Ger și viscol în Moldova

Ninsori și vânturi puternice se abat peste Moldova: află când revine viscolul

1137
(reînnoit 17:33 13.01.2017)
Meteorologii moldoveni prognozează ninsori abundente: află când se vor năpusti iarăși intemperiile peste țara noastră.

CHIȘINĂU, 13 ian — Sputnik. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță că ne așteaptă din nou ninsori abundente. Unul dintre principalii specialiști ai SHS, sinopticianul coordonator Valentina Bildina, a explicat în exclusivitate pentru Sputnik cum va evolua vremea în următoarele zile.

„În următoarea perioadă, vremea se va încălzi. Va veni o masă de aer cald și temperaturile vor crește. Noaptea, termometrele vor indica 1..-6 grade, iar ziua 0..+4 grade. Vor cădea precipitații slabe", a declarat Bildina.

Potrivit acesteia, în orele diurne sunt posibile ploi și ceață, iar din această cauză este foarte probabilă formarea poleiului, în special seara și dimineața. Gheața se va topi pe parcursul zilei. Vântul s-ar putea intensifica, mai ales în raioanele de Sud-Est ale țării și ar putea să atingă până la 15 metri pe secundă.

Bildina a subliniat că, începând cu data de 15 ianuarie, curentul de aer cald va fi înlocuit de unul rece și vor reveni înghețurile.

„Duminică noaptea se așteaptă —7..—12 grade, iar ziua temperaturile vor oscila în jurul gradației zero. Gerurile vor deveni mai puternice luni, 16 ianuarie. Noaptea vom avea deja temperaturi de la —11 până la —16, iar ziua de la —1 până l a-6. Apoi, după ce va veni ciclonul sudic, care se va deplasa spre Marea neagră, în Moldova ar putea să ningă", a mai declarat interlocutoarea.

Ea a precizat că în zilele de 17 și 18 ianuarie în Moldova ar putea să ningă din nou.

„Totul va depinde de modul în care se va comporta ciclonul. De aceea, deocamdată este prematur să vorbim despre intensitatea precipitațiilor. La această ora putem spune că precipitațiile ar putea fi de la slabe până la moderate, însă nu putem exclude faptul că am putea avea și ninsori abundente", a mai subliniat expertul.

În perioada respectivă se așteaptă și vânturi puternice, de la 15 până la 18 metri pe secundă. Specialistul a mai menționat că din 19 ianuarie vântul se va crește în intensitate.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

1137
Tagurile:
geruri mari, ghețuș, ciclon, ninsori, Vânt, Serviciul Hidrometeorologic de Stat al RM, Valentina Bildina, Moldova
Tematic
Cod portocaliu de ninsori: mai multe mașini au fost blocate în sudul Moldovei
Portul Giurgiulești și șoseaua Taraclia-Cahul, închise din cauza ninsorilor

Загрузка...