Adrian Severin

Fost ministru: vom vedea "sfârşitul lumii" dacă nu activăm "factorul intern"

501
(reînnoit 13:55 15.07.2016)
Unda de șoc a tragediei franceze împinge placa tectonică euro-atlantică spre cea euro-asiatică, strivind România în ciocnirea lor şi arată că nu în Marea Neagră este nevoie urgentă de o flotă NATO, ci în Marea Mediterană de o „flotă politico-militară NATO-rusă", scrie Adrian Severin.

BUCUREŞTI, 15 iulie — Sputnik. Lumea se află într-un război total al tuturor împotriva tuturor, iar anarhia globală în care suntem este efectul ruinării statului-naţiune de către globalizare şi corporatismul fără busolă şi frână, scrie Adrian Severin într-un editorial "După Summitul NATO, bairamul francez".

Ar trebui o flotă militară NATO-rusă în Marea Mediterană mai degrabă decât una în Marea Neagră. O asemenea flotă ar lichida terorismul din sud în doi timpi și trei mișcări, scrie fostul ministru de externe. Am ajuns într-o libanizare globală.

"Altădată anarhia era stăvilită prin dictatură. Combinația de anarhie globală și dezechilibru geo-politic universal, de ruinare a statului-națiune și globalizare a corporatismului fără busolă și fără frână, face astăzi dificilă chiar și o asemenea cale", scrie Adrian Severin în analiza sa.

El apreciază că în acest război mondial aflat în plină desfășurare, România își duce iresponsabilă propriul război intern autodistructiv, între o oligarhie și o democrație tot mai fragilă, dar şi între avangarda trădătorilor cumpărați și ariergarda patrioților vânduți în faţa internaționalismului fascist.

România este astfel strivită de marea mişcare tectonică dinspre ordinea auro-atlantică spre ordinea euro-asiatică.

Adrian Severin argumentează că este nevoie de activarea imediată a „factorului intern" având în vedere că de la instituțiile oficiale ale unui stat eșuat nu se mai poate aștepta nimic. Dacă nu se va întâmpla asta, "suntem pierduți" întrucât "pentru a reajunge la o nouă ordine mi-e teamă că va trebui să trecem prin… „sfârșitul lumii"", conchide analistul.

501
Tagurile:
Terorism, Marea Neagră, Flotă militară, Război, Summitul NATO, Adrian Severin, România, Franța
Tematic
Moldovenii din Nisa revin de urgență acasă


Загрузка...