raioane - de la 35 la doar 5.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

55
Tagurile:
APL, primării, reforma
Tematic
Reforma APL: Moldova rămâne fără primării


Загрузка...
скамейка

În Moldova vor fi impuse noi restricții: Când vor fi cunoscute detaliile

217
Ministerul Sănătății este îngrijorat de înrăutățirea situației epidemice legate de răspândirea noului coronavirus.

CHIȘINĂU, 25 feb – Sputnik. Vineri va fi convocată o nouă ședință a Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică la care urmează să fie aprobate noi măsuri privind ocrotire sănătății. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al ministerului de resort.

Instituția precizează că, în contextul situației epidemice nefavorabile, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Tatiana Zatîc ”a convocat în ședință specialiștii epidemiologi ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, pentru a discuta și înainta Comisiei Naționale pentru Sănătate Publică măsuri restrictive menite să reducă cazurile de infecție cu COVID-19”.

”Mâine, urmează CNESP să se întrunească într-o ședință pentru a aproba noi măsuri de sănătate publică”, este precizt în comunicatul Ministerului.

O nouă pandemie devastatoare amenință omenirea: Încă un virus transmis de lilieci>>>

De menționat că în unele instituții de învățământ din Capitală părinții au fost anunțați deja că de vineri elevii vor fi trecuți iarăși la instruirea online din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus.

Amintim că joi au fost anunțate alte 1736 de cazuri confirmate de COVID-19. Este în creștere alarmantă și numărul cazurilor grave, dar și al deceselor

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

217
Tagurile:
COVID-19, restricții, Ministerul Sănătăţii
Tematic
Restricții mai dure: Cum comentează specialiștii noile decizii


Загрузка...