copii

Alarmant: aproape 2 mii de copii au plecat de acasă în ultimii doi ani

68
În Parlament a fost înregistrat un proiect de lege care prevede coordonarea activității instituțiilor responsabile de căutarea minorilor dați dispăruți

CHIȘINĂU, 18 mar – Sputnik. Potrivit datelor statistice, în ultimii doi ani, în Republica Moldova,  peste 1,8 mii de copii au plecat de acasă, dintre care  o mie de fete și 800 de băieți.

Vicepreședintele Parlamentului Liliana Palihovici a înregistrat un proiect de lege prin care propune instituirea unui sistem care are la bază principiul intervenției operative din partea organului de poliție, a părinților și a întregii societăți în vederea stabilirii locului aflării minorilor dispăruți și reîntoarcerea acestora în familie. 

Potrivit proiectului, poliția, la cererea scrisă a persoanei interesate, trebuie să desfășoare activități de căutare a minorului și să transmită către Serviciul 112 informația și indiciile caracteristice persoanei date în căutare.

Serviciului 112 urmează să transmită către radiodifuzorii publici și privați informația și indiciile caracteristice minorului dispărut. Radiodifuzorii vor avea obligația să transmită către public, în mod gratuit și în timp real, informația de alertă cu toate indiciile necesare.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

68
Tagurile:
plecați de acasă, serviciul 112, poliție, minori, Parlament, Moldova
Tematic
Poliția continuă operațiunea de căutare a minorei din Strășeni
Minore de 11,14 şi 15 ani, exploatate sexual de un bărbat din Anenii Noi
Centru de plasament pentru copii or.Ștefan Vodă

Autoritățile din Chișinău, mai aproape de „copiii străzii”

6
(reînnoit 19:27 03.12.2020)
Minorii aflați în dificultate vor fi găzduiți la Serviciul Asistență Stradală din Capitală și pe timp de noapte. Până acum, serviciul era disponibil doar pe timp de zi, iar copiii fugiți de acasă rămâneau noaptea pe străzi. Primăria a decis să reorganizeze instituția. 

CHIȘINĂU 3 dec - Sputnik. Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului este în plin proces de reorganizare a Serviciului Asistență Stradală. Astfel, copiii aflați în dificultate vor putea beneficia de serviciile centrului de plasament și pe timp de noapte. Până în prezent, serviciul era disponibil doar ziua. 

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Chișinău, în cadrul centrului de plasament vor fi amenajate două săli separate pentru fete și băieți, care vor fi dotate cu mobilier necesar. Totodată, vor fi procurate mai multe electrocasnice pentru confortul copiilor. De asemenea, pentru securitatea minorilor, dar și a edificiului, obiectivul va fi supravegheat atât video, cât și de un paznic.

În centru vor putea fi cazați concomitent zece copii. Ei vor putea locui în incinta lui până la 45 de zile, timp în care organele competente vor găsi o soluție pentru fiecare minor. În cadrul centrului de plasament, copiii vor beneficia de asistența specialiștilor și vor fi încadrați în activități socio-educative.

Zilnic, centrul este frecventat de cinci copii. Beneficiarii sunt hrăniți, li se oferă posibilitatea să facă o baie, să se odihnească și să-și spele hainele. 

Amintim că Serviciul Asistență Stradală a fost lansat de către Primăria Chișinău în anul 2019. Acesta are drept scop protecția copiilor, în special a celor care practică un mod de viaţă stradal, vagabondează, cerşesc, consumă substanţe narcotice sau practică prostituţia. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

6
Tagurile:
Primărie, Capitală, minori, centru de plasament
Tematic
Au văzut lumina zilei în ambulanță: Copii născuți în drum spre maternitate


Загрузка...
Tatiana Vascan

Expert: Anul 2020 cel mai greu pentru piața asigurărilor

22
Pandemia de coronavirus a afectat mai multe domenii din Republica Moldova, inclusiv domeniul asigurărilor. Detalii am aflat de la expertul în asigurări Tatiana Vascan.
Expert: Anul 2020 – cel mai greu pentru piața asigurărilor

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", expertul în asigurări Tatiana Vascan a declarat că în anul 2020 companiile din acest domeniu au înregistrat venituri mai mici decât în anii precedenți. La fel ca multe alte domenii, piața asigurărilor a fost afectată dur de pandemie.

"Oamenii nu mai pleacă peste hotare și respectiv nu au nevoie de Cartea Verde. Mulți lucrează de acasă și la fel nu-și asigură automobilele, pentru că nu se folosesc de transport. Nici asigurările medicale pentru cei care pleacă peste hotare nu sunt atât de solicitate", a declarat pentru Sputnik Tatiana Vascan.

În schimb, moldovenii s-au orientat spre alte tipuri de asigurări, susține expertul. Aceștia își asigură bunurile imobile sau optează pentru asigurarea de viață.

"Cultura asigurărilor este foarte joasă în țara noastră din diverse motive. Oamenii nu au încredere că companiile de asigurări ar putea să-și onoreze obligațiunile, persoanele nu dețin prea multă informație, dar nici nu au prea au mare dorință de a afla despre opțiunile pe care le au", a precizat interlocutoarea.

Specialistul a remarcat că în țara noastră există o gamă foarte largă de asigurări, însă nu toate sunt solicitate de către cetățeni. Astfel, în Republica Moldova asigurările facultative constituie doar 15-20% din volumul total de asigurări pe care le procură moldovenii.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

22
Tagurile:
pandemie, asigurări


Загрузка...