penitenciar

În ce pușcărie se află acum Vladimir Filat

3399
(reînnoit 10:01 22.01.2017)
Ex-premierul Vladimir Filat condamnat în cadrul unui dosar de corupere pasivă și trafic de influență urma să fie transferat într-un penitenciar din nordul Republicii Moldova.

CHIȘINĂU, 22 ian – Sputnik. La 27 iunie 2016, ex-premierul Vladimir Filat a fost condamnat de prima instanţă la 9 ani de puşcărie în penitenciar de tip închis. Curtea de Apel a menţinut, la 11 noiembrie, în vigoare decizia Judecătoriei Buiucani cu privire la termenul de detenţie, însă a admis parţial contestaţiile avocaţilor cu privire la confiscarea averii fostului premier.

Vlad Filat
© Sputnik / Miroslav Rotari

Procurorul șef Anticorupție, Viorel Morari, a declarat pentru Sputnik că organul de urmărire penală a contestat, la 4 ianuarie, la CSJ decizia Curții de Apel.

”Nu suntem de acord cu decizia Curții de Apel. Deja am depus sesizarea la CSJ”, a declarat Morari. 

Și avocatul lui Filat, Igor Popa, a anunțat că a depus contestația la CSJ. Recursul a fost înregistrat la data de 6 ianuarie. 

Procurorii cer pentru fostul premier Filat, care a fost și liderul PLDM, 19 ani de închisoare, iar avocații solicită achitarea integrală a fostului deputat. Potrivit legii, CSJ are la dispoziţie trei luni să se pronunţe asupra admisibilităţii recursului depus din numele lui Filat. 

Departamentul Instituţiilor Penitenciare urma la finele anului trecut să inițieze procedura de transferare a ex-premierului Vladimir Filat de la Penitenciarul nr.13 din Chişinău la Penitenciarul nr.2 din Lipcani. Avocații fostului deputat au solicitat însă ca acest transfer să fie oprit până la pronunțarea sentinței la CSJ.

”Vladimir Filat este deținut acum în Penitenciarul 13 din Chișinău”, a declarat pentru Sputnik purtătorul de cuvânt al DIP, Ana Botez. 

După pronunțarea sentinței definitive și irevocabile și dacă va fi menținută în vigoare pedeapsa cu închisoarea, Departamentul Instituţiilor Penitenciare va avea la dispoziţie 15 zile, potrivit legislaţiei în vigoare, ca să efectueze transferul lui Vladimir Filat la Penitenciarul din Lipcani.

Penitenciarul nr.2 din Lipcani se află în nordul Republicii Moldova, la hotar cu România. Este un penitenciar în care funcţionează un sector de tip închis şi unul de tip semiînchis, pentru deţinerea condamnaţilor de gen masculin care, în virtutea funcţiilor ocupate anterior, pot fi ameninţaţi cu răzbunarea. 

În sectorul de tip închis, unde urmează să ajungă Vladimir Filat, se stă doar în celule. Condamnatul are voie să iasă din cameră pe teritoriu doar 2 ore în cele 24 de ore. 

Procurorul șef anticorupție, Viorel Morari, a declarat anterior pentru Sputnik că pe numele ex-premierului Vladimir Filat mai există și alte capete de acuzare. Viorel Morari a precizat că aceste învinuiri, care îi vor fi aduse lui Filat, fac parte din marele dosar al fraudelor bancare. 

Fostul şef al Guvernului şi deputat PLDM a fost reţinut la 15 octombrie 2015, imediat ce Parlamentul i-a retras imunitatea de deputat. Ex-premierul este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

3399
Tagurile:
Penitenciarul nr.13, Ana Borez, trafic de influență, penitenciar, corupere pasivă, Lipcani, Vladimir Filat, Moldova
Tematic
Vladimir Filat părăseşte Chişinăul
De ce Filat nu s-a întors cu faţa spre camerele de luat vederi
Elena Neaga

Cum decurge procesul de vaccinare în satele Moldovei

157
Vaccinarea împotriva COVID-19 este un subiect frecvent discutat în societate. Dacă unii așteaptă cu nerăbdare imunizarea, alții sunt încă sceptici în privința vaccinului. Care este situația în satele Moldovei la acest capitol?
Cum decurge procesul de vaccinare în satele Moldovei

În comuna Bălășești, raionul Sângerei, procesul de vaccinare împotriva COVID-19 este în plină desfășurare. Potrivit primarului Elena Neaga, la prima etapă au fost vaccinați medicii și profesorii. Toate persoanele au primit vaccinul AstraZeneca, iar deocamdată în localitate nu a fost înregistrat nicio reacție adversă.

"În gimnaziul Bălășești din 14 cadre didactice doar 13 s-au vaccinat, o persoană este însărciantă și a refuzat vaccinul. La grădiniță doar două persoane din 21 au acceptat să se vaccineze, iar restul sunt sceptici. Patru cadre medicale de la Oficiul Medicului la fel au acceptat imunizarea", a precizat primarul.

Spre deosebire de alte localități, în comuna Bălășești numărul cazurilor de COVID-19 nu este atât de mare, aceasta fiind una dintre comunele în care sunt înregistrate cele mai puține cazuri de infectare. De la începutul pandemiei și până în prezent, doar 24 de persoane s-au îmbolnăvit aici de coronavirus.

Amintim că în data de 2 martie în Republica Moldova a fost lansată campania de vaccinare. La prima etapă au fost vaccinați lucrătorii medicali, iar în prezent are loc imunizarea persoanelor care au peste 60 de ani, precum și a celor care au vârsta între 18 și 60 de ani dar suferă de afecțiuni cronice și pentru care infecția cu COVID-19 ar reprezenta un risc sporit de deces. 

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

157
Tagurile:
vaccin
Tematic
România a donat Moldovei încă un lot de vaccin AstraZeneca


Загрузка...
Ala Andon

Asta sigur nu ai știut-o: Ce semnificație are fiecare zi din săptămână

133
(reînnoit 17:00 18.04.2021)
Fiecare zi din săptămână are o semnificație aparte, susține numerogoul și psihologul Ala Andon. Află care sunt cele mai potrivite zile pentru a deschide afaceri sau pentru a întâlni a doua jumătate din materialul ce urmează.
Uimitor: Ce semnificație poartă fiecare zi din săptămână

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", Ala Andon a precizat că cele 7 zile din săptămână sunt deosebite și speciale în felul lor. Însăși cifra 7 este considerată încă din antichitate una magică.

Potrivit numerologului, fiecare zi își lasă amprenta și ghidează oamenii în desfășurarea unor activități potrivite. Bunăoară duminica, considerată de fapt prima zi a săptămâni, este ziua guvernată de Soare. În această zi este recomandat ca oamenii să se odihnească și să se încarce cu energie pentru săptămâna ce urmează.

"Luni este ziua emoțiilor și este recomandat să nu începem nimic în această zi. Analizăm, contemplăm, dar nu ne aventurăm în noi activități", a subliniat Ala Andon.

Ziua de marți semnifică acțiune, energie și chiar conflicte. Aceasta este considerată cea mai energică zi a săptămânii, fiind guvernată de planeta foc – Marte. Simbolul acestei zile este acțiune și mișcare.

"Cât privește ziua de miercuri, aceasta este cea mai bună zi pentru comunicare, informații, întâlniri de afaceri. Este considerată cea mai stabilă și cea mai bună zi din întreaga săptămână. Joi este dominată de planeta Jupiter. Este ziua de curățire - începem dieta, avem grijă de sănătate, stabilim dorințe și scopuri", a explicat numerologul.

Ala Andon susține că ziua de vineri este potrivită pentru stabilirea unor relații, găsirea unui partener potrivit ș.a. În același timp, în această zi este binevenit de făcut tranzacții de vânzare. Sâmbăta este ziua în care trebuie să ne gândim la principiile de viață, valorile pe care le avem și să prețuim timpul petrecut cu noi înșine.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

133
Tagurile:
numerolog, zi, săptămână
Tematic
Horoscop 2021: Cum va fi următorul an pentru fiecare zodie


Загрузка...
Maia Sandu și Jeanne Barseghian

Maia Sandu și-a început vizita la Strasbourg: Cu cine s-a întâlnit astăzi

122
(reînnoit 19:56 18.04.2021)
Președintele țării, Maia Sandu, și-a început duminică vizita sa oficială la Strasbourg. Ea s-a întâlnit deja cu primarul orașului Jeanne Barseghian.

CHIȘINĂU, 18 apr - Sputnik. Maia Sandu a avut duminică o întrevedere cu primarul orașului de reședință al Consiliului Europei, Jeanne Barseghian.

„Doamna primară este o cunoscută ecologistă și susținătoare a dezvoltării urbane verzi și o promotoare a implicării femeilor în politică și administrația locală. I-am mulțumit doamnei Barseghian pentru susținerea primăriei or. Strasbourg în organizarea eficientă a votării cetățenilor moldoveni la alegerile din anul trecut în condiții de pandemie, dar și pentru găzduirea multor studenți moldoveni, care învață în acest oraș”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook. 

Șeful statului a menționat că în cadrul întâlnirii s-a discutat și posibilitatea de a organiza schimburi de experiență între primăria orașului Strasbourg și localitățile din Republica Moldova conduse de femei.

Luni, Maia Sandu avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni, iar la ora 17:00 va susține un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

122
Tagurile:
Strasbourg, vizită, Maia Sandu
Tematic
Reacția PAS după ce Dodon a cerut demisia lui Sandu și alegeri prezidențiale anticipate


Загрузка...