PSRM

Socialiștii au venit cu un apel către Sandu: Ce trebuie facă președintele

184
(reînnoit 13:12 01.03.2021)
Liderul socialiștilor consideră că președintele țării trebuie să înainteze candidatul la funcția de premier până în data de 9 martie. În caz contrar, PSRM va recurge la alte acțiuni pentru a stopa haosul din țară.

Chișinău, 1 MAR – Sputnik. Igor Dodon  a declarat în cadrul unui briefing că după decizia de săptămâna trecută a Curții Constituționale, președintele Maia Sandu nu are o altă soluție decât să o înainteze pe Mariana Durleșteanu, candidatul propus de majoritatea parlamentară, la funcția de prim-ministru.

”Odată ce decretul privind desemnarea Nataliei Gavrilița ca propunere de premier  a fost declarată neconstituțională, președintele are obligația de a ține cont de propunerea majorității parlamentare și aceasta trebuie să fie desemnată prin decret”, a spus Dodon.

Dodon a menționat că acțiunile pe care PSRM le va întreprinde în continuare sunt orientate spre stabilizarea țării, respectarea Constituției și votarea unui Guvern funcțional până la alegerile anticipate.

”Vom acționa cu mult calm și maturitate politică, astfel ca să nu fie războaie suplimentare între instituțiile statului. Noi nu ne dorim război cu instituția prezidențială, noi suntem în război cu haosul și tot ceea ce ne dorim acum este șa țara să aibă cât mai rapid un guvern funcțional”, a mai subliniat liderul socialist.

În context, Igor Dodon a menționat că, potrivit deciziei Consiliului republican al Partidului Socialiștilor, i se solicită președintelui Maia Sandu ca, până cel târziu pe 9 martie să fie emis decretul de desemnare a candidatului la funcția de prim ministru. propus de majoritatea parlamentară.

”Nu avem de ce aștepta până la 23 martie. Dacă până pe 9 martie decretul nu va fi emis, socialiștii vor fi nevoiți să treacă la acțiuni mai hotărâte  pentru stoparea haosului politic în care se află țara”, a afirmat Dodon.

Totodată, el a menționat că dacă maia Sandu în mod intenționat nu respectă Constituția, acest fapt nu-i oferă niciun motiv legal ca Parlamentul să fie dizolvat. ”Un decret de dizolvare a Parlamentului emis în astfel de condiții este nul, ilegal, neconstituțional și reprezintă o gravă uzurpare a puterii în stat”, a apreciat fostul președinte al țării.

El a spus totodată că PSRM va continua în această săptămână consultările cu Partidele din Parlament, menționând că își dorește să poarte un dialog constructiv și cu președintele țării, pentru aceasta fiind nevoie ca Maia Sandu să iasă din izolare, să dialogheze cu partidele, să lase la o parte atacurile, supărările și atacurile reciproce.

Igor Dodon a respins zvonurile că Partidul Socialiștilor ar putea iniția un referendum privind demiterea președintelui țării, menționând că funcția că funcția Miaei Sandu este ultimul lucru care îi preocupă acum.

”Această dezbatere este falsă și manipulativă. Pentru că un astfel de pas doar va adânci criza. Iar pe noi ne preocupă acum cum să scoatem țara din criză”, a reiterat șeful PSRM.

În concluzie, Dodon a accentuat că, chiar dacă suntem în criză politică, astăzi mai poate fi evitat blocajul și consecințele dramatice pe mulți ani înainte pentru viața cetățenilor. Pentru asta trebuie să se pornească de la respectarea Constituției și dialog rațional.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

184
Tagurile:
premier, candidat, Dodon, Sandu
Tematic
PSRM nu renunță la candidatura lui Durleșteanu: Ce spune despre propunerea lui Năstase
Mihai Machidon

Secretar de stat, despre exportul de grâu: Poate fi afectată securitatea alimentară?

115
(reînnoit 22:18 14.04.2021)
Problema exportului de grâu din rezerva de stat: Este sau nu pusă în pericol securitatea alimentară a țării și care este riscului creșterii prețului la pâine în următoarea perioadă? Subiectul a fost discutat în studioul Radio Sputnik Moldova.
Secretar de stat, despre exportul de grâu: Va crește prețul la pâine?

În cadrul emisiunii "Logica Puterii", secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Mihai Machidon, a precizat că securitatea alimentară a populației este o prioritate a statului, iar conform statisticilor anuale, în Republica Moldova sunt consumate în medie 390-400 mii tone de grâu.

Un simplu calcul poate scoate în evidență dacă este sau nu pusă în pericol securitatea alimentară a țării, a precizat Mihai Machidon.

"Anul acesta avem exportate 120 mii tone de grâu, iar noi avem un produs de aproape 600 mii tone. Ne încadrăm în media tuturor acestor ani cu asigurarea alimentației. Din calculele noastre, avem necesarul care ne asigură alimentația în interior, dar și în rezervele de stat. Suntem asigurați. Nu trebuie să facem panică", a subliniat oficialul.

De asemenea, Mihai Machidon a fost întrebat despre posibilitatea creșterii prețurilor la pâine în viitorul apropiat. Oficialul a dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla în perioada următoare.

"Pâinea socială și prețurile la pâine nu au fost majorate, chiar și în pofida creșterii prețurilor la grâu. Au fost poate majorări neesențiale pentru produsele din patiserie - tort, covrigei, dar care, să spunem așa, nu sunt de prima necesitate. În perioadă următoare sperăm că nu vor crește prețurile la pâine", a punctat Machidon.

Precizăm că în urma recomandărilor Consiliului Suprem de Securitate (CSS), Guvernul în exercițiu a votat în data de 30 martie o hotărâre cu privire la introducerea unei restricții temporare la exportul grânelor - până pe 12 aprilie 2021. Atunci, în urma ședinței CSS, Maia Sandu a declarat că va fi creat un grup de lucru „care să stabilească care pot fi intervențiile în rezervele de stat”, astfel încât să nu fie admisă creșterea prețurilor la pâine și la furaje.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

115
Tagurile:
pâine, export, grâu
Tematic
Președinția cere din nou interzicerea temporară a exportului de grâu


Загрузка...
Микрофон в студии радио Sputnik

Situația în sectorul vitivinicol după un an de pandemie

45
(reînnoit 19:33 14.04.2021)
Care este situația în cel mai important sector din Republica Moldova - cel vitivinicol și cu ce probleme se confruntă vinificatorii noștri după un an de pandemie? Subiectul a fost discutat cu preşedintele Asociației Micilor Producători de Vinuri, Arcadie Foșnea.
Situația în sectorul vitivinicol după un an de pandemie

După un an de pandemie și cu o recoltă mai scăzută, ramura vitivinicolă are nevoie de susținere, în special micii producători de vinuri, susține Arcadie Foșnea.

În 2020, cele mai mari dificultăți întâmpinate de către producătorii autohtoni au ținut de exporturile de vinuri, chiar și în țările amatoare tradițional de vin moldovenesc. Dacă în luna ianuarie în Moldova s-a constatat o creștere a exportului de vinuri - de 17,5 procente, iar în februarie - de aproximativ 10 la sută, atunci începând cu luna martie, producătorii au înregistrat o descreștere de 9 procente, iar în luna aprilie cifra a ajuns la 26 de procente.

"În prezent, Rusia rămâne cel mai mare importator de vinuri moldovenești, care așteaptă cu drag vinurile noastre. Totuși, fiecare țară este tratată drept un potențial prieten al vinurilor moldovenești și suntem deschiși pentru colaborare, în special micii producători locali", a precizat Arcadie Foșnea.

De menționat că în ultimii ani țara noastră a înregistrat un adevărat progres și o dinamică pozitivă în industria vinului, fapt ce a generat creșterea numărului turiștilor în Moldova.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

45
Tagurile:
pandemie, vin
Tematic
Vinificator: Stăm cu vinurile în depozite și ne uităm la ele - nu avem unde să le vindem


Загрузка...

INTERSECȚII cu Andrei Porubin

0
(reînnoit 10:21 15.04.2021)
Otilian Alinescu este un poet inedit de la Ialoveni, poezia căruia pendulează ușor între comic (satiric) și lirico-dramatic. Majoritatea poemelor lui sunt cu caracter autobiografic, sau vizeză trăiri profund personale ale autorului

Otilian Alinescu este un poet inedit de la Ialoveni, poezia căruia pendulează ușor între  comic (satiric) și lirico-dramatic. Majoritatea poemelor lui sunt cu caracter autobiografic, sau vizeză trăiri profund personale ale autorului. Otilian are 53 de ani, are studii tehnice superioare, dar nu a activat ca și specialist în inginerie electrică. Prima poezie si-a publicat-o în 1996.

0


Загрузка...