Guvernul Republicii Moldova

A fost anunțată data când Moldova va avea un nou Guvern

476
(reînnoit 12:11 18.05.2017)
Parlamentul urmează să voteze până la finele sesiunii de primăvară-vară proiectele de lege cu privire la Guvern, iar până la 1 decembrie să fie formată noua structură a Guvernului

CHIȘINĂU, 18 mai – Sputnik. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că noua structură a Guvernului Republicii Moldova va fi funcțională din 1 decembrie 2017.

Potrivit spicherului, Parlamentul urmează să voteze până la finele sesiunii de primăvară-vară proiectele de lege cu privire la Guvern, iar până la 1 decembrie să fie formată noua structură a Executivului. 

”Ne dorim foarte mult ca în următoarele săptămâni să avem proiectele de lege în Parlament, ca cel târziu până la finele sesiuni de vară, sfârșitul lunii iulie, să fie aprobate, dar implementarea să fie făcută până la 1 decembrie ca să întrăm într-un nou an bugetar cu o nouă structură a Guvernului”, a declarat Candu.

Președintele Parlamentului a menționat că proiectul de reformă a Guvernului a fost elaborat împreună cu experți internaționali.

”S-au luat în calcul nu doar ministerele, ci și agențiile, instituțiile care stau în spatele ministerului. Când s-a discutat despre o structură anume nu s-a luat în considerare ce partid îl conduce și cine este ministru la ora actuală. Factorul politic trebuie lăsat la o parte. Va conta ca structura noului Guvern să fie eficientă și cu cheltuieli puține”, a precizat spicherul.

Potrivit lui Candu, nu este exclus că unii miniștri actuali vor rămâne în funcție.

”La bază va fi luat profesionalismul, integritatea, calitatea de manager și eficiența și doar după aceste criterii se va lua în considerare culoarea politică”, a notat președintele Parlamentului.

Правительство РМ
© Sputnik / Мирослав Ротарь

Liderul Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a anunțat săptămâna trecută despre reformarea ”la sânge” a Guvernului Republicii Moldova, care presupune lichidarea a șapte ministere și a mai multor agenții de stat.

”Din 16 ministere vor rămâne doar 9 ministere. Va scădea și numărul agențiilor de stat, care vor fi comasate”, a declarat Plahotniuc.

Pentru început, Guvernul va prezenta în Parlament un proiect de lege privind modificarea Legii cu privire la Guvern. Documentul urmează să fie adoptat cu votul majorității simple a deputaților. Reforma nu presupune demisia Guvernului, ci remanieri guvernamentale, adică demiterea și numirea miniștrilor în noile ministere.

După implementarea reformei, Guvernul Republicii Moldova va arăta așa:

Primul-ministru;

Trei vicepremieri 

Ministerul Economiei și Infrastructurii 

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene 

Ministerul Finanțelor 

MAI

Ministerul Justiției

Ministerul Apărării 

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării 

Ministerul Sănătății și Protecției Sociale  

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

476
Tagurile:
reformarea Guvernului, optimizare, Guvernul Republicii Moldova, ministere, Parlamentul, Andrian Candu
Тема:
Reforma Guvernului în Moldova (30)
Tematic
Încep reducerile la Guvern: iată cine sunt primii pe listă
Plahotniuc taie în carne vie: în Moldova rămân numai 9 ministere
Inaugurarea pomului de Crăciun

Atmosferă feerică în inima Chișinăului: A fost inaugurat pomul de Crăciun

106
Atmosfera sărbătorilor de iarnă poate fi simțită deja și în Capitala Republicii Moldova. Mii de liminițe s-au aprins în această seară în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”. În acest an, pomul de Crăciun a fost inaugurat cu mai puțin fast. 

CHIȘINĂU 1 dec - Sputnik. COVID-19 nu a reușit să ne lipsească de principalul pom de Crăciun al țării. Autoritățile locale au ajuns la concluzia că, în pofida pandemiei, oamenii trebuie să se poată bucura de atmosfera feerică a sărbătorilor de iarnă, care sunt atât de așteptate de toată lumea.

Astfel, prima zi de iarnă a început cu inaugurarea pomului de Crăciun din Scuarul Catedralei. Evenimentul a început la ora 17:30. 

Столица приоделась к зимним праздникам
© Sputnik / Anatolii Kiriak
În Scuarul Catedralei a fost inaugurat pomul de Crăciun

Totuși, din cauza restricțiilor, inaugurarea din acest an a fost diferită de evenimentele similare din anii precedenți. Puțini oameni s-au avântat să vadă bradul împodobit din centrul Capitalei. Dacă în ceilalți ani la eveniment se adunau sute de oameni dornici să vadă pomul și să facă fotografii, atunci în acest an tabloul e cu totul altul. Cei prezenți au venit cu familia și au încercat să păstreze distanța socială. Lânga brad nu s-a instalat nici scena tradițională, unde an de an la inaugurare evoluau copii, dar și artiști. 

Înainte de aprinderea luminițelor de pe pomul de Crăciun, edilul-șef al Capitalei a venit cu un mesaj de felicitare. De această dată, primarul nu a ieșit în mulțime, ci a înregistrat un video în care le-a urat tuturor multă sănătate și i-a îndemnat pe oameni să fie mult mai responsabili în ceea ce ține respectarea măsurilor de protecție împotriva noului virus. 

„Vreau să știți că în fiecare sector al Capitalei avem amenajate diferite instalații, pom de Crăciun, așa ca atmosfera sărbătorilor să fie cât mai aproape de fiecare. A fost un an complicat, a fost un an deosebit, un an în care am trecut prin diferite greutăți împreună și eu sunt sigur că vom reuși să le trecem și în viitor. Vreau să vă urez fiecărui în primul rând, în noul an, multă sănătate, bunăstare, belșug în casele dumneavoastră, bucurie de la cei dragi și haideți împreună să fim responsabili, să avem grijă și de medicii noștri care luptă și sunt la limită”, a menționat primarul Capitalei, Ion Ceban. 

După discursul primarului, a început numărătoarea inversă, iar toți oamenii au așteptat cu nerăbdare aprinderea luminițelor de pe brad. 

„5,4,3,2,1. Start! Ce vedeți, ce trebuie să vedeți, sărbătorile de iarnă au venit”, a răsunat în Scuarul Catedralei. 

Copiii au fost cei mai entuziasmați de inaugurarea pomului de Crăciun. Aceștia au mers să facă fotografii alături de brad. Nici adulții nu au ezitat să imortalizeze momentul. 

Столица приоделась к зимним праздникам
© Sputnik / Anatolii Kiriak
Chișinăul a îmbrăcat straie de sărbătoare

După inaugurare a urmat un mic concert, dar nici acesta nu s-a desfășurat cu prezența fizică a artiștilor. A fost proiectată înregistrarea spectacolului pe ecranele instalate lângă brad. Pe așa-numita „scenă” au evoluat orchestra fraților Advahov, Zinaida Julea, compozitorul Eugen Doga, dar și alți artiști.

În acest an, din cauza pandemiei de COVID-19, nu vom avea parte de tradiționalele târguri de Crăciun. Așa că în scuarul Catedralei au lipsit tarabele cu vin fiert, plăcinte, dar și suvenire. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

106
Tagurile:
scuar, Catedrală, inaugurare, Capitală, Pom de Crăciun


Загрузка...
Mai mulți agricultori se pregătesc să blocheze traseul național Chișinău-Căușeni

Agricultorii vor primi ajutor din partea Rusiei: Ce condiții trebuie întrunească

90
(reînnoit 18:48 01.12.2020)
Agricultorii vor putea primi ajutor din partea Federației Ruse. Guvernul a aprobat luni regulamentul privind stabilirea modului de acordare a ajutorului financiar nerambursabil. Beneficiarii pot fi fermierii ce au fost afectați de secetă în proporție de peste 60%.

CHIȘINĂU 1 dec - Sputnik. Veste bună pentru agricultorii care au fost afectați în acest an de secetă. Federația Rusă va oferi un ajutor nerambursabil și neimpozabil în valoare de aproape 60 de milioane de lei, echivalentul a 275 de milioane de ruble rusești. 

Guvernul a aprobat luni regulamentul privind stabilirea modului de acordare a ajutorului financiar. Astfel, beneficiarii vor fi producătorii agricoli care dispun și exploatează terenuri arabile, ce au fost însămânțate cu porumb pentru roada anului 2020, dar au fost afectate de secetă în proporție de peste 60 la sută. Ajutorul este prevăzut pentru compensarea parțială a prejudiciului cauzat culturii porumbului și pregătirea solului pentru recolta anului 2021.

Potrivit regulamentului, pentru a obține ajutorul financiar, agricultorul trebuie să dețină teren însămânțat cu porumb; să dispună de un cont bancar în lei și să prezinte datele din actele de constatare a prejudiciului cauzat de secetă. 

Ajutorul financiar se va acorda solicitanților sub formă de plată directă la unitatea de suprafață de teren arabil, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului financiar va constitui șapte zile calendaristice de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Conform datelor, din totalul de circa 500 de mii de hectare de semănături cu culturi agricole de grupa a II, suprafața porumbului afectat constituie circa 51 la sută.

Amintim că la sfârșitul lunii octombrie, Moldova și Federația Rus au anunțat că sunt gata să semneze un acord de finanțare nerambursabilă. Atunci, viceprim-ministrul Serghei Pușcuța a menționat că ”Actualitatea Acordului rezidă în necesitatea susţinerii financiare urgente a producătorilor agricoli din Republica Moldova care au suferit în cursul anului 2020 din cauza secetei severe și altor fenomene nefaste precum pandemia de COVID-19”.

Guvernul a precizat că acest acord nu implică costuri suplimentare și nu implică angajamente financiare din partea Republicii Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

90
Tagurile:
agricultori, Guvern, Federația Rusă, credit nerambursabil


Загрузка...
Accident grav în raionul Soroca

Tragic: Un șofer de 19 ani din Soroca a murit într-un accident produs dimineață

0
Un șofer de doar 19 ani a murit în această dimineață în urma unui accident grav care s-a produs în orașul Soroca. Tânărula pierdut controlul mașinii și a ajuns într-un șanț betonat.

CHIȘINĂU, 2 dec - Sputnik. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Soroca au precizat că accidentul s-a produs la ora 06:00 dimineața, pe strada de ocolire din oraș. Tânărul de 19 ani se afla la volanul unei Toyota Corola.

Accident grav în raionul Soroca
© Photo : IP Soroca
Accident grav în raionul Soroca

Oamenii legii spun că șoferul a derapat de pe șosea și a ajuns într-un șanț betonat de la marginea drumului. Din nefericire, în urma impactului, conducătorul automobilului a decedat pe loc. 

Accident grav în raionul Soroca
© Photo : IP Soroca
Accident grav în raionul Soroca

Forțele de ordine urmează să stabilească cauza și circumstanțele în care s-a produs tragedia. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Șofer mort, șofer, accident auto, accident grav, accident
Tematic
A urcat beată la volan și a produs un accident: Sunt victime
Foto: Accident cumplit în această seară: O persoană a murit și sunt mulți răniți


Загрузка...