alegeri în Moldova

Democrații propun introducerea votului uninominal în Moldova

229
(reînnoit 13:00 06.03.2017)
În zilele apropiate în Parlament va fi înregistrată o inițiativă legislativă cu privire la modificarea Codului Electoral și care prevede introducerea în Moldova a votului uninominal

CHIȘINĂU, 6 mar – Sputnik. Deputații Partidului Democrat vor înainta în zilele apropiate în Parlament o inițiativă legislativă cu privire la modificarea sistemului electoral din Moldova. Democrații propun introducerea în Moldova a sistemului de vot uninominal. Anunțul a fost făcut, luni, de președintele PD, Vladimir Plahotniuc. 

”Am decis să promovăm ideea votului uninominal. Acest vot dă posibilitate reală cetățenilor să decidă pe cine trimite în Parlament, să nu mai voteze liste de partid în spatele cărora se ascund oameni incompetenți”, a declarat Plahotniuc.

Potrivit șefului PD, votul uninominal oferă posibilitatea ca raioanele să fie prezente în Parlament prin oameni concreți.  

Premiera acestui proiect de lege este însă posibilitatea cetățenilor de a-i retrage înainte de termen mandatul unui deputat concret, care în opinia lor nu face față cerințelor înaintate. 

”În această inițiativă vom introduce pentru prima dată posibilitatea ca cetățenii să retragă înainte de termen mandatul deputatului care nu-și face bine datoria”, a menționat liderul PD. 

Proiectul prevede și mecanismul de a suplini locul rămas vacant cu un alt ales al poporului. 

Totodată, deputații PD vin cu inițiativa în acest document ca și reprezentanții diasporei să fie reprezentați în forul legislativ. 

”Diaspora tot trebuie să fie reprezentată în Parlament. Vom introduce pentru prima dată posibilitatea ca diaspora să aibă proprii deputați în Parlament”, a adăugat Plahotniuc. 

Președintele PD a declarat că inițiativa de schimbare a sistemului electoral din Moldova din proporțional în uninominal va fi trimisă spre avizare și Comisiei de la Veneția. 

Aflat săptămâna trecută într-o vizită de lucru la Chișinău, președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, a atenționat că inițiativa de modificare a Codului Electoral al Republicii Moldova trebuie să țină cont de trei condiții: orice modificare la legislația electorală trebuie să fie efectuată cu cel puțin un an înainte de scrutin, să existe un proces vast de discuții cu implicarea autorităților, partidelor și reprezentanții societății civile și a treia condiție este ca reforma electorală să fie adoptată în cadrul celui mai larg consens politic.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

229
Tagurile:
inițiativă legislativă, vot uninominal, Codul Electoral, alegeri parlamentare, Vlad Plahotniuc, PD, Parlament
Тема:
Moldova: alegeri parlamentare 2018 (9)
Tematic
Declarație: Moldova nu mai are nevoie de actualul Cod Electoral

Загрузка...