Конституционный суд

Iniţiativa PSRM şi PLDM de modificare a Constituţiei, avizată negativ

28
(reînnoit 12:47 29.02.2016)
Curtea Constituţională a avizat negativ iniţiativa comună a fracțiunilor PLDM și PSRM de revizuire a Constituţiei.

CHIŞINĂU, 29 feb – Sputnik. Curtea Constituţională (CC) a pronunţat luni, 29 februarie, avizul asupra inițiativei de revizuire a articolelor 78, 85 și 89 din Constituție care se referă la modul de alegere și demitere a Președintelui Republicii Moldova.

Sesizarea a fost depusă la 17 februarie de 37 de deputaţi reprezentând fracţiunile parlamentare ale PLDM și PSRM.

Prin proiectul de lege comun al PSRM şi PLDM, se propunea revenirea la alegerea Preşedintelui Republicii Moldova prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat şi revenirea la instituţia demiterii din funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

"Astfel, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova se va produce în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei, constatate de către Curtea Constituțională sau Curtea Supremă de Justiție. Propunerea de demitere din funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova, inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților și susţinută de majoritatea deputaţilor, va fi obligatoriu urmată de un referendum, prin intermediul căruia cetăţenii Republicii Moldova se vor pronunţa pe marginea demiterii Preşedintelui. Propunerea vizează înlocuirea actualei reglementări, care prevede că Preşedintele Republicii Moldova poate fi demis de către Parlament cu votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi", se propune în proiectul de lege.

Curtea a constatat că demiterea din funcţie a Preşedintelui ţării pentru „fapte grave de încălcare a Constituţiei” este în sine criticabilă, deoarece este o sursă de confuzie şi ambiguităţi, atât privind conţinutul unor astfel de „încălcări” ale Constituţiei, precum şi sub aspectul procedurii şi autorităţii cu competenţa de constatare, precum şi a efectelor unor astfel de constatări.

Potrivit magistraţilor, această prevedere consacră o confuzie între răspunderea juridică penală şi răspunderea politică a Preşedintelui.

Mai mult, modificarea adusă articolului 89 din Constituţie atribuie Curții Supreme de Justiție competența de constatare a săvârşirii de către Preşedintele Republicii Moldova a faptelor grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, contrar dispozițiilor articolului 135 alin. din Constituție care consacră competența exclusivă a Curții Constituționale de a constata circumstanţele care justifică demiterea Preşedintelui Republicii Moldova, în calitatea sa de unică autoritate de jurisdicţie constituţională și garant al Constituției.

Astfel, Curtea a constatat că această modificare este neconstituţională, întrucât încalcă limitele revizuirii prevăzute de articolul 142 din Constituţie.

Curtea a conchis că propunerea legislativă privind revizuirea Constituţiei nu poate fi înaintată spre examinare Parlamentului, ţinând cont de statuările Curţii Constituţionale expuse în partea descriptivă a avizului.

"Adițional, Curtea a reiterat faptul că un proiect de revizuire a Constituitei trebuie să vizeze nu numai modalitatea de alegere şi demitere a Preşedintelui ţării, ci să răspundă unor probleme-cheie, printre care: să facă o alegere clară pentru un sistem de guvernământ; să clarifice prerogativele preşedintelui şi, respectiv, ale premierului şi parlamentului; să introducă, printre principiile fondatoare ale sistemului constituţional al Republicii Moldova, principiul respectului reciproc şi al cooperării loiale între puterile statului prevăzute în Constituţie", se menţionează în comunicatul CCM.

Avizul Curţii este definitiv, nu poate fi supus nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

28
Tagurile:
alegerea preşedintelui, Constituţie, Curtea Constituţională, Moldova
Tematic
PLDM şi PSRM au făcut front comun. Îi interesează alegerea preşedintelui
PSRM vorbeşte despre cea mai scurtă cale de iniţiere a alegerilor anticipate
„Coaliţia” PLDM-PSRM nu-i de beton

Загрузка...