bani

Pericol: numărul restanțierilor la bănci, cel mai înalt nivel din ultimii 3 ani

55
(reînnoit 11:53 12.07.2016)
Anul 2016 a început bine pentru bancheri, numărul persoanelor fizice cu restanțe la bănci mai mari de 30 de zile apropiindu-se de 740.000 în luna mai, cu 10.000 de restanțieri mai mult decât în luna aprilie.

BUCUREŞTI, 12 iulie — Sputnik. Primele cinci luni din anul 2016 au adus o creștere cu 6% a numărului de persoa¬ne¬ rămase în urmă cu plata ratelor, potrivit Băncii Naţionale a României. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în intervalul ianuarie-mai de 2015 numărul restanţierilor era în scă¬dere, relatează Ziarul Financiar

Economiştii nu se aşteptau la creşterea numărului restanţierilor în condiţiile în care economia a crescut în ultimul an, la fel ca şi salariile, iar costurile finanţării s-au redus la minime istorice.

Doar în luna mai numărul restanţierilor a crescut cu 10.000 faţă de luna aprilie, în total aproximativ 740.000 de oameni au restanţe mai mari de 30 de zile. De asemenea, numărul restanţierilor la bănci a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 3 ani.

"Nu cred că există o explicaţie pe fundamente a creşterii numărului de restanţieri, în condiţiile în care economia a mers bine, somajul a rămas constant, veniturile au crescut semnificativ", a explicat analistul economic Aurelian Dochia.

Cele mai problematice luni pentru bancheri s-au dovedit a fi lunile martie şi mai. În general, în lunile de vară creş¬te a numărului de restanţieri la bănci datorită faptului că unii români preferă să plece în vacanţă şi să amâne plata ratelor. Astfel, este de aşteptat ca numărul românilor cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci să crească şi în perioada următoare.

Este interesant că, deşi numărul de restanţieri a crescut, în acelaşi timp a crescut şi numărul clienţilor care au credite mai mari de 20.000 de lei (4.500 euro), numărul lor ajungând la aproape 926.000 în luna mai.

La finalul lunii mai, restanţele însumau aproape 11,5 miliarde de lei (2,6 mld. euro), cu 1% peste nivelul din mai 2015.

55
Tagurile:
Pericol, Datorii, Români, restanțe, Credite, Bancheri, Bănci, România
Tematic
Isar scrie că BNR ar fi păgubit statul român cu miliarde pentru a salva băncile


Загрузка...