Dolari americani

Noi capete de acuzare pentru judecătorii reţinuţi în dosarul „Landromat”

110
Procurorul General interimar, Eduard Harunjen, a prezentat noi capete de acuzare în dosarul celor 18 persoane implicate în spălarea a 20 de miliarde de dolari prin băncile Moldovei.

CHIŞINĂU, 29 sept – Sputnik. La o săptămână de la reţinerea a 15 şi punerea sub învinuire a 16 actuali şi foşti magistraţi, precum şi a 3 executori judecătoreşti care ar fi fost implicaţi în spălarea a 20 de miliarde de dolari din Federaţia Rusă prin sistemul bancar din Republica Moldova, Procurorul General interimar, Eduard Harunjen, a primit, joi, 29 septembrie, acordul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a acestora pentru alte capete de acuzare.

Din actul de sesizare prezentat de Procuratură şi probele administrate rezultă o bănuială rezonabilă că acţiunile respectivilor magistraţi întrunesc şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de Codul penal, şi anume pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei încheieri contrare legii, soldată cu urmări grave.

Sesizările cu solicitarea de eliberare a acordului la pornirea urmăririi penale pentru pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei încheieri contrare legii au fost depuse la CSM de Procurorul General interimar încă pe 20 septembrie, concomitent cu sesizarile privind acordul la efectuarea acţiunilor de urmărire penală pe faptul complicităţii la spălarea banilor. În condiţiile în care era necesară efectuarea unor verificări suplimentare de către Inspecţia judecătorilor, CSM a decis amânarea şi examinarea sesizărilor privind pornirea urmăririi penale pe al doilea capăt de acuzare în şedinţa de joi.

Potrivit materialelor urmăririi penale, învinuiţii ar fi fost parte a unei scheme criminale care a permis spălarea prin sistemul bancar din Republica Moldova a circa 20 de miliarde de dolari, proveniţi din Federaţia Rusă. Deşi investigaţiile privind spălătoria rusească au durat mai mult timp, alte acţiuni de urmărire penală ale procurorilor au permis acumularea unor probe pertinente pentru a demonstra implicarea celor învinuiţi în schema de spălare de bani, precum şi iniţierea unor noi cauze penale.

Odată eliberat acordul CSM, Procurorul General interimar urmează să pornească în privinţa acestora urmărirea penală şi să dispună efectuarea tuturor acţiunilor procesuale care se impun pentru cercetarea completă şi obiectivă a cazului. Pentru al doilea capăt de acuzare, învinuiţii riscă până la 7 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate de până la 5 ani.

Amintim că optsprezece persoane, printre care 15 magistraţi şi 3 executori judecătoreşti, au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA în cadrul unei operaţiuni de amploare, desfăşurată acum o săptămănă la Chişinău, dar şi în alte localităţi ale ţării. Acţiunea a avut loc în cadrul unei cauze penale, pornite pe faptul spălării de bani, şi s-a derulat cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii, care a permis cercetarea penală, percheziţionarea şi reţinerea a 16 actuali şi foşti judecători.

La demersul procurorilor, cele 18  persoane au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind puse sub învinuire pentru complicitate la comiterea infracţiunii de spălare de bani. În privinţa celui de-al 16-lea judecător şi unui executor judecătoresc au fost emise ordonanţe de căutare internaţională.

110
Tagurile:
învinuire, reţinere, Landromat, spălare de bani, dolari, procurori, Moldova, judecători
Tematic
Bilanţ: 15 judecători arestaţi şi un magistrat dat în urmărire internațională
Judecătoria Buiucani este asaltată de procurori şi ofiţerii CNA
Elena Neaga

Cum decurge procesul de vaccinare în satele Moldovei

163
Vaccinarea împotriva COVID-19 este un subiect frecvent discutat în societate. Dacă unii așteaptă cu nerăbdare imunizarea, alții sunt încă sceptici în privința vaccinului. Care este situația în satele Moldovei la acest capitol?
Cum decurge procesul de vaccinare în satele Moldovei

În comuna Bălășești, raionul Sângerei, procesul de vaccinare împotriva COVID-19 este în plină desfășurare. Potrivit primarului Elena Neaga, la prima etapă au fost vaccinați medicii și profesorii. Toate persoanele au primit vaccinul AstraZeneca, iar deocamdată în localitate nu a fost înregistrat nicio reacție adversă.

"În gimnaziul Bălășești din 14 cadre didactice doar 13 s-au vaccinat, o persoană este însărciantă și a refuzat vaccinul. La grădiniță doar două persoane din 21 au acceptat să se vaccineze, iar restul sunt sceptici. Patru cadre medicale de la Oficiul Medicului la fel au acceptat imunizarea", a precizat primarul.

Spre deosebire de alte localități, în comuna Bălășești numărul cazurilor de COVID-19 nu este atât de mare, aceasta fiind una dintre comunele în care sunt înregistrate cele mai puține cazuri de infectare. De la începutul pandemiei și până în prezent, doar 24 de persoane s-au îmbolnăvit aici de coronavirus.

Amintim că în data de 2 martie în Republica Moldova a fost lansată campania de vaccinare. La prima etapă au fost vaccinați lucrătorii medicali, iar în prezent are loc imunizarea persoanelor care au peste 60 de ani, precum și a celor care au vârsta între 18 și 60 de ani dar suferă de afecțiuni cronice și pentru care infecția cu COVID-19 ar reprezenta un risc sporit de deces. 

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

163
Tagurile:
vaccin
Tematic
România a donat Moldovei încă un lot de vaccin AstraZeneca


Загрузка...
Ala Andon

Asta sigur nu ai știut-o: Ce semnificație are fiecare zi din săptămână

134
(reînnoit 17:00 18.04.2021)
Fiecare zi din săptămână are o semnificație aparte, susține numerogoul și psihologul Ala Andon. Află care sunt cele mai potrivite zile pentru a deschide afaceri sau pentru a întâlni a doua jumătate din materialul ce urmează.
Uimitor: Ce semnificație poartă fiecare zi din săptămână

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", Ala Andon a precizat că cele 7 zile din săptămână sunt deosebite și speciale în felul lor. Însăși cifra 7 este considerată încă din antichitate una magică.

Potrivit numerologului, fiecare zi își lasă amprenta și ghidează oamenii în desfășurarea unor activități potrivite. Bunăoară duminica, considerată de fapt prima zi a săptămâni, este ziua guvernată de Soare. În această zi este recomandat ca oamenii să se odihnească și să se încarce cu energie pentru săptămâna ce urmează.

"Luni este ziua emoțiilor și este recomandat să nu începem nimic în această zi. Analizăm, contemplăm, dar nu ne aventurăm în noi activități", a subliniat Ala Andon.

Ziua de marți semnifică acțiune, energie și chiar conflicte. Aceasta este considerată cea mai energică zi a săptămânii, fiind guvernată de planeta foc – Marte. Simbolul acestei zile este acțiune și mișcare.

"Cât privește ziua de miercuri, aceasta este cea mai bună zi pentru comunicare, informații, întâlniri de afaceri. Este considerată cea mai stabilă și cea mai bună zi din întreaga săptămână. Joi este dominată de planeta Jupiter. Este ziua de curățire - începem dieta, avem grijă de sănătate, stabilim dorințe și scopuri", a explicat numerologul.

Ala Andon susține că ziua de vineri este potrivită pentru stabilirea unor relații, găsirea unui partener potrivit ș.a. În același timp, în această zi este binevenit de făcut tranzacții de vânzare. Sâmbăta este ziua în care trebuie să ne gândim la principiile de viață, valorile pe care le avem și să prețuim timpul petrecut cu noi înșine.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

134
Tagurile:
numerolog, zi, săptămână
Tematic
Horoscop 2021: Cum va fi următorul an pentru fiecare zodie


Загрузка...
Maia Sandu și Jeanne Barseghian

Maia Sandu și-a început vizita la Strasbourg: Cu cine s-a întâlnit astăzi

128
(reînnoit 19:56 18.04.2021)
Președintele țării, Maia Sandu, și-a început duminică vizita sa oficială la Strasbourg. Ea s-a întâlnit deja cu primarul orașului Jeanne Barseghian.

CHIȘINĂU, 18 apr - Sputnik. Maia Sandu a avut duminică o întrevedere cu primarul orașului de reședință al Consiliului Europei, Jeanne Barseghian.

„Doamna primară este o cunoscută ecologistă și susținătoare a dezvoltării urbane verzi și o promotoare a implicării femeilor în politică și administrația locală. I-am mulțumit doamnei Barseghian pentru susținerea primăriei or. Strasbourg în organizarea eficientă a votării cetățenilor moldoveni la alegerile din anul trecut în condiții de pandemie, dar și pentru găzduirea multor studenți moldoveni, care învață în acest oraș”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook. 

Șeful statului a menționat că în cadrul întâlnirii s-a discutat și posibilitatea de a organiza schimburi de experiență între primăria orașului Strasbourg și localitățile din Republica Moldova conduse de femei.

Luni, Maia Sandu avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni, iar la ora 17:00 va susține un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

128
Tagurile:
Strasbourg, vizită, Maia Sandu
Tematic
Reacția PAS după ce Dodon a cerut demisia lui Sandu și alegeri prezidențiale anticipate


Загрузка...