Conducerea Poliției de Frontieră în vizită la PTF Leușeni

Foto: Conducerea Poliției de Frontieră a mers într-o vizită-surpriză la Leușeni

302
(reînnoit 13:39 13.02.2021)
Persoanele din conducerea Poliției de Frontieră au efectuat o vizită neanunțată în Sectorul Poliției de Frontieră Leușeni și în punctul de trecere a frontierei Leușeni, pentru a vedea cum activează angajații „din prima linie de control”.

CHIȘINĂU, 13 feb – Sputnik. Șeful interimar al Poliției de Frontieră (IGPF), Petru Corduneanu, și șeful adjunct al IGPF, Valentin Fiodorov, au efectuat vizite inopinate la Sectorul Poliției de Frontieră Leușeni și în punctul de trecere a frontierei Leușeni.

Precizăm că punctul de trecere a frontierei Leușeni este cel mai solicitat și tranzitat de către călători. Persoanele din conducerea IGPF le-au cerut angajaților „din prima linie de control să-și onoreze misiunea cu destoinicie”.

Serviciul de presă al IGPF a precizat că vizitele neanunțate ale celor doi au avut loc în după-amiaza zilei de vineri, 12 februarie.

Petru Corduneanu și Valentin Fiodorov s-au întâlnit cu efectivele celor două subdiviziuni, fiind discutată activitatea de control și supraveghere a frontierei de stat „prin prisma necesităților și problemelor întâmpinate”, potrivit sursei citate.

Conducerea Poliției de Frontieră în vizită la PTF Leușeni
© Photo : Poliţia de Frontieră
Persoanele din conducerea Poliției de Frontieră au efectuat o vizită neanunțată la Sectorul Poliției de Frontieră Leușeni și în punctul de trecere a frontierei Leușeni.

La sediul SPF Leușeni, cei doi au acordat o atenție deosebită condițiilor de muncă și corectitudinii îndeplinirii actelor normative interne. Conducerea Poliției de Frontieră a verificat starea echipamentelor speciale de lucru, inclusiv a mijloacelor de transport, a venit cu propuneri de eficientizare a planificării patrulelor pe sectorul de competență și a reamintit despre necesitatea respectării măsurilor sanitare pe perioada de pandemie.

Conducerea Poliției de Frontieră în vizită la PTF Leușeni
© Photo : Poliţia de Frontieră
Persoanele din conducerea Poliției de Frontieră au efectuat o vizită neanunțată la Sectorul Poliției de Frontieră Leușeni și în punctul de trecere a frontierei Leușeni.

„Solicitați ajutor când apar situații precare la trecerea frontierei de stat. Vom lua la control orice incident și operativ vom veni cu soluții. Așa se lucrează când se dorește rezultate bune și o echipă puternică”, a fost îndemnul generalului-maior Petru Corduneanu.

El a cerut ca, pe lângă atribuțiile de serviciu ce-i revin prin lege, „tot efectivul să fie atent și să manifeste prudență în raport cu infecția de tip COVID-19, în special să efectueze obligatoriu termometria călătorilor și să se asigure că aceștia poartă mască”, potrivit comunicatului oficial.

Conducerea punctului de trecere Leușeni a informat despre lucrările de reconstrucție, care se desfășoară în prezent pe direcția intrare în Republica Moldova și deciziile luate de comun cu lucrătorii vamali privind dirijarea circulației rutiere pe teritoriul punctului de trecere a frontierei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

302
Tagurile:
Leușeni, Poliția de Frontieră
Tematic
Șmecherie pe timp de pandemie: Pățania unui cetățean român la vama Leușeni
Un nou șef-adjunct la Poliția de Frontieră: Despre cine este vorba
Curs valutar BNM

Curs valutar BNM pentru 18 aprilie: Cât costă euro și dolarul

58
(reînnoit 20:06 17.04.2021)
În acest weekend, leul moldovenesc s-a depreciat în raport cu euro și leul românesc. Prețul dolarului american a coborât cu mai puțin de un ban, euro s-a scumpit cu un ban, iar leul românesc urcă nesemnificativ în cotații.

CHIȘINĂU, 18 apr – Sputnik. La cursul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) pentru zilele de weekend, un dolar american este cotat cu 17,87 lei, un euro – cu 21,38 lei, o hrivnă ucraineană - cu 63,92 bani, un leu românesc – cu 4,34 lei moldovenești, o rublă rusească – cu 23,25 bani.

Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă.

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM) s-au diminuat în martie cu 56,21 de milioane de dolari SUA.

BNM a anunțat că rezervele sale valutare au constituit 3 miliarde 707 de milioane 680 de mii de dolari americani (3 707,68 mil. dolari SUA) pe 31 martie 2021.

BNM a informat că, în martie, a intervenit pe piața internă pentru a cumpăra valută echivalând cu 9,7 milioane dolari SUA.

Lună trecută a pus în evidență tendința de creștere a ratei inflației – o evoluție prevăzută de prognoza BNM pentru anul în curs. În martie, ritmul anual al inflaţiei a constituit 1,49 la sută, în creștere mai mult decât dublă față de februarie, când inflația a fost de 0,62% (în ianuarie: 0,22%).

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

58
Tagurile:
dolar, euro, 18 aprilie, curs valutar BNM
Tematic
Gîrbu: Impactul coronavirusului asupra Republicii Moldova
Gîrbu: Autoritățile ar trebui să pornească de la problema zero a societății – corupția!


Загрузка...
Meteo Moldova

Meteo Moldova: Prognoza pentru următoarele trei zile

212
(reînnoit 20:06 17.04.2021)
Duminică ne vom bucura de vreme frumoasă, cu temperaturi de până la +17 grade. Meteorologii anunță că ploi am putea avea în primele zele ale săptămânii.

CHIȘINĂU, 18 apr - Sputnik. Meteorologii anunță pentru ziua de Duminică temperaturi de +12..+15 grade în nordul țării, +13..+16 grade în centru, iar în sudul țării sunt așteptate până la +17 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru următoarele zile
Prognoza meteo pentru următoarele zile

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla din direcția sud-est. Presiunea atmosferică va fi normală. Precipitații nu se prevăd.

Noaptea vor fi 0..+3 grade la nord, -1..+4 grade se așteaptă în centru, iar la sud termometrele vor indica între +2 și +5 grade Celsius.

În următoarele zile, meteorologii prognozează precipitații sub formă de ploi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

212
Tagurile:
meteo.md, MOLDOVA, meteo
Тема:
Meteo în Moldova: Prognoza exactă pentru fiecare zi
Tematic
Săptămâna începe cu mult soare, dar iată când vin ploile: Prognoza meteo pentru 7 zile


Загрузка...