CHIȘINĂU, 26 iun – Sputnik. Luni, la ora 12.00, la Judecătoria Buiucani din Chișinău, este fixată una dintre ultimele ședințe de judecată în dosarul ex-premierului Vladimir Filat.
Fostul premier și deputatul PLDM este acuzat de procurori de corupere pasivă și trafic de influență. Organul de urmărire penală a solicitat în instanță o pedeapsă pentru Filat de 19 ani de închisoare, cu confiscarea averii dobândite ilicit și privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe o perioadă de 5 ani.
Filat a fost reținut de procurorii anticorupție la 15 octombrie anul trecut, imediat ce Parlamentul i-a retras imunitatea de deputat. În ultimul său discurs de la tribuna forului legislativ, liberal-democratul a promis că va face dezvăluiri ce vor face ca sistemul politic moldovenesc ”să sară în aer”.
În aproape nouă luni de detenție preventivă, Filat nu a făcut nicio destăinuire din cele promise. În postările sale pe o rețea de socializare, scrise de soția sa, Filat îl acuză pe democratul Vladimir Plahotniuc de cele ce i se întâmplă, fără a prezenta dovezile și argumentele promise.
Filat a recunoscut în ultima sa postare că este unul din autorii a ceea ce se întâmplă în Moldova și a situației în care a ajuns țara.
”Regret că am fost și eu complice a ceea ce s-a întâmplat”, a scris Filat.
Opinia publică și clasa politică a așteptat însă ca Filat să vorbească. Întrebat de ce tace în timp ce era escortat pe coridoarele Judecătoriei de la Buiucani, acesta a declarat că concluziile vor fi făcute mai târziu.
Filat a refuzat până acum să vorbească și în instanță și să discute cu procurorii. Ziua de luni, când în instanță i se va oferi ultimul cuvânt, ar putea fi la fel de ”tăcută” pentru Filat. Avocatul său a pregătit deja terenul pentru un asemenea scenariu, anunțând că clientul său este slăbit în urma grevei foamei și că nu este clar dacă va putea vorbi.
Potrivit Codului de procedură civilă, după ce inclupatul își ține ultimul cuvânt în fața instanței, magistrații se retrag pentru deliberări și anunță sentința. În cazul în care judecătorii vor satisface cererea procurorilor, Filat nu va mai avea șanse să apară în fața opiniei publice cu declarațiile promise atât de insistent acum nouă luni de la tribuna Parlamentului.
CHIȘINĂU, 25 feb – Sputnik. Președintele Republicii Moldova convoacă Consiliul Suprem de Securitate, ședința va avea loc vineri, 26 februarie, cu începere de la ora 11.00. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială pe pagina oficială de Facebook.
”Mâine, 26 februarie, începând cu ora 11.00, va avea loc ședința Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căreia vor fi discutate mai multe subiecte, inclusiv privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău”, este menționat în comunicat.
Sursa precizează că, după încheierea ședinței, la ora 14.00, Maia Sandu va susține un briefing la sediul Președinției.
La ședința anterioară a CSS, Sandu a prezentat o listă de chestiuni prioritare pentru Consiliu. Printre acestea: dosarul „furtului miliardului”, cazul concesionării aeroportului internațional Chișinău, dosarele companiilor de asigurări, problema proprietăților moldovenești în Ucraina, finanțarea ilegală a partidelor politice și campaniilor electorale, dosarul „Laundromat", contrabandă cu țigări, lupta împotriva traficului de droguri, defrișările ilegale, probleme de gestionare a crizei pandemice.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Recent, Președintele Republicii Moldova a remis Parlamentului proiectul Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției și Planul de acțiuni pentru implementarea acesteia.
Judecătoarea Marina Rusu activează în cadrul judecătoriei Cahul. Ea spune că procesele care trebuie să aibă loc în justiție nu trebuie să depindă de durata mandatelor Parlamentului, Guvernului sau a președintelui țării, iar imixtiunea politicului în sistem, fără a fi consultate opiniile judecătorilor, distorsionează conceptul de reformare a justiției.
„Când vorbim despre reforma sistemului de justiție, este important să fie ascultate, analizate și opiniile oamenilor care lucrează în sistem. În calitate de judecător, sunt îngrijorată de modul cum se încearcă să fie reformată justiția, fără a asculta și implica judecătorii în procesele care au loc”, precizează Marina Rusu.
Ea mai spune că organizația pe care o reprezintă optează pentru un sistem de evaluare internă a judecătorilor, inclusiv evaluarea integrității lor.
„Sunt de părere că mai fezabil ar fi un sistem de evaluare internă a judecătorilor pentru Moldova. Totodată, trebuie de studiat și experiența unor state care au implementat recent și evaluări externe pentru corpul de magistrați. Trebuie de creat niște mecanisme interne pentru a monitoriza procesele din justiție, iar dacă un judecător a pronunțat o hotărâre vădit ilegală, care a scandalizat societatea, ar trebui să ne gândim la niște mecanisme de prevenire, pentru a evita situații de acest gen. Responsabilitatea pentru calitatea actului de justiție o poartă CSM și toate colegiile subordonate lui”, a declarat magistratul.
Judecătoarea Marina Rusu mai spune că asociația pe care o reprezintă optează pentru schimbarea componenței CSM și resetarea tuturor colegiilor subordonate CSM-lui.
„Mandatul CSM-lui va expira în toamna acestui an. Fără un CSM reformat, fără schimbări în cadrul colegiilor de evaluare a performanţelor judecătorilor, colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor, colegiul disciplinar și inspecţia judiciară, schimbările în justiție vor stagna. Asociația noastră ar susține și conceptul de comasare a unor colegii din subordinea CSM pentru a crea o structură care s-ar ocupa de evaluarea integrității judecătorilor, iar toate aceste aspecte am putea să le examinăm pe 26 martie, când va avea loc Adunarea Generală a Judecătorilor”, a punctat Marina Rusu.
Recent, Președintele Republicii Moldova, a remis Parlamentului proiectul Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției, iar una dintre obiecțiile șefului statului vizează implementarea mecanismului de evaluare externă a judecătorilor.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU 25 feb - Sputnik. În urma perchezițiilor de miercuri în cadrul Penitenciarului nr.15 din Cricova, oamenii legii au depistat în celulele deținuților mai multe obiecte interzise. Este în premieră când se fac asemenea percheziții de amploare în cadrului unui penitenciar. Potrivit Poliției, descinderile au demarat în cadrul dosarului penal în privința unuia dintre adjuncții Administrației Naționale a Penitenciarelor. Este vorba despre Serghei Demcenco, care este bănuit de comiterea abuzului de serviciu în interesul unei organizații criminale.
Astfel, în urma perchezițiilor au fost depistate obiecte interzise precum alcool, jocuri de noroc și telefoane. Totodată, oamenii legii au găsit peste 100 de cuțite confecționate artizanal, 30 de telefoane mobile, în jur de 40 de cartele pentru telefoane, precum și aproximativ o sută de purtători de informație electronică, de diverse dimensiuni, care urmează să fie supuse expertizării pentru stabilirea și analiza conținutului. Totodată, au fost ridicate sute de fise pentru jocuri de noroc și zeci de seturi de cărți pentru poker.
În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au găsit și agende care conțineau șiruri numerice de conturi bancare, precum și numere și parole ale cardurilor bancare. Înscrisurile conțineau și liste cu sume ale datornicilor – sume impunătoare indicate în lei și valute. În urma descinderilor, au fost depistate sute de litri de alcool produs artizanal. Acesta a fost lichidat imediat de administrația penitenciarului.
Totodată, au fost găsite zeci de seringi cu substanțe lichide necunoscute, precum și zeci de pachețele cu praf, acestea urmând să fie supuse expertizei pentru a se stabili dacă este vorba de droguri. De asemenea, au fost depistate și câteva dispozitive de inhalare a substanțelor narcotice.
Oamenii legii au decis transferul a 13 deținuți în alte penitenciare. Potrivit Poliției, aceștia dețin diverse „statute” ierarhice înalte în lumea criminală, iar acțiunile lor urmează să fie investigate.
În urma descinderilor, procurorul responsabil de acest caz a decis reținerea pentru 72 de ore a șefului Penitenciarului nr.15 din Cricova. Oamenii legii îl bănuiesc de participare și susținere, prin diferite forme, a activității organizației criminale.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova