Europa

O nouă treaptă în relaţiile dintre Moldova şi UE

76
(reînnoit 11:59 01.07.2016)
La 1 iulie, intră în vigoare Acordul de Asociere dintre Republica Moldova – Uniunea Europeană, semnat acum doi ani la Bruxelles.

CHIŞINĂU, 1 iul – Sputnik. La 1 iulie 2016 a intrat în vigoare Acordul de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 27 iunie 2014.

„Intrarea în vigoare a Acordului semnifică finalizarea procedurii de ratificare a acestuia de către părţile semnatare şi respectiv aplicarea în integralitate a tuturor prevederilor acestuia”, explică Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău.

Conform prevederilor articolului 456 din Acordul de Asociere, începând cu 1 iulie 2016, acesta abrogă şi înlocuieşte în totalitate Acordul de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 28 noiembrie 1994, intrat în vigoare la 1 iulie 1998. Trimiterile la Acordul de parteneriat și cooperare, care figurează în toate celelalte acorduri între părțile la Acordul de Asociere, se interpretează ca trimiteri la Acordul de Asociere.

La fel, începând cu 1 iulie, Acordul de Asociere înlocuiește Acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova cu privire la protecția indicațiilor geografice ale produselor agricole și alimentare, semnat la 26 iunie 2012 la Bruxelles, intrat în vigoare la 1 aprilie 2013.

76
Tagurile:
Acord de Asociere, ratificare, Bruxelles, UE, Moldova, Parteneriat
Tematic
Un expert sugerează că Moldova și România nu au șanse să se regăsească în UE
Dodon despre Brexit: ideea de integrare europeană pentru Moldova va fi schimbată

Загрузка...