Klaus Iohannis și Petro Poroșenko

Ucraina, tupeu incredibil față de România - acuzații grave

422
"Afirmaţiile agresive din partea unor reprezentanţi unguri şi români păreau a fi pretenţii ascunse, e incorect să recurgi la teme electorale pentru a deteriora relaţiile"

BUCUREȘTI, 16 oct — Sputnik, D.D. După imensul scandal provocat de modificările la Legea Educației, autoritățile ucrainiene au încercat să tempereze atacurile țărilor europene. Asfel, ucrainienii au solicitat un punct de vedere Comisiei de la Veneția, lăsând a se înțelege că vor urma decizia forului european.

Ulterior însă, ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, a declarat în cadrul unei întâlniri la București cu membrii Comisiei pentru Comunităţile de Români din Afara Graniţelor Țării din cadrul Parlamentului României că nu poate garanta că Rada Supremă (Parlamentul de la Kiev) va ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția!

Mai mult, potrivit unui comunicat remis agenției BucPress din Cernăuți de vicepreședintele Comisiei, Matei Adrian Dobrovie, ministrul Klimkin a susținut în fața parlamentarilor români că "textul Legii Educației este interpretat greșit și că în școlile cu predare în limbile minorităților naționale, materiile pot fi studiate în limbile UE".

Cu alte cuvinte, specialiștii din România, Ungaria, Polonia și Rusia se înșeală, numai ucrainienii au dreptate! Problema este că oficialul a recunoscut în Parlamentul de la București că "nu cunoaște atât de bine" situația minorității românești — pe cât o cunoaște pe a celei maghiare, pe care o dă ca un contraexemplu de necunoaștere a limbii oficiale, ucraineana.

Dar, ca o completare a atitudinii cel puțin ciudate a ministrului de Externe, deputatul ucrainean Irina Gheraşcenko, prim-vicepreşedinte al Radei Supreme şi membru în Delegaţia Ucrainei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a făcut o declarație uluitoare:

"Afirmaţiile agresive venite din partea unor reprezentanţi ai delegaţiilor ungară şi română păreau a fi pretenţii teritoriale ascunse faţă de Ucraina", a spus Gheraşcenko, după consumarea dezbaterilor de la APCE.

Pe de altă parte, deputatul ucrainean acuză și caracterul electoral al "luptei pentru drepturile conaţionalilor în toate colţurile lumii".

"Retorica unor reprezentanţi ai delegaţiilor României şi Ungariei la APCE este de natură electorală şi vizează mobilizarea propriilor alegători, pentru a demonstra cetăţenilor din statele lor că luptă pentru drepturile conaţionalilor în toate colţurile lumii. Este incorect să recurgi la teme electorale interne pentru a deteriora relaţiile cu cei mai apropiaţi vecini" a menționat Irina Gheraşcenko, transmite Radio România.

422
Tagurile:
legea educației, scoli romanesti, limba romana, minorități naționale, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Comisia de la Veneția, Rada Supremă, APCE, Irina Gheraşcenko, Romania, Ungaria, Rusia, Ucraina
Tematic
Lovitură dură pentru Ucraina: APCE condamnă ferm noua lege a educației
Ungaria vrea o alianță cu România și Rusia în problema școlilor din Ucraina
Laborator

Demonstrat științific: Motivul tuturor bolilor moldovenilor

29
(reînnoit 19:32 18.09.2020)
Apa este proastă în 90% din fântânile Moldovei. Grav este că și cea din apeducte nu este întotdeauna potabilă. Constatările au fost făcute de ecologistul Anatolie Prohnițchi pentru Sputnik de Ziua Mondială a Monitorizării Calităţii Apei.

CHIȘINĂU, 18 sept – Sputnik. De calitatea apei potabile pe care o consumăm depinde direct sănătatea noastră.

Corpul uman, potrivit savanților, este constituit din apă în proporție de 50-75%.

Corpul unui adult conține în medie 60% de apă, iar al unui sugar - 75-78%, atingându-se proporția de 65% la aproximativ un an.

Apa potabilă de calitate este asimilată de corpul uman fără mare efort, în timp ce apa de proastă calitate conduce la uzura organismului și la îmbolnăvirea lui.

Fântânile au apă rea, dar oamenii n-au alternativă

Reporterul Sputnik Moldova i-a solicitat ecologistului Anatolie Prohnițchi să vorbească despre calitatea apei pe care o consumă moldovenii.

De altfel, calitatea apei este mereu la ordinea zilei, iar astăzi avem și un prilej special: pe 18 septembrie este marcată Ziua Mondială a Monitorizării Calităţii Apei.  

Cea mai importantă constatare este că în majoritatea fântânilor din satele Moldovei apa este proastă, nepotrivită pentru băut.

„În Republica Moldova, apa din 90% dintre fântâni nu este bună de consumat. Apa este tehnică, nu potabilă. Însă populația este nevoită să consume apa din aceste fântâni”, a spus Anatolie Prohnițchi.

Anatolie Prohnițchi
© Sputnik / Osmatesco
Anatolie Prohnițchi

Fântânile din Moldova au o adâncime destul de redusă, de vreo 9-10 metri în medie. În unele cazuri însă apa potabilă de calitate se află la o adâncime de peste 100 de metri.

Chișinăul are apă bună la robinet, dar Nistrul este foarte poluat

Chișinăul este aprovizionat centralizat cu apă potabilă din Nistru. Calitatea apei de la robinet livrată chișinăuienilor „este de o calitate destul de bună”, pentru că aceasta este purificată corespunzător, a precizat ecologistul.

Râul Nistru este însă foarte poluat – atât pe teritoriul Ucrainei, cât și pe teritoriul Moldovei.

Majoritatea localităților moldovenești de pe malul Nistrului sau afluenților lui nu au nici canalizare, nici stații de purificare.

Toate apele uzate, precum și deșeurile de la întreprinderi sunt deversate în Nistru.   

„De exemplu, la Soroca, deja de 30 de ani, nu există stație de purificare. Și tot ce se varsă în canalizare ulterior nimerește în Nistru”, a spus Anatolie Prohnițchi.

Chiar zilele trecute, când temperatura aerului era de vreo 30 de grade Celsius, o publicație din Soroca a plasat pe YouTube un video care semnala că „Nistrul este bâhlit” în respectiva localitate.

Nu obții legume eco cu apă murdară

Mai adăugăm că oamenii din multe localități folosesc apa poluată din Nistru și pentru a-și iriga legumele.

Evident, acestea nu mai pot fi prezentate drept „legume eco”. Calitatea apei folosită la irigații este foarte importantă pentru calitatea produsului final.

Starea râului Prut, al doilea râu mare pe care-l are Moldova, este mai bună, potrivit lui Anatolie Prohnițchi.

Sutele de râuri mici de asemenea sunt poluate și chiar secate de-a binelea în foarte multe cazuri, mai ales în acest an secetos.

Și apele subterane sunt influențate de seceta care s-a abătut asupra Republicii Moldova, potrivit ecologistului.  

Nici apeductele nu asigură mereu calitatea

Auzim că se construiesc și se dau în exploatare noi apeducte prin sate, dar nici apa asigurată prin acestea nu este întotdeauna potabilă - de multe ori este tehnică. Din motivul pe care l-am menționat mai sus: apa potabilă poate fi găsită în unele cazuri la o adâncime de peste 100 de metri, dar proiectele, inclusiv din lipsa banilor, nu prevăd forări atât de profunde.

„De calitatea apei potabile depinde sănătatea populației unei țări. Guvernările care s-au perindat de-a lungul anilor, indiferent de culoarea lor politică, nu acordau atenția cuvenită calității apei. Se construiesc apeducte, dar apa din ele nu este potabilă, dar tehnică”, a spus Anatolie Prohnicți. 

O altă problemă evidențiată de ecologist este raportul dintre apeducte și sisteme de canalizare. În Moldova, proporția este de 15% sisteme de canalizare la 100% de apeducte. Se construiesc apeducte, dar nu și rețele de canalizare.

Ca urmare, apa de la robinet folosită de oameni, cu tot cu detergenți și alte substanțe chimice și deșeuri, este vărsată direct pe pământ și ajunge în pânza freatică. Iată un motiv din care nu avem apă curată în fântâni.  

Apa rea le strică moldovenilor dinții

Fluoroza dentară, o afecțiune caracterizată prin schimbarea culorii dinţilor sau pătarea lor, este foarte frecventă în Republica Moldova, potrivit medicilor stomatologi

Această afecțiune a dinților este provocată de cantitățile prea mari de fluor în apa de băut, urmare a poluării solului cu pesticide în perioada „agriculturii intensive” – un experiment efectuat pe timpul fostei URSS.

În unele localităţi erau afectați de fluoroză și până la 80% dintre adolescenţii de 12-17 ani, potrivit unui studiu realizat de Unicef și Guvernul de la Chișinău în anul 2010.

Calitatea apei, aerului și solului influențează direct starea dinților, iar sănătatea dinților este esențială pentru buna funcționare a organismului uman, au semnalat medicii stomatologi moldovenii. Oamenii au fost îndemnați să aibă grijă ce apă beau, ce mănâncă și ce aer respiră.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

29
Tagurile:
moldoveni, boli, Moldova, apa potabilă
Tematic
Pericolul mortal din apa de la robinet: Mii de decese cauzate de cancer în Europa
Iată ce a găsit ANSA în apa potabilă din școli și grădinițe: Nou program de evaluare


Загрузка...
Victor Gaiciuc

Gaiciuc: Rachetele Patriot nu vor aduce mai multă securitate României

35
(reînnoit 18:56 18.09.2020)
Fostul ministru al apărării al Republicii Moldova, Generalul de brigadă în rezervă Victor Gaiciuc consideră că achiziționarea sistemului de rachete Patriot nu este de natură să sporească securitatea statului vecin.

CHUȘINĂU, 18 sept – Sputnik. Solicitat de Sputnik Moldova, Generalul de brigadă în rezervă Victor Gaiciuc, secretarul Consiliului Suprem de Securitate, a declarat că procurarea de la americani a sistemelor de rachetă Patriot pot transforma România într-o potențială țintă.  

"Din puncte de vedere pur militar, desigur că orice armament este binevenit. Dar, în cazul de față nu sunt ferm convins că acest sistem ar mări securitatea în zonă. Sistemul Patriot este antiaerian care are destinația să asigure securitatea țării. Însă aici trebuie să răspundem la câteva întrebări. Prima: cine este potențialul atacator, inamic? A doua: Care este situația cu fostele echipamente pe apărare antiaeriană, erau ele în stare să asigure securitatea spațiului aerian? A treia: Care sunt costurile?

Nu aș vrea să mă dau cu părerea în toate aceste aspecte, sunt treburile interne ale României, însă mie mi se pare că înarmarea României duce la ideea că ea s-ar pregăti de război și ar face-o să devină țintă în acel ipotetic război. Eu ca cetățean al Republicii Moldova nu cred că, după achiziționarea acest sistem de rachete Patriot, România ar fi în mai multă siguranță. Din contra, consider că într-un eventual conflict România ar deveni o țară țintă și acest lucru ne-ar afecta și pe noi", a declarat Gaiciuc.

El spune că România a făcut acest pas pentru a demonstra Washingtonului că este un partener loial.

"În viziunea mea, România vrea să convingă Washingtonul că este o țară credibilă și că ea va acționa în strictă conformitate cu deciziile luate de Washington, că este un partener absolut loial. Dar eu nu sunt convins că aceasta i-ar aduce avantaje pe termen lung. România va instala aceste rachete, dar eu ca militar cred că negocierile, acordurile de neagresiune sunt mai bune decât înarmarea și tensionarea situației din regiune. Dar noi avem tot mai mult armament și asta duce la ideea că acest armament ar putea fi folosit. Eu nu sunt bucuros că vecinii noștri se înarmează sau se pregătesc de război, sau au relații tensionate între ei. Asta nu este bine", a mai spus generalul de brigadă în rezervă Gaiucuc.   

Amintim că după cinci ani de la semnarea contractului, ieri a avut loc festivitatea de recepție a primului sistem de rachete PATRIOT – din cele 4 cumpărate de România.

În prezența premierului Orban, a ministrului Nicolae Ciucă și a ambasadorului SUA, Adrian Zuckerman, a avut loc ceremonia de recepție a primului sistem de rachete sol-aer Patriot.

Într-o atmosferă festivă, vorbitorii au subliniat importanța acestor sisteme de rachete, insistând că România a achiziționat cele mai moderne sisteme, pe care le utilizează acum și armata SUA.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

35
Tagurile:
Victor Gaiciuc, Patriot, rachetele balistice


Загрузка...