Владимир Филат

Care este suma despăgubirilor cerută de Filat la CEDO

1964
(reînnoit 10:57 10.09.2016)
Surse din cadrul Penitenciarul nr. 13 au declarat pentru Sputnik că Filat este deţinut în condiţii de zeci de ori mai bune în comparaţie cu alţi puşcăriaşi.

CHIŞINĂU, 11 dec – Sputnik. Ex-premierul Vladimir Filat, acuzat de procurori de corupere pasivă şi trafic de influenţă în cadrul dosarului fraudelor bancare, cere despăgubiri de la cetăţenii Republicii Moldova pentru „condiţii inumane şi degradante de detenţie” în Penitenciarul nr.13.

Apărarea lui Filat deja a depus la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului o plângere împotriva Republicii Moldova. Avocatul Igor Popa a evitat să spună ce sumă cere Vladimir Filat de la statul Republica Moldova pentru „condiţii inumane şi degradante de detenţie”.

Popa însă este sigur că ex-premierul va câştiga, iar cetăţenii Moldovei vor plăti despăgubiri pentru condiţiile de detenţie ale lui Vladimir Filat.

„Moldova va pierde la CEDO acest proces cu domnul Filat şi nu va avea decât să plătească despăgubiri”, a declarat Popa.

Imediat după ce Filat a fost întemniţat în Penitenciarul nr.13, Avocatul Poporului Mihai Cotorobai a cerut „închiderea Penitenciarului 13 sau îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi schimbarea comportamentului faţă de persoanele private de libertate”.

Surse din cadrul Penitenciarul nr. 13 au declarat pentru Sputnik că Filat este deţinut în condiţii de zeci de ori mai bune în comparaţie cu alţi puşcăriaşi. Prevenitul Filat se deţine într-o celulă cu veceu în interior şi cu duş. Celula lui Filat, în care mai stă un deţinut, are 10 metri pătraţi. Norma de 4 metri pentru deţinut este respectată în comparaţie cu alţi puşcăriaşi.  

Vlad Filat la Curtea de Apel Влад Филат
© Sputnik / Vladimir Polusatov

De asemenea, Filat are voie să se folosească de aparat de radio, televizor, casetofon personal sau de orice alte aparate autorizate de către administraţia  penitenciarului, cu condiţia achitării plăţii pentru energia electrică consumată.

Paradoxal, dar şi în perioada în care Vladimir Filat a deţinut funcţia de premier, Moldova a fost condamnată la CEDO pentru condiţii inumane şi degradante în Penitenciarul nr.13. Guvernul a avut posibilitate în ultimii doi ani să înceapă construcţia unei noi puşcării din banii europeni, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Deşi Parlamentul a ratificat încă în decembrie 2013 Acordul cadru prin care Moldova împrumută 39 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru a construi o puşcărie, de atunci şi până în prezent, Guvernul şi în special Ministerul Justiţiei, care a fost partajat PLDM, nu a făcut nimic pentru a începe construcţia acestui penitenciar. Noua puşcărie trebuie să substituie Penitenciarul numărul 13 din capitală. Nici premierii liberal-democraţi şi nici miniştrii justiţiei care la fel reprezentau PLDM nu au venit cu o explicaţie de ce s-a întârziat acest proiect.

Fotografiile din Penitenciarul numărul 13 publicate de Oficiul Avocatului Poporului nu se deosebesc cu nimic de alte fotografii ce reflectă realitatea din spitalele din ţară. Pacienţii moldoveni nu cer însă despăgubiri de la statul Republica Moldova pentru condiţii inumane şi degradante de tratament.

Ministerul Sănătăţii care trebuie să doteze spitalele din ţară cu echipamente necesare, la fel, a fost condus din 2009 şi până în vara anului 2015 de PLDM. Din contra, în judecată se află acum un amplu dosar cu fraude în procesul licitaţiilor echipamentelor cu spitalele din ţară în care statut de învinuit are şi ex-ministrul liberal-democrat al Sănătăţii, Andrei Usatâi. Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat statului prin aranjarea licitaţiilor este de peste 150 milioane de lei.

1964
Tagurile:
penitenciarul 13, CEDO, detenţie, Filat, Moldova
Tematic
Filat va petrece Revelionul în camera de puşcărie
Scrisorile din temniţă ale lui Filat…
Probe imbatabile că Filat a furat 176 de milioane de dolari


Загрузка...