Președintele RM Igor Dodon

Igor Dodon își începe astăzi vizita oficială la Moscova: detaliile agendei

118
(reînnoit 09:42 16.01.2017)
Luni, 16 ianuarie, începe vizita președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în Federația Rusă.

CHIȘINĂU, 16 ian — Sputnik. După cum a promis anterior, șeful statului merge în prima sa vizită oficială în străinătate la Moscova. Igor Dodon a notat într-un mesaj pe o rețea de socializare că este prima vizită oficială a președintelui Moldovei în Rusia din ultimii nouă ani.

Potrivit politicianului, vizita va avea o agendă "destul de consistenta".

"Pe lângă întrevederea principală cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, sunt planificate mai multe activităţi şi întrevederi. Printre acestea se numără întrevederile cu preşedintele Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienco, cu vice-preşedintele Guvernului FR, Dmitri Rogozin, cu ministrul Afacerilor Externe al FR, Serghei Lavrov, cu preşedintele Colegiului Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sarkisyan, cu Sanctitatea Sa, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril".

Sputnik a scris anterior că în cadrul vizitei oficiale din 16 — 18 ianuarie, Igor Dodon a ar putea avea întrevederi cu șeful "Sberbank", Gherman Gref, și cu reprezentantul "Gazprom".

"De asemenea, am convenit să mă întâlnesc cu bunii mei prieteni — preşedintele Consiliului de Administrare al companiei „Gazaprom", Aleksei Miller, cu ex-ministrul Economiei al Rusiei, preşedintele Consiliului de Administrare al „Sberbank"-ului, Gherman Gref, şi cu ex-campionul mondial la şah, Anatoli Karpov", precizează Dodon în mesajul său de pe Facebook.

Din delegația oficială mai fac parte: conducătorul grupului interparlamentar de prietenie Moldova-Rusia, deputatul Parlamentului RM, Zinaida Greceanîi; Başcanul Găgăuziei, Irina Vlah; ex-prim-ministrul Republicii Moldova; ex-ambasadorul Moldovei în Rusia, consilierul Preşedintelui pe probleme de politică externă, deputatul Parlamentului RM, Andrei Neguţa; ex-ministrul Reintegrării, consilierul Preşedintelui pe probleme de reintegrare, Vasile Şova; consilierul Preşedintelui pe probleme politice şi purtătorul de cuvînt al Preşedintelui, Ion Ceban.

Președintele Moldovei va depune o coroană de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut. De asemenea, va avea întâlniri cu studenţii şi profesorii de la MGIMO (Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale din Moscova), precum şi cu cetățenii noștri aflaţi la muncă în Rusia.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

118
Tagurile:
întrevederi, delegație, agendă, vizită, Vladimir Putin, Igor Dodon, Moscova, Rusia
Tematic
Ghimpu are „variante" și îl amenință pe Dodon că și-ar putea pierde funcția
Dodon: voi cere revocarea ambasadorului moldovean la București


Загрузка...