Dosar

Raportul Kroll 2 va fi dat publicității: Iată și unele nume

4165
(reînnoit 14:28 05.07.2019)
Anunțul a fost făcut, în această dimineață, de președintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare, Alexandru Slusari.

CHIȘINĂU, 4 iul – Sputnik. Raportul Kroll 2 va fi dat publicității. Documentul conține informații concrete cu privire la frauda din sistemul financiar-bancar din Moldova. Anunțul a fost făcut, în această dimineață, de președintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare, Alexandru Slusari.

”Am avut o întâlnire cu reprezentanții companiei Kroll, care au venit special pentru a discuta cu noi. Am avut o întrevedere productivă. Ei au menționat că niciodată compania Kroll nu a fost un obstacol ca să nu fie publicat acest raport”, a declarat Slusari.

Potrivit deputatului ACUM, publicarea raportului trebuia să aibă loc încă acum doi ani, iar obstacolul pentru ca acest document să fie dat publicității a fost conducerea de până acum a țării și Procuratura Generală.

”Membrii comisiei au decis în unanimitate ca astăzi Raportul Kroll 2 să fie publicat, în pofida reticenței Procuraturii Generale și a companiei Kroll”, a menționat deputatul.

Membrul comisiei a precizat că reticența Kroll se explică doar prin faptul că, odată cu publicarea documentului, vor fi clare unele instrumente de lucru ale companiei.  

Președintele comisiei a spus că pe parcursul zilei de astăzi, 4 iulie, acest raport va fi expediat către mass-media din Republica Moldova. La solicitarea Băncii Naționale a Moldovei, în document vor fi acoperite denumirile instituțiilor bancare internaționale care figurează în raport.

”Cu părere de rău, acest raport nu conține cea mai importantă anexă – lista finală a beneficiarilor. În acest raport este descris detaliat cum a avut loc procesul de devalizare, date nume și firme care au participat la acest proces”, a precizat Slusari.

Deputatul susține că această listă o are în posesie Procuratura Generală, încă din anul 2018.

”Procuratura Generală deține această listă. Procuratura Generală demult trebuia să publice această listă. Procuratura Generală a acționat cu rea intenție în această perioadă. Este necesar să cerem de la ei această listă și asta vom face, dar nu avem mari speranțe cu actuala conducere a PG, care trebuie să plece. Comisia de anchetă are voință politică și, indiferent de acțiunile PG, noi vom obține această listă”, a declarat Slusari.

Deputatul a menționat că în raportul care va fi dat publicității vom găsi numele notarului Olga Bondarciuc, a lui  Ilan Șor și companii care-i aparțin, dar și toată fracțiunea parlamentară a Partidului Șor. Slusari a mai menționat numele deputatului independent Viorel Melnic.

”Indiferent de cine figurează în acest raport, el va fi publicat”, a declarat deputatul.

Membrul comisiei de anchetă, deputatul Lilian Carp, a  precizat că în această listă sunt ”foarte mulți politicieni ”onești” care și-au băgat mâna în vistieria statului”.

”Aici (în raport – n.r.) noi avem doar prin intermediul căruia a fost devalizat sistemul bancar din Moldova, dar la Procuratură se află și lista finală a beneficiarilor. Acum noi înțelegem de ce Procurorul General nu vrea să plece din funcție. Cu cât mai mult se tărăgănează acțiunile Procuraturi Generale, avem mai puține șanse să recuperăm majoritatea banilor care au fost furați. (…) Într-adevăr sunt foarte mulți oameni onești între ghilimele care apar la suprafață dintre politicienii din Republica Moldova care și-au băgat mânuța în vistieria statului”, a declarat Carp.  

Totodată, Alexandru Slusari a spus că, din discuția cu reprezentanții companiei Kroll, a primit confirmarea că ”dacă în 2015 începea procedura de recuperare a banilor, erau să fie luate măsuri concrete și nu mimate”.

”Atunci era posibil de recuperat o sumă semnificativă din ceea ce a fost furat. Din cauza tărăgănării organelor de anchetă, în special a PG, suntem unde suntem și, timp de 4 ani și jumătate, hoții au avut timp de a ascunde urmele și de a valorifica banii furați”, a declarat președintele comisiei de anchetă.  

Slusari a spus că există posibilitatea de a acționa și de a pune în aplicare o strategie de recuperare a banilor furați din sistemul bancar al țării.

Parlamentul a înaintat două demersuri în adresa BNM: Vizează Raportul Kroll 1 și 2>>>

”Principala frână la tărăgănarea și pierderea banilor furați este PG, care practic a mimat procesul de investigare. Toată conducere PG trebuie să plece in corpore”, a menționat Slusari.

4165
Tagurile:
kroll moldova, Alexandru Slusari, frauda bancara, raport KROLL
Tematic
Cum va obține raportul Kroll 2 Comisia de anchetă: „Nu va fi meritul Procuraturii”
Documentele de investigație Kroll au fost transmise Procuraturii Anticorupție


Загрузка...