Vlad Filat

Cine a confiscat averea lui Vladimir Filat. Ce spun procurorii

2481
(reînnoit 18:55 17.02.2018)
Prin sentința dată de magistrați, o parte din averea fostului șef al Guvernului, Vladimir Filat, urmează să fie supusă confiscării speciale.

CHIȘINPU, 17 feb – Sputnik. Fostul premier al Republicii Moldova, Vladimir Filat, se află de doi ani și patru luni în închisoare. Acesta a fost condamnat la 9 ani de detenție pentru corupție și trafic de influență. Prin sentința dată de magistrați, o parte din averea fostului șef al Guvernului de la Chișinău urmează să fie supusă confiscării speciale. 

Potrivit Codului Penal al Republicii Moldova, confiscarea specială constă în trecerea, forțată și gratuită, în proprietatea statului a bunurilor. În cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi găsite sau nu pot fi recuperate, se confiscă contravaloarea acestora. Sunt supuse confiscării speciale bunurile utilizate sau destinate pentru săvârșirea unei infracțiuni; rezultate din infracțiuni, precum și orice venituri din valorificarea acestor bunuri; date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor; deţinute contrar dispoziţiilor legale; convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunurile rezultate din infracţiuni şi din veniturile de la aceste bunuri; care constituie obiectul infracțiunilor de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului. Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorului nu i se stabileşte o pedeapsă penală.

Procurorul șef anticorupție, Viorel Morari, a declarat că procedura de confiscare a averii lui Filat ține de executorul judecătoresc. Morari a precizat că procurorii nu au dreptul să verifice acest proces, de aceea nu poate spune la ce etapă se află procedura de confiscare. 

”Prin sentința de judecată a fost dispusă confiscarea specială în suma valorii mitei care a fost constatată în actul de condamnare. Procedura de confiscare ține de executorul judecătoresc. Procurorii nu au dreptul să efectueze controale”, a declarat Morari.

La 15 ianuarie, Plenul Colegiului Penal al Curții Supreme de Justiție a publicat decizia integrală în dosarul fostului premier Vladimir Filat, condamnat la 9 ani de pușcărie pentru corupție. Ultima instanță a respins ca inadmisibil recursul în anulare depus de avocații fostului premier. Avocatul Igor Popa i-a solicitat Curții casarea hotărârilor instanțelor naționale, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care Filat să fie achitat și eliberat din detenție.

Pe 27 iunie 2016, Filat a fost condamnat de prima instanţă la nouă ani de puşcărie în penitenciar de tip închis. Pe 11 noiembrie, Curtea de Apel a menţinut în vigoare decizia Judecătoriei Buiucani cu privire la termenul de detenţie. Pe data de 22 februarie 2017, Curtea Supremă de Justiție, de asemenea, a respins recursurile înaintate de avocații lui Filat și procurori. Avocații cereau achitarea fostului premier, iar procurorii – majorarea numărului anilor de detenție până la 19.

Ex-premierul se află acum în arest în Penitenciarul nr.13 din Chișinău. Acesta urma să fie transferat în închisoarea din Lipcani, amplasată în nordul țării.

Lovitură pentru Filat. CSJ a publicat ultima decizie în dosarul ex-premierului>>>

Procurorul-șef Anticorupție, Viorel Morari, a declarat anterior pentru Sputnik că pe numele ex-premierului Vladimir Filat mai există și alte capete de acuzare.

Fostul şef al Guvernului şi deputat PLDM a fost reţinut la 15 octombrie 2015, imediat ce Parlamentul i-a retras imunitatea de deputat.

Vladimir Filat va ieși din închisoare la 15 octombrie 2024.

2481
Tagurile:
condamnat pentru corupție, executor judecătoresc, confiscarea averii, Viorel Morari, Vlad Filat
Тема:
Filat, condamnat la nouă ani de pușcărie (22)
Tematic
Ce se va întâmpla mâine în dosarul Vladimir Filat
Vladimir Filat va afla după Sfântul Vasile o veste care-l va întrista definitiv
Ce vede Filat de la geamul celulei sale
Ultima oră: Instanța a decis că Vladimir Filat rămâne în închisoare până în 2024
Natalia Toma

Aveți grijă ce fac copiii pe internet! Iată ce lucruri grave li se pot întâmpla

225
(reînnoit 10:25 28.02.2021)
Tot mai mulți copii au fost abuzați în mediul online în pandemie, arată datele statistice. Cum ajung copiii victime în mediul virtual și ce consecințe ar putea urma dacă ezită să cosulte un specialist? Subiectul a fost discutat în studioul Radio Sputnik Moldova.
Psiholog, despre consecințele abuzului asupra copiilor

În cadrul emisiunii "ATITUDINI", ofițerul principal de investigații în cadrul Direcției Investigații Infracțiuni Informatice, Rozalina Crudu, a anunțat că pe parcursul anului 2020 poliția a înregistrat 63 de cazuri de abuz și exploatare sexuală pe internet a copiilor și au fost inițiate 45 de cauze penale.

"A fost un număr în creștere, cauzat de pandemie și de faptul că oamenii petreceau mai mult timp în mediul online. În comparație cu anii precedenți, au predominat cazurile de pornografie infantilă", a subliniat ofițerul.

Rozalina Crudu susține că adesea abuzatorii stabilesc contact cu copiii minori prin rețelele de socializare, ascunzându-și identitatea. Aceștia încearcă să obțină încrederea minorilor, solicită poze și video cu caracter intim, iar ulterior ajung să șantajeze minorii cu aceste materiale.

"Recomandăm copiilor să nu intre în contact cu persoane necunoscute, să verifice informația profilului dacă este fals sau nu, să nu discute pe teme personale în mediul online, să nu acceseze link-uri primite online, să nu accepte propunerile și cadourile atractive, să nu accepte să se întâlnească cu persoane necunoscute, iar în cazul în care a fost amenințați - să apeleze la un adult", a subliniat interlocutoarea.

Copiii abuzați - singuri în fața problemelor!

Psihologul Natalia Toma a menționat în cadrul aceleiași emisiuni de la Sputnik Moldova că adesea părinții care cunosc faptul că copiii lor au fost abuzați, agresați verbal sau amenințați, în special, în mediul online nu întreprind nici o măsură pentru a-i ajuta să treacă peste această experiență.

"Părinții cumva se simt vinovați că nu au putut evita aceste situații și încearcă să ia totul sub controlul său. Unii dintre ei nu întreprind absolut nicio măsură și nici măcar nu comunică cu copiii despre ceea ce simt", a subliniat Natalia Toma.

Psihologul susține că fiecare copil este afectat în mod diferit de această experiență. Cineva poate deveni mai timid, să aibă frica de a comunica și să întâmpine dificultăți în stabilirea contactelor cu persoane noi.

"Părintele, dacă știe că copilul a fost abuzat, trebuie să se adreseze unui specialist pentru a evita consecințele psiho-emoționale sau alte probleme mai grave. În general, persoanele cu un temperament mai slab vor fi influențate mult mai tare", a explicat psihologul.

Potrivit speciliștilor, rolul părinților și grija pe care trebuie să o manifeste față de copii este esențială în această situație. Adulții trebuie să fie prieteni cu copiii săi și să comunice zi de zi pe diverse subiecte. Astfel, orice situație neplăcută ar putea fi prevenită, susține interlocutoarea.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

225
Tagurile:
psiholog, abuz
Tematic
Violență la școală! Iată câte cazuri de abuz împotriva copiilor au fost raportate


Загрузка...
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele Consiliului European, Charles Michel

Președintele Consiliului European, Charles Michel, vine astăzi la Chișinău

81
(reînnoit 21:08 27.02.2021)
Președintele Maia Sandu se întâlnește duminică, 28 februarie, cu președintele Consiliului European Charles Michel, care se află într-o vizită în Republica Moldova.

CHIȘINĂU, 28 feb – Sputnik. Potrivit unui comunicat de presă al administrației președintelui moldovean, înaltul oficial al Uniunii Europene întreprinde o vizită de lucru în Republica Moldova, Georgia și Ucraina, în perioada 28 februarie - 3 martie.

Atac militar al SUA în Siria
© AP Photo / Ford Williams/U.S. Navy

Maia Sandu și Charles Michel vor discuta despre relațiile dintre Republica Moldova și UE, despre viitorul Parteneriatului Estic, dar și despre depășirea crizei pandemice.

Întrevederea va avea loc începând cu ora 12.30 la Reședința de Stat de pe strada Nicolae Iorga, 23. După discuții, la ora 14.45, președinții Maia Sandu și Charles Michel vor face declarații pentru presă, menționează administrația prezidențială într-un comunicat de presă.

Pe finalul vizitei vor fi făcute declarații de presă. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

81
Tagurile:
Chisinau, vizita, Charles Michel, Maia Sandu, Sandu


Загрузка...
bebeluș la spital

Tragedie la Orhei: Un copil de aproape doi ani s-a stins din viață

0
(reînnoit 11:41 28.02.2021)
Un copil de aproape doi ani a murit după ce a căzut de pe cuptor. Tragedia a avut loc în dimineața de duminică, în raionul Orhei. 

CHIȘINĂU 28 feb - Sputnik. Durere fără margini într-o familie din satul Morozeni, raionul Orhei. În dimineața de duminică, în jurul orei 08:20, Serviciul 112 a fost alertat despre faptul că un micuț a căzut de pe cuptorul din casă. 

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de poliție Orhei Elena Băetrău, imediat la fața locului s-a deplasat o ambulanță și echipajul de poliție.

Micuțul a fost dus de urgență la Spitalul Raional Orhei pentru a primi îngrijiri medicale, dar din cauza traumatismelor primite, copilul a murit în secția de internare. Oamenii legii investighează cazul.

Echipa Sputnik Moldova a încercat să obțină o reacție de la purtătorul de cuvânt al Spitalului Raional Orhei Cristina Onila, dar aceasta a spus că se va documenta despre acest caz și ulterior va veni cu detalii. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Poliție, copil mort, Orhei, spital, bebeluș


Загрузка...