Au trecut 76 de ani din ziua în care eliberarea evreilor din lagărele naziste a pus capăt Holocaustului. Chiar și după atâția ani, teroarea din lagărele naziste a rămas vie în memoria supraviețuitorilor, dar și a evreilor care nu au trecut prin masacru, dar își deplâng semenii și înțeleg pe deplin oroarea acelor evenimente. Știu bine cât de important este ca istoria să nu fie dată uitării. Doctorul în științe și directorul executiv al Institutului Iudaic din Republica Moldova Evgheni Brik susține că acest lucru poate fi o garanție a prevenirii unui nou genocid crunt. 

Planul de purificare și naivitatea aliaților

Într-un interviu pentru Spuntik Moldova, istoricul Evgheni Brik a atras atenția asupra faptului că, printr-un efort comun, marile puteri ale lumii ar fi putut opri Holocaustul care a dus la moartea a milioane de oameni, dar nu au făcut-o. 

„Ce mă surprinde - indiferența manifestată de multe țări care puteau să ajute, dar nu au întins o mână de ajutor. A fost, desigur, așa o țară ca Danemarca, care și-a salvat toată populația evreiască, dar au fost multe altele care priveau ce se întâmplă cu o anumită indiferență. Problema principală a fost indiferența.  (...) Pe insulele Bahamas a fost organizată o conferință pentru 10 zile, unde se decidea întrebarea - ce facem? Cum salvăm acești oameni? Nimic nu s-a hotărât. Nimeni nu a dorit să se implice, să salveze acești oameni. Bahamas, mare, timp frumos - oamenii au petrecut timpul minunat în 10 zile”, menționează Evgheni Brik.

Ce nu înțelegeau unii este că, după evrei și romi, pe lista națiunilor care urmau a fi exterminate total sau parțial urmau și altele. 

„Dacă nu ar fi fost înfrânți aliații Germaniei, Holocaustul era să cuprindă și alte popoare. Da, lovitura cea mare a fost asupra evreilor, dar astăzi victime ale Holocaustului se consideră toți cei care au fost nimiciți în anii de război. Lucrările lui Hitler și Rosenberg au fost publicate și acolo toate popoarele sunt divizate în 10 grupuri. Și în fiecare grup era indicat câți trebuie să supraviețuiască. 40% dintre slavi. 60% urmau să fie nimiciți. Și acolo sunt și alte popoare. (...) În anii de război probabil a apărut o psihologie îngrozitoare - „Muriți voi astăzi, iar eu - mâine!”, afirmă istoricul.

Naivi au fost inclusiv aliații celui mai odios dictator din istoria tuturor timpurilor, care nu știau că ei înșiși urmează să fie nimiciți. 

„În Slovacia, care era aliata Germaniei în anii de război, era elaborat un plan potrivit căruia toți slovacii urmau să fie trimiși în Paraguay. Și aceștia erau aliați. Și toate acestea se întâmplau în centrul Europei, sub privirile tuturor. Holocaustul a fost prima etapă a tragediei și slavă Domnului că al Doilea Război Mondial s-a încheiat cu înfrângerea Reich-ului și aliaților lui, pentru că datorită acestui fapt nu s-a mai ajuns la a doua etapă”, susține doctorul în științe. 

Holocaustul în Basarabia

Amărăciunea îl cuprinde pe Evgheni Brik de fiecare dată când povesteşte despre ororile comise de naziști în timpul războiului. Atrocitățile nu au ocolit nici Basarabia, unde au fost consemnate numeroase acte de discriminare și cruzime.

„S-a iscat un conflict atunci când s-a încercat ofensarea și abuzarea femeilor și copiilor. Bărbații au opus rezistență și cu toții au fost legați de un tramvai pe care trebuiau să-l tracteze. Au fost bătuți până când și-au dat ultima suflare”, povestește directorul executiv al Institutului Iudaic din Republica Moldova.

Cea mai îngrozitoare perioadă a fost 1941-1942.

„Atunci se ucidea în toate orașele, erau nimiciri în masă, se împușca în Chișinău. Erau cazuri când oamenii erau îngropați de vii. La Rezina câteva sute de femei au fost aruncate într-o groapă și au fost arse de vii. Nu putem compara unde a fost mai groaznică moartea. Moartea este întotdeauna îngrizitoare. (...) Cei care au fost împușcați au fost niște norocoși. Sigur că sună oribil. Adică, nu au fost arși de vii, nu au murit în camere de gaz”, susține istoricul. 

Pe 25 iulie 1941 a fost înființat ghetoul din Chișinău. Izolați de restul lumii, aici au ajuns să-și trăiască zilele cel puțin 12 mii de evrei în condiții greu de imaginat, iar în august a început expulzarea în Transnistria.

„Transnistria care a fost formată în august 1941 nu coincide cu Transnistria pe care o știm noi astăzi, pentru că acolo era inclusă și o parte a Ucrainei. Drumul spre Transnistria era un ”drum al morții”. La fiecare al zecelea kilometru săpau gropi în care ajungeau cei slabi: erau omorâți cei care rămâneau în urmă de coloană, bătrânii și alții. Acei care ajungeau în Transnistria – ajungeau în infern. Era locul în care era exterminare în masă”, a declarat Evgheni Brik în interviul pentru Sputnik Moldova.

Începutul sfârșitului

Evreii care au supraviețuit evenimentelor tragice din 1941-1942 au avut șanse să scape cu viață. După lupta de la Stalingrad a devenit clar că se schimbă cursul războiului mondial, iar astfel actele de cruzime în raport cu evreii au devenit tot mai rare. 

„Pe 19 noiembrie are loc ofensiva trupelor sovietice sub Stalingrad și aproximativ 300 de mii de soldați români sau sunt luați prizonieri sau mor. Mai mult de jumătate din ei au murit.  (...) Apare dispoziția despre încetarea împușcărilor în masă. (...) Când au ingtrat trupele ruse pe teritoriul Transnistriei au fost uimite că au văzut evrei în viață, pentru că nu au văzut evrei în Ucraina, nu au văzut ghetouri care să fi rezistat în Ucraina sau Țările Baltice”, a menționat istoricul. 

Statistici sinistre

Pe teritoriul actualei Moldove au murit nu mai puțin de 200 de mii de evrei, dar dacă luăm în calcul și evreii expulzați de dincolo de Prut, din Bucovina și cei care locuiau între Nistru și Bug, dimensiunea dezastrului devine amețitoare.

„În Chișinău, unde locuiau 50 de mii de evrei, au supraviețuit holocaustului trei familii și încă un om. România a recunoscut că soldații ei au distrus 280 de mii de evrei pe teritoriile Basarabiei, Transnistriei, Bucovinei și României. Dar aici au acționat și trupele SS, și voluntari. Cifra reală ar putea ajunge la 350 de mii de oameni. (...) Statistica reprezintă cifre. Moartea a milioane de oameni este doar cifre, iar moartea fiecărui copil este o mare tragedie. Și moartea fiecărui om este o mare tragedie”, a remarcat istoricul. 

Au fost și oameni care nu ucideau, ci salvau

Fiecare loc are istoria sa și fiecare depindea de comportamentul localnicilor. Dacă luăm Basarabia - erau aproximativ 500 de localități. Nu cred că noi cunoaștem toate cazurile. Cred că totuși au supraviețuit încă între 500 și 1000 de oameni. De ce? Pentru că în fiecare localitate era câte cineva care salva - un vecin, un copil. Astfel de cazuri au fost. Sunt multe pete albe, dar ceea ce vedem dintr-o parte este cruzimea și răutatea. Pentru că și înainte de venirea trupelor române au început pogromurile, iar localnicii ucideau, furau, dar erau și acei care salvau. 

Au fost descrise și cazuri când în Moldova, Basarabia, soldații refuzau să împuște. Ofițerii au cerut ordin scris. Dar s-au găsit voluntari din localnici. 

Amintirea ororilor - o garanție a prevenirii unui nou Holocaust

Directorul executiv al Institutului Iudaic din Republica Moldova a vorbit și despre importanța păstrării memoriei Holocaustului în întreaga lume.

„Noi trebuie să păstrăm vie memoria acestor evenimente, pentru că nu dorim ca ele să se repete. Genocidele, trageriile diferitor popoare se repetă. A fost o tragedie victimele cărora au fost 6 milioane de evrei și peste 1,5 milioane de copii. (...) Eu consider că păstrarea vie a amintirii despre această tragedie va permite ca ea să nu se repete în raport cu alte naționalități, cu alți oameni”, a spus Evgheni Brik. 

În Republica Moldova mai sunt în viață aproximativ 40 de supraviețuitori ai Holocaustului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

CHIȘINĂU, 27 — Sputnik. Creștinii ortodocși din țara noastră o prăznuiesc astăzi pe stil vechi pe Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei. În Republica Moldova își sărbătoresc astăzi onomastica peste 37 de mii de femei care poartă numele în cinstea Sfintei Nina.

Primii creștin au apărut în Iviria (veche denumire a Georgiei) încă în anii 40 după Hristos. Totuşi, Evanghelia a devenit cunoscută tuturor mult mai târziu, începând cu secolul al IV-lea, prin propovăduirea Sfintei Nina, „cea întocmai cu Apostolii". Ea a fost numită astfel datorită sacrificiului întregii vieţi pentru creştinarea Georgiei (Sakartvelo).

Viața Sfintei Nina

Sfânta Nina (în limba georgiană Nino) s-a născut la sfârşitul secolului III în Capadocia, unde locuiau mulţi georgieni. Era rudă apropiată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, potrivit unui vechi manuscris, fiind chiar verişoara acestuia. Părinţii ei erau membri ai aristocraţiei capadociene şi, după tunderea lor în monahism, educaţia şi grija Ninei a fost încredinţată Patriarhului Iuvenalie. Auzind de poporul georgian care încă zăcea în păgânism, fecioara Nina a călătorit în Georgia unde într-o perioadă scurtă de timp a câştigat iubirea poporului georgian.

Nina a propovăduit în întreaga Georgie în timpul când se dezlănţuiseră deja persecuţiile lui Diocleţian împotriva creştinilor.

Visul Sfintei Nina și binecuvântarea Maicii Domnului

Ori de câte ori citea pasajul legat de Răstignirea Domnului, Nina se întreba ce s-a întâmplat cu cămaşa Mântuitorului Hristos. Când a aflat că aceasta se găseşte în cetatea Mțsheta din ţinutul Iviriei (Georgiei) a început să se roage să fie învrednicită să se închine acestui veşmânt sfânt. Într-o noapte a visat că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu o binecuvintează şi îi dă o cruce făcută din viţă-de-vie împletită. Când s-a trezit, a văzut crucea în propriile mâini. Copleşită de această minune, ea a mers la episcopul Iuvenalie, cerându-i binecuvântare să plece în Iviria. Acesta, după ce a ascultat descrierea visului şi a văzut crucea, i-a dat binecuvântarea şi s-a rugat îndelung ca Nina să reuşească în drumul pe care Dumnezeu i-l pregătise.

"Bucură-te, că te-ai luptat cu rău cinstitorii; Bucură-te, biruință slăvită asupra necredinței; Bucură-te, netrebnicirea obiceiurilor rele și a superstițiilor; — fragment din Acatistul Sfintei Nina.

Surparea idolilor

Sfânta Nina a plecat din cetatea Ierusalimului spre Armenia împreună cu alte 30 de fecioare. Printre acestea se număra şi Ripsimia, care era căutată de către împăratul Diocleţian pentru a se însura cu ea. La scurt timp, toate au fost capturate. Nina a fost singura care a reuşit să se ascundă. Din cauza refuzului de a renunţa la credinţa creştină, Ripsimia şi celelalte fecioare care o însoţeau au fost chinuite şi apoi decapitate. Pomenirea lor se săvârşeşte în fiecare an la 17/30 septembrie. Nina şi-a continuat drumul către cetatea Mțsheta. Abia în anul 315 a reuşit să ajungă acolo, după un drum extenuant şi multe primejdii. Era o perioadă în care acele zone erau permanent invadate de către perşi. La un moment dat, îndoielile au cuprins-o. Se temea că nu va ajunge acolo unde Dumnezeu a trimis-o. A visat, la un moment dat, un tânăr care îi dădea un sul de hârtie. Când s-a trezit, l-a descoperit lângă ea. Acesta conţinea versete scripturistice legate de suferinţă şi nădejde. Dumnezeu o îndemna să nu renunţe. În cele din urmă a ajuns în cetatea Urpnisi. Aici a început să înveţe limba gruzină. După o lună a observat că toată lumea mergea spre capitala Mțsheta. Era o mare sărbătoare a idolilor. Sfânta Nina s-a furişat în apropierea statuii zeului Armazi şi s-a rugat lui Dumnezeu să fie distrus acest chip al minciunii. Imediat s-a pornit o furtună mare, iar templul şi statuia au fost dărâmate de grindină.

Ce semnifică crucile de pe drapelul Georgiei>>

Creştinarea Iviriei

Prima familie convertită a fost cea la care Sfânta Nina locuia. Sfânta a vindecat-o pe Anastasia, care era stearpă. A continuat să facă minuni şi a început să propovăduiască Evanghelia în popor. A vindecat-o şi pe soţia împăratului, care era demonizată. Împăratul Mirian însă desconsidera creştinismul şi credea că îi va aduce pieirea. Într-o zi, a plecat la vânătoare şi la un moment dat a început din nou o furtună puternică. Un fulger i-a luat vederea şi tunetele i-au alungat pe toţi cei care îl însoţeau. Rămas singur, a încercat să se roage zeilor săi, dar lucrul acesta s-a dovedit lipsit de folos. Şi-a adus aminte de Nina şi a început să se roage lui Hristos. Vederea i-a revenit, iar furtuna s-a potolit. Smerit, i-a cerut iertare sfintei şi s-a botezat. Apoi, a trimis emisari împăratului Constantin cel Mare, pentru a i se aduce un episcop şi câţiva preoţi, pentru creştinarea poporului său. Sfântul Împărat Constantin a primit cu bucurie cererea şi l-a trimis pe arhiepiscopul Antiohiei, Eustatie. Astfel a început creştinarea Iviriei.

Nina a trecut la Domnul în anul 335 după Hristos. Trupul ei este înmormântat în Biserica Catedralei din Mțsheta.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova