Vladimir Filat

Vladimir Filat va ieși din celulă doar două ore în zi

412
(reînnoit 11:29 09.03.2017)
În sectorul de tip închis, unde urmează să ajungă Vladimir Filat, se stă doar în celulă, condamnatul are voie să iasă din cameră doar două din 24 de ore pe zi.

CHIȘINĂU, 9 mar – Sputnik. Vladimir Filat, condamnat la 9 ani de închisoare, încă nu a fost transferat la Penitenciarul din Lipcani. Acesta se mai află încă în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, a declarat pentru Sputnik-Moldova ofițerul de presă al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Ana Botez. 

”Departamentul Instituțiilor Penitenciare poate să înceapă procedura de transferare a deținutului Vladimir Filat doar după ce va primi Dispoziția de executare. Deocamdată, un asemenea document noi nu am primit”, a declarat pentru agenție purtătorul de cuvânt al DIP. 

Curtea Supremă de Justiție a respins, în 22 februarie, recursurile înaintate de avocații lui Filat și procurori, astfel Filat rămâne întemnițat până la finele anului 2024. Pronunțarea deciziei motivante a va fi pe data de 23 martie.

Vlad Filat
© Sputnik / Мирослав Ротарь

Colegiul Penal al CSJ a examinat cererea de contestare a deciziei Curții de Apel Chișinău prin care este menținută sentința de 9 ani de pușcărie pentru Filat, dictată de Judecătoria Buiucani. 

La 27 iunie 2016, Filat a fost condamnat de prima instanţă la nouă ani de puşcărie în penitenciar de tip închis. Pe 11 noiembrie, Curtea de Apel a menţinut în vigoare decizia Judecătoriei Buiucani cu privire la termenul de detenţie, însă a admis parţial contestaţiile avocaţilor cu privire la confiscarea averii fostului premier. 

Procurorii au cerut pentru fostul premier Filat, care a fost și lider al PLDM, 19 ani de închisoare, iar avocații au solicitat achitarea integrală a fostului deputat.  

Penitenciarul nr.2 din Lipcani, unde urmează să fie transferat Filat, se află în nordul Republicii Moldova, la hotar cu România. În sectorul de tip închis, unde urmează să ajungă Vladimir Filat, se stă doar în celule. Condamnatul are voie să iasă din cameră pe teritoriu doar două din 24 de ore pe zi. 

Fostul şef al Guvernului şi deputat PLDM a fost reţinut la 15 octombrie 2015, imediat ce Parlamentul i-a retras imunitatea de deputat. Ex-premierul este acuzat de trafic de influenţă şi corupere pasivă.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

412
Tagurile:
corupție pasivă și trafic de influență, Ana Botez, DIP, penitenciar, Lipcani, Vladimir Filat, Moldova
Tematic
EXCLUSIV: Timofti decide marțea viitoare dacă Filat rămâne sau nu în închisoare
Vladimir Filat fără scăpare, va ieși din închisoare în anul 2025


Загрузка...