Import automobile

Din 1 iulie se scumpește asigurarea obligatorie a autovehiculului: Vezi cu cât

1054
(reînnoit 21:20 28.06.2019)
Începând cu 1 iulie 2019, prima de bază pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă constituie 704 lei moldovenești, în creștere cu 8 procente.

CHIȘINĂU, 28 iun – Sputnik. Din 1 iulie 2019, intră în vigoare noile reguli cu privire la modul de prezentare, avizare și aplicare a calculelor actuariale ale primelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) internă și externă. Potrivit unei informații prezentată de Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), noile reguli declanșează procesul propriu-zis de tranziție la regimul liberalizat a tarifelor pentru asigurările obligatorii RCA internă și externă, potrivit practicilor comunitare aferente domeniului asigurărilor, obiectivul fiind susținerea încrederii și mediului investițional pe acest segment de intermediere financiară.

Astfel, pentru a minimiza impactul eventualelor riscuri generate de procesul în cauză, începând cu 1 iulie curent, asigurătorii vor aplica prima de referință pentru asigurarea de răspundere civilă auto internă calculată de autoritatea de supraveghere, care va substitui prima de bază, aplicată până în prezent. Prima de referință este calculată, în baza datelor statistice la nivelul pieței de asigurări pentru ultimii cinci ani (2013-2018), și aprobată de autoritatea de supraveghere, cel puțin o dată pe an.

De asemenea, pe perioada aflării Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule sub monitorizare de către Consiliul Birourilor de la Bruxelles, asigurătorii urmează să aplice prima de referință calculată de autoritatea de supraveghere pentru asigurarea RCA externă.

Prima de referință va fi stabilită la încheierea contractelor de asigurare în Sistemul informațional automatizat RCA Data în funcție de categoriile autovehiculelor, teritoriul utilizării, statutul juridic al posesorului autovehiculului, tipul contractului, vârsta şi vechimea în conducere a asiguratului şi utilizatorului autovehiculului, fără sistemul bonus-malus, care va fi aplicat automatizat în funcție de istoricul daunelor individual pentru fiecare asigurat.

Astfel, asiguratorii autorizați să practice asigurarea obligatorie RCA urmează să prezinte autorității de supraveghere anual, până la data de 15 martie a anului în curs, baza tehnică de calcul aferentă datelor statistice, conform anexei la Metodologia unică de calcul al primei de asigurare de bază şi al coeficienţilor de rectificare aferenţi asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă şi externă, aprobată prin Hotărârea CNPF nr. 57/13 din 28.12.2018.

Conform calculelor efectuate în baza Metodologiei unice și analizei ratei operaționale combinate în raport cu daunele totale (achitate și neachitate), în conformitate cu decizia CNPF, începând cu 1 iulie curent, prima de bază pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă constituie 704 lei moldovenești, în creștere cu 8%. Pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă, prima de bază anuală constituie după cum urmează: Zona 1 – 30 de euro (în scădere cu 9%), Zona 2 – 231 de euro (în creștere cu 3%) și Zona 3 – 513 de euro (în creștere cu 3%).

Prima de asigurare de bază și coeficienții de rectificare aferenți asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă calculați de către asigurători potrivit Metodologiei și în baza datelor statistice deținute de aceștia, vor fi aplicate de la 1 iulie 2020.

1054
Tagurile:
automobil, Asigurare, RCA
Тема:
Viața în Moldova (330)
Tematic
RCA și „Carte Verde” – prețuri liberalizate din 1 iulie: Cât de posibilă este ieftinirea
Iurie Mărgineanu

Avocat, despre condamnarea mamei cu cinci copii: E o rușine

81
(reînnoit 22:56 22.10.2020)
În cadrul emisiunii "ATITUDINI", avocatul Iurie Mărgineanu a comentat cazul femeii din Drochia, mamă a cinci copii, care a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru că nu a putut rambursa un credit.
Avocat, despre condamnarea mamei cu cinci copii: Este o rușine

Cazul femeii care-și crește de una singură cei cinci copii, unul dintre care are mai puțin de jumătate de an, a stârnit mai multe reacții în spațiul public. Prin hotărârea instanței de judecată, femeia a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari.

Avocatul Iurie Mărgineanu este indignat de sentința Judecătoriei Drochia.

"Oare câte circumstanțe atenuante trebuie să existe ca o persoană să fie absolvită de pedeapsă sau să-i dea o pedeapsă condiționată. Cinci copii – oare nu fiecare dintre ei este o circumstanță atenuantă excepțională? Cu cine au rămas acei copii? Statul știe? Codul de Procedură Penală obligă instanța și procurorul să dispună ce fac cu copiii, să-i plaseze într-un centru de plasament. Cu cine i-au lăsat? Cu bunicii? Nu le este rușine?", a remarcat într-un interviu pentru Sputnik Iurie Mărgineanu.

De menționat este că și președintele țării, Igor Dodon, a menționat că pedeapsa care i-a fost aplicată femeii este prea dură și a spus că după ce se încheie campania electorală, dacă va fi reales, va semna un decret pentru a elibera condamnata înainte de termen.

Ce decizie ar fi luat Iurie Mărgineanu în calitate de judecător în acest caz, aflați din interviul audio atașat.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

81
Tagurile:
Drochia, condamnare, avocat
Tematic
Injustiția care sărăcește bugetul de stat: Pentru ce păcate Moldova pierde dosare la CEDO

Загрузка...

Imagini spectaculoase: Sala cu Orgă și-a redeschis ușile

47
(reînnoit 22:06 22.10.2020)
  • Primul concert cu public în Sala cu Orgă din Chișinău, dupâ șapte luni de restricții

După șapte luni de restricții impuse de pandemie, astăzi Sala cu Orgă și-a redeschis larg ușile pentru spectatori. Orchestra Națională de Cameră a prezentat un concert de zile mari pentru iubitorii de muzică barocă.

Mai bine de jumătate de an, sălile de concerte au fost pustii din cauza pandemiei. Astăzi, pentru prima dată în ultima perioadă, Orchestra Națională de Cameră condusă de renumitul dirijor Cristian Florea a prezentat un spectacol cu public în incinta Sălii cu Orgă.

Cei prezenți la eveniment au trebuit să respecte toate măsurile impuse de autorități. Chiar și așa, spectatorii spun că au avut parte de un spectacol de zile mari, iar măștile de protecție nu au putut ascunde zâmbetul de pe buze.

În cadrul concertului, pe scenă au evoluat mai mulți artiști: Tatiana Costiuc, soprană, Ion Negură, flaut, Reghina Nadkrenicinaia, organista Catedralei Romano-Catolice ”Providența Divină” și Olgla Iuhno, clavecin. La spectacol a răsunat muzica de G.F. Handel, J.J. Quantz și A. Corelli.

Vă propunem să urmăriți reportajul foto pentru a admira imagini inedite surprinse de fotoreporterul Sputnik Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

47
  • Primul concert cu public în Sala cu Orgă din Chișinău, dupâ șapte luni de restricții
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Primul concert cu public în Sala cu Orgă din Chișinău, dupâ șapte luni de restricții

concert, Sala cu Orga

Загрузка...
București

Alegeri prezidențiale: Lista secțiilor de votare din România

0
(reînnoit 22:55 22.10.2020)
Moldovenii stabiliți în România sunt așteptați în data de 1 noiembrie pentru a alege președintele Republicii Moldova. Pentru conaționalii noștri vor fi deschise 13 secții de votare.

În România vor fi deschise 13 secții de votare pentru scrutinul prezidențial din 1 noiembrie, în cadrul căruia cetățenii moldoveni vor alege președintele Republicii Moldova. Ambasada țării noastre a publicat lista adreselor la care vor fi deschise secțiile de votare pe teritoriul statului vecin în ziua alegerilor. Iată adresele: 

  • Secţia de votare nr.1/406 București, sediul Ambasadei, Aleea Alexandru 40
  • Secţia de votare nr.1/407 București, str. Stavropoleos 6, în incinta Autorității Electorale Permanente
  • Secţia de votare nr.1/408 Iași, sediul Consulatului General, Aleea Grigore Ghica Vodă 60A
  • Secţia de votare nr.1/409 Timișoara, Colegiul Național de Artă “Ion Vidu”, str. Cluj 12
  • Secţia de votare nr.1/410 Cluj Napoca, Casa de Cultură a Studenților, Piața “Lucian Blaga” 1-3
  • Secția de votare nr.1/411 Galați, Universitatea “Dunărea de Jos”, str. Domnească 47
  • Secția de votare nr.1/412 Brașov, Casa de Cultură a Studenților, str. Memorandumului 39
  • Secția de votare nr.1/413 Constanța, Universitatea “Ovidius”, bd. Mamaia 124, Aleea Universității 1
  • Secția de votare nr.1/414 Bacău, Universitatea “Vasile Alecsandri”, Calea Mărășești 158
  • Secția de votare nr.1/415 Suceava, Universitatea “Ștefan cel Mare”, str. Universității 13
  • Secția de votare nr.1/416 Sibiu, Școala Gimnazială “Regina Maria”, str. Zaharia Boiu 1
  • Secția de votare nr.1/417 Craiova, Universitatea din Craiova, str. Alexandru Ioan Cuza 13
  • Secția de votare nr.1/418 Oradea, Universitatea din Oradea, Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, parter, str. B.Ș. Delavrancea, nr.4, clădirea D+4E

Secțiile de votare vor fi deschise între ora 07:00 și 21.00. Dacă va fi înregistrat un flux mare de alegători la unele secții de votare din străinătate, programul de lucru va putea fi prelungit, astfel încât toată lumea să aibă posibilitatea să voteze, a spus anterior președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil.

APCE
© Sputnik / Владимир Федоренко
Cetățenii își vor exercita votul în baza următoarelor acte de identitate: pașaportul (valabil sau expirat), buletinul de identitate valabil, livretul de marinar. Participanții la vot urmează să respecte măsurile de prevenire a infecției  COVID-19. Astfel, vor purta măști de protecție, vor respecta distanța fizică menționată pe indicatoarele vizuale, își vor dezinfecta mâinile la intrarea în secția de votare și vor fi supuși termometriei. De asemenea, alegătorii sunt încurajați să meargă la urnele de vot cu pixul personal. 

CEC a înregistrat opt candidați pentru cursa prezidențială.

Este vorba de Renato Usatîi, desemnat de Partidul Politic „Partidul Nostru”, Andrei Năstase, desemnat de Partidul Politic ”Platforma Demnitate și Adevăr”, Tudor Deliu, desemnat de Partidul Liberal Democrat din Moldova, Igor Dodon, candidat independent, Violeta Ivanov, desemnată de Partidul Politic „Șor”, Maia Sandu, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Octavian Țîcu, desemnat de Partidul Politic „Partidul Unității Naționale” și Dorin Chirtoacă, desemnat de Blocul electoral UNIREA.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
scrutin prezidenţial, scrutin, alegeri
Tematic
Filip spune cum va acționa Partidul Democrat după alegeri
A început numărătoarea inversă! Ce trebuie să știm despre alegeri

Загрузка...