Timofti

Dubiile preşedintelui ţării cu privire la prezenţa tancurilor americane în PMAN

156
(reînnoit 15:02 04.05.2016)
Preşedintele Republicii Moldova este de părere că expoziţia tehnicii militare americane şi moldoveneşti pe data de 9 mai ar fi mai bine să se desfăşoare în altă parte decât în centrul Chişinăului.

CHIŞINĂU, 4 mai – Sputnik. Aplicaţiile militare cu participarea ostaşilor şi tehnicii militare americane pe teritoriul Moldovei au fost coordonate cu preşedintele ţării, a declarat pentru Sputnik consilierul prezidenţial, Ion Păduraru.

„Deschiderea şefului statului pentru colaborarea cu guvernul american şi cu NATO nu poate fi sub semnul întrebării”, a precizat secretarul general al Aparatului preşedintelui.

La 9 mai, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) este planificată o expoziţie a tehnicii militare americane şi moldoveneşti, care este antrenată în exerciţiul „Dragon Pioneer”. Preşedinţia anunţă că această acţiune ar fi mai bine să se desfăşoare în alt loc, decât PMAN. 

„Moldova nu este doar Chişinău, această este poziţia Preşedinţiei la acest subiect. Nu avem o ţară mare, dar avem locuri destule unde poate fi expusă tehnica militară. Ar fi logic ca acţiunea să se desfăşoare în altă parte. În niciun caz aceasta nu înseamnă că Preşedinţia a interzis desfăşurarea acestei acţiuni în PMAN. Dacă ministrul Apărării va decide ca expoziţia să aibă loc în PMAN, atunci probleme nu vor fi”, a declarat Păduraru.

Pe data de 9 mai, militarii Armatei Naţionale alături de cei americani vor organiza o expoziţie în cadrul căreia vor comemora victimele celui de-al Doilea Război Mondial. În Piaţa Marii Adunări Naţionale vor fi expuse 36 de unităţi de tehnică militară, utilizate în cadrul exerciţiului moldo-american “Dragon Pioneer 2016”. Cele 24 de vehicule militare din dotarea armatei americane şi 12 ale Armatei Naţionale se vor afla în centrul capitalei între orele 13.00 – 18.00.

Un contingent din aproape 200 de militari americani din cadrul Regimentului 2 Cavalerie al SUA, cu peste 100 de unităţi de tehnică militară, va participa alături de militarii moldoveni la exerciţiul „Dragon Pioneer 2016”.

156
Tagurile:
Dragon Pioneer, Timofti, Moldova, SUA, militari
Tematic
Şalaru: militarii americani şi cei moldoveni vor fi împreună de Ziua Victoriei
Premieră în Moldova: peste 100 unități de tehnică militară NATO va trece hotarul

Live: În Moldova a început campania de vaccinare

39
(reînnoit 10:08 02.03.2021)
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 este lansată în țara noastră marți, 2 martie. Primele persoane care vor fi vaccinate sunt angajații sistemului medical, vaccinarea se va desfășura în câteva etape.

Mai întâi vor fi imunizați cei care lucrează nemijlocit în cadrul secțiilor de reanimare, anestezie și de terapie intensivă, precum și personalul din cadrul secțiilor cu profil COVID-19 din spitale. Ulterior va fi vaccinat întreg personalul medical din instituțiile spitalicești, a precizat anterior Ministerul Sănătății.

Campania a început cu vaccinarea lucrătorilor medicali de la Spitalul Clinic Republican, iar apoi vor fi imunizați angajați ai Institutului de Medicină Urgentă.

În cadrul celei de-a doua etape vor fi imunizate persoanele care au depășit vârsta de 60 de ani, cele care au afecțiuni cronice, precum și angajații din cadrul structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, apărării și securității statului și lucrătorii din sistemului penitenciar.

Abia la cea de-a treia etapă va fi imunizată toată populația, adică toți cei care nu au fost vaccinați în primele două etape.

Pentru cine poate fi periculos vaccinul AstraZeneca, administrat în Moldova>>>

Potrivit planului național de imunizare împotriva coronavirusului, 70% din populația Republicii Moldova ar urma să primească vaccinul. 

Primele peste 21 de mii de doze de vaccin AstraZeneca împotriva noului coronavirus au ajuns în Republica Moldova sâmbătă, 27 februarie, fiind oferite cu titlu gratuit de România.

Amintim totodată că Agenția Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a autorizat pe 26 februarie vaccinul rusesc "Sputnik V" în țara noastră.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

39
Tagurile:
COVID-19, Moldova, coronavirus, vaccinare
Tematic
Ministerul Sănătății: Este sau nu obligatoriu vaccinul AstraZeneca în Moldova?
La ce interval vor fi administrate moldovenilor cele două doze de vaccin AstraZeneca
Pentru cine poate fi periculos vaccinul AstraZeneca, administrat în Moldova


Загрузка...

Expert: Poate exista deja o tulpină "moldovenească" de coronavirus

81
(reînnoit 20:29 01.03.2021)
Vaccinarea cu anumite preparate împotriva coronavirusului începe să-și dovedească eficiența în anumite țări. Cu toate acestea, nu putem să vorbim încă despre o victorie iminentă asupra pandemiei COVID-19.

CHIȘINĂU, 2 mart – Sputnik. Din 1 martie, pentru cel puțin două săptămâni, măsurile de siguranță epidemiologică din Moldova au fost înăsprite din cauza creșterii cazurilor de infecție cu coronavirus.

Expertului în sănătate publică Ala Tocarciuc, care a comentat situația în emisie directă la Radio Sputnik Moldova, chiar și aceste măsuri i se par a fi "înjumătățite" și sunt luate, potrivit ei, pentru a nu opri, pur și simplu, economia moldovenească, astfel încât oamenii să poată lucra.

"Dacă vorbim în termeni matematici și presupunem că, fără nicio măsură, probabilitatea de infectare este de 100%, atunci transferul școlilor la educația online reduce această probabilitate, să zicem, cu 10%, carantina de weekend – cu 15%... Va exista o anumită scădere a ratei de infectare, dar, desigur, nu ar trebui să ne așteptăm la o eficiență de 100% a acestor măsuri", afirmă Tocarciuc.

În opinia ei, o anumită scădere a numărului de infectați, care a fost observată în ultimele două luni, nu s-a datorat atât măsurilor restrictive, cât unui număr mare de zile libere, de vacanțe școlare, de concedii de Anul Nou și de Crăciun.

Cu toate acestea, Tocarciuc consideră că cea mai mare îngrijorare este acum cauzată de noile tulpini COVID-19.

Potrivit acesteia, vaccinul AstraZeneca (care este primul care a ajuns în Moldova) a demonstrat o eficiență de doar 50% împotriva tulpinii sud-africane, în timp ce este destul de eficient împotriva tulpinii britanice.

"Este foarte important să înțelegem exact cu ce tulpini avem de-a face astăzi în Moldova. Avem așteptări foarte mari de la vaccinare, dar încă nu citim genomii și nu știm ce mutații ale coronavirusului sunt active în Moldova. Poate că republica are deja propria sa tulpină "moldovenească", și mai periculoasă, dar nu știm despre asta... ", spune experta.

În plus, Tocarciuc consideră că, având în vedere scepticismul și neîncrederea deschisă față de vaccinuri în rândul unei părți destul de mari a populației, problema imunizării ar trebui privită dintr-o perspectivă exclusiv rațională. Adică, de a compara riscurile – de la efectele secundare ale unui anumit vaccin până la riscul de a contracta forme severe de coronavirus în caz de refuz al vaccinului.

"Urmărind exemplul Israelului, unde vaccinarea are loc într-un ritm foarte rapid, vedem că imunizarea funcționează cu adevărat. Israelienii au analizat un grup de lucrători medicali care au fost primii vaccinați și au primit două doze de vaccin. Rezultatele indică faptul că rata de îmbolnăvire cu coronavirus în acest grup a scăzut cu peste 80%", a spus Tocarciuc.

Cu toate acestea, ea consideră prognoza recent făcută de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit căreia pandemia se va încheia la începutul anului 2022, nejustificat optimistă.

"Pandemia se va termina atunci când cel puțin 70% din populația lumii va fi vaccinată cu preparate eficiente. Dar 70% reprezintă mai mult de zece miliarde de doze de vaccin. Permiteți-mi să vă reamintesc că, începând cu 27 decembrie 2020, de la începutul vaccinării, până în prezent, doar 200 de milioane de persoane au fost vaccinate în lume", spune Tocarciuc.

Ea este convinsă că, pentru a respecta termenii declarați de OMS, este necesar să se producă un volum de vaccinuri de opt ori mai mare decât volumul lor actual de producție.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

81
Tagurile:
Moldova, coronavirus, COVID-19, tulpină


Загрузка...
Gratii

Tânărul care ar fi împușcat două minore a fost reținut de poliție

0
(reînnoit 10:19 02.03.2021)
Oamenii legii au reținut tânărul care ar fi tras cu arma în două minore de la Holercani. Acesta a fost prins pe traseul Criuleni - Chișinău. Potrivit poliției, arma era la el.

CHIȘINĂU 2 mar - Sputnik. Poliția anunță că a reținut tânărul de 27 de ani care ar fi împușcat în două minore, iar una dintre ele a murit. Acesta a fost prins în dimineața de marți, iar arma cu care ar fi tras era cu el. 

Precizăm că o minoră de 16 ani a murit, iar alta a ajuns la spital după ce un tânăr a tras în ele cu o armă de foc. Crima a avut loc în noaptea de 1 spre 2 martie, în Holercani, raionul Dubăsari. 
Oamenii legii au stabilit că un tânăr de 27 de ani a avut un conflict cu una dintre minore, după care acesta a scos a arma și a început să tragă în ea și în prietena acesteia. Ulterior, el a luat-o pe adolescenta cu care s-a certat și a transportat-o la spital, apoi a dispărut.

Totul s-ar fi întâmplat în jurul orei 01:00. Adolescenta a murit la spital din cauza rănilor primite. Potrivit poliției, prietena adolescentei, care a fost rănită mai mult în zona picioarelor, este internată la spital. În prezent, oamenii legii stabilesc toate circumstanțele care au dus la comiterea crimei. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
crimă, armă, poliție, reținut
Tematic
Crimă odioasă la Comrat: Și-a înjunghiat propria mamă
Crimă învăluită de mister la Drochia: Ce s-a întâmplat


Загрузка...