PDM sediu ПДМ офис

Noi membri în conducerea Partidului Democrat

70
(reînnoit 11:41 29.02.2016)
Conducerea politică a Partidului Democrat din Moldova s-a reunit în şedinţă în care au fost dezbătute subiecte ce ţin de agenda social-politică la nivel naţional.

CHIŞINĂU, 29 feb – Sputnik. Consiliul Politic Naţional al Partidului Democrat a ales trei noi vicepreşedinţi ai formaţiunii. Este vorba despre vicepremierul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, care va coordona Departamentul Economie, buget şi finanţe din cadrul partidului. Ministrul Culturii Monica Babuc va fi responsabilă de coordonarea a două departamente de specialitate ale partidului, cel pentru Educaţie, cultură, tineret şi sport şi cel pentru Relaţii interetnice şi drepturile omului, iar deputatul Sergiu Sârbu va conduce Departamentul Justiţie şi politici legislative.

“Partidul Democrat are o conducere colectivă în adevăratul sens al cuvântului. La noi, deciziile se iau democratic, prin dezbatere, consultare. Vă amintesc de momentul alegerilor deschise pentru desemnarea candidaţilor PDM pentru Parlament, exerciţiu pe care l-am realizat în premieră, în 2014. Vă reamintesc şi de Congresul PDM din 2012 şi de momentele care au urmat de atunci, în care am demonstrat mereu că suntem deschişi, comunicăm şi luăm deciziile cele mai bune pentru oameni, pentru Moldova. Astăzi, PDM are cea mai mare pondere în majoritatea parlamentară, noi ne-am asumat conducerea Guvernului, avem cei mai mulţi primari, oameni de nădejde în sate şi oraşe. Noi lucrăm, ne extindem echipa cu specialişti şi venim cu mai multe măsuri concrete pentru bunul mers al ţării, pentru stabilitate economică şi dezvoltare”, a declarat liderul PD Marian Lupu.

Biroul Permanent al Partidului Democrat este compus din opt vicepreşedinţi, un prim-vicepreşedinte, un secretar general, un preşedinte de onoare şi liderul formaţiunii Marian Lupu.

70
Tagurile:
vicepreşedinţi, Partidul Democrat, Moldova
Tematic
Ghimpu: nu va deţine puterea în Republica Moldova PD-ul
Alianţă PD – PLDM nu va fi

Загрузка...