Expoziţie, industria mobilă, Barcelona. Выставка мобильной индустрии Mobile World Congress в Барселоне

Marin Ciobanu: putem atrage sute de milioane, dar cu anumite condiţii

87
(reînnoit 13:26 29.02.2016)
Conducătorul Zonei Economice Libere din Bălţi, Marin Ciobanu, susţine că economia Republicii Moldova are nevoie vitală de investiţii mari, iar atragerea marilor investitori este foarte posibilă, însă numai cu respectarea anumitor condiţii.

CHIŞINĂU, 29 feb — Sputnik. Potrivit lui Marin Ciobanu mai mulţi investitori mari, inclusiv din Germania, ar fi dispusă să vină în Republica Moldova. Dar pentru asta guvernul trebuie să devină credibil în faţa potenţialilor investitori, iar zonele în care urmează să fie atraşi investitorii trebuie să fie pregătite şi gestionate corect din punct de vedere administrativ, economic şi ecologic.

Marin Ciobanu a ţinut să sublinieze şi faptul că în jurul actualilor investitori din Zona Economică Liberă din Bălţi, în afară de locurilor de muncă create direct prin investiţia străină, au fost create şi multe altele noi, în cadrul altor întreprinderi ce au devenit parteneri ai companiilor străine mari.

Dânsul a precizat că marii industriaşi au nevoie de o serie de servicii, iar asta stimulează crearea de noi locuri de muncă în zonele în care este trasă pe o bază corectă o investiţie străină importantă.

"Bugetul de stat încasează anual doar de la plătitorii din ZEL Bălţi circa 80 de milioane de lei, altele peste 400 de milioane de lei reprezintă alte plăţi şi taxe achitate de aceştia la nivel local şi regional. De asemenea, de pe seama marilor investiţii profită întreprinderile mici şi mijlocii şi creşte puterea de cumpăr din regiune", a subliniat Ciobanu.

În opinia lui, guvernul ţării trebuie să se concentreze pe atragerea investiţiilor străine.

Totodată, Marin Ciobanu a atenţionat că în unele regiuni, pentru care există planuri de dezvoltare industrială (crearea de parcuri industriale), şmecherii locali au reacţionat imediat, încercând să-şi însuşească obiectivele industriale vizate de aceste strategii pentru a profita în mod speculativ la momentul transmiterii lor către investitorii reali.

În opinia lui Ciobanu, asemenea situaţii nu trebuie să fie admise, deoarece din cauza unor astfel de afacerişti riscă să fie compromise investiţiile mari şi reale.

Totodată, potrivit lui Marin Ciobanu, investitorii interesaţi de regiunea noastră nu privesc doar la Republica Moldova. Concurenţii ţării noastre la atragerea investitorilor importanţi sunt Serbia, România şi Macedonia.

Marin Ciobanu a devenit cunoscut şi pentru declaraţiile sale publice, care au depăşit cadrul de activitate al ZEL Bălţi. Iată cum explică acesta faptul că scoate în vileag, prin apariţii publice, carenţele şi abuzurile din Moldova:

„Aş putea să tac mâlc şi să-mi fac doar treaba mea. Dar trebuie să avem cu toţii şi o poziţie civică”.

87
Tagurile:
Marin Ciobanu, Guvernare, Investitori străini, Investiţii, Încredere, Moldova
Tematic
Republica Moldova caută investirori din România
Expert: guvernul trebuie să mediteze asupra investițiilor în sănătatea oamenilor

Загрузка...