Academia de Ştiinţe a Moldovei Академия Наук Молдовы

Savanți din RM și FR: ”reforma” Academiei de Ştiinţe este o greșeală

176
(reînnoit 17:29 02.12.2015)
Conducerea unei universităţi din Rusia susține savanții de la Academia de Științe a Moldovei în încercarea lor de a se opune reformării instituției.

CHIȘINĂU, 2 dec – Sputnik. Universitatea de Stat Prioksk din Rusia a susținut decizia conducerii Academiei de Științe a Moldovei de a se pronunța categoric împotriva intenţiei autorităților Republicii Moldova de a reorganiza această instituție.

Anterior, Anatolie Sidorenco, membru corespondent al AȘ, director al Institutului de electronică și nanotehnologii, a comunicat pentru Sputnik că potrivit planurilor unor politicieni care se află la putere în Moldova, toate institutele academice vor fi comasate cu universitățile. Adică, în acest caz, din subordinea Academiei vor fi scoși toți colaboratorii și toate lucrurile de preț destinate cercetării – utilaj, laboratoare, instrumente și tehnică.

”Noi știm că în Moldova este planificată reforma Academiei de Științe după exemplul Turkmenistanului, prin metoda de comasare a institutelor cu universitățile. Cunoaștem efectele nefaste ale acestei reforme”, se spune în scrisoarea oficială a rectorului Universității Prioksk, Olga Pilipenko, adresată președintelui Academiei de Științe a Moldovei Gheorghe Duca.

Potrivit lui Pilipenko, sistemul de organizare a științei și procesului de învățământ, care s-a constituit după mulți ani în Rusia, este îndreptățit și a dat rezultate doar foarte bune.

”Acest model de organizare a științei și educației s-a constituit istoric și ar fi o mare greșeală ca în Moldova să fie distrusă această interacțiune eficientă”, a spus rectorul de la Universitatea de Stat Prioksk.

176
Tagurile:
Olga Pilipenko, greșeală, Academia de Științe a Moldoveiâ, svanți, Anatolie Sidorenco, reformă
Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca

Calendar Ortodox: Duminica Sfintei Maria Egipteanca - Istorie și semnificație

529
(reînnoit 12:53 17.04.2021)
În cea de-a cincea duminică din Postul Mare, creștinii ortodocși o pomenesc pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca - exemplul care ne dovedește puterea lui Dumnezeu și că prin voință omul își poate schimba viața, renunțând la păcat.

CHIȘINĂU,17 apr - Sputnik. Duminica a V-a din Postul Mare este închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Aceasta a trăit intre anii 355 - 431, și încă de tânără a căzut în patima desfrânării.

Aflând că la Ierusalim se afla lemnul Sfintei Cruci, a venit aici ca să i se închine, dar nu a reușit să intre în biserică. Înțelegând că aceasta se datorează vieții sale păcătoase, Maria Egipteanca ia hotărârea de a se îndrepta și petrece timp de 47 de ani în asceza și rugăciune în pustiul Iordanului.

Potrivit registrului de stat al populației, în Republica Moldova numele Maria este purtat de aproape 120 de moldovence. 

Predica la Duminica Mariei Egipteanca, rostită de părintele Calistrat de la mănăstirea Vlădiceni

În una din predicile sale, Ieromonahul Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni de lângă Iași se întreabă retoric ”dacă ar fi să punem în balanță viața Mariei Egipteanca cu viața noastră, cine ar putea spune că este mai curat ca ea? Și ne referim aici la viața pe care a dus-o ea în păcat”.

”Să fi fost una din zilele noastre, nu se oprea șa biserică, nu se oprea la icoana Maicii Domnului, nu se oprea la altar să se spovedească sau să primească sfintele taine. Era să meargă din clubul acesta, în alt club sau de pe strada asta în altă stradă. Deci niciodată în memoria noastră obosită, să zicem așa, să nu cântărim păcatele Mariei Egipteanca cu modernismele păcatului de azi. Cu câtă nonșalanță tratăm noi azi păcatul și la ce mod îl trata Maria egipteanca”, îi atenționează pe creștini părintele Calistrat.

Părintele precizează că acest canon care se face în această zi, este ca o trambulină care ne ajută să ieșim din starea de păcat și lâncezeală sau de adormire, subliniind că nu este greu să postești, ci este greu să-ți schimbi interiorul.

Viața și acatistul Sfintei Maria Egipteanca

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova

 

529
Tagurile:
Calendar Ortodox 2021 stil vechi, Sfanta Maria Egipteanca
Тема:
Calendar Creștin Ortodox 2021
Tematic
A doua Duminică din Postul Mare a Sfântului Grigorie Palama - istorie și semnificație
Calendar Ortodox: Viața Sfântului Teodor Stratilat


Загрузка...
Nina Costiuc

Coronavirusul în satele Moldovei: Cum se luptă cu pandemia în mediul rurual

104
(reînnoit 18:53 17.04.2021)
Zilnic se înregistrează un număr mare de noi infectări cu COVID-19 și decese. Care este situația în localitățile din Republica Moldova și cum fac față medicii acestui virus nemilos?
COVID-19 în 2021: Opt decese într-o singură localitate

În cadrul emisiunii "La Ordinea Zilei", primarul localității Budești, Nina Costiuc, a precizat că, în total, de la începutul anului în localitate au fost infectați 134 de oameni, iar de la începutul pandemiei și până în prezent 13 persoane din localitate au fost răpuse de boală. În momentul de față, 52 de persoane se află în carantină.

"Situația s-a agravat în acest an. Au decedat mai multe persoane de la începutul anului 2021 decât de le declanșarea pandemiei. Majoritatea sunt persoane de vârsta treia. Doar în 2021, în localitatea Budești opt persoane au murit din cauza complicațiilor provocate de COVID-19", a precizat pentru Sputnik Moldova Nina Costiuc.

Ludmila Ceaglîc
© Sputnik / Osmatesco
Ludmila Ceaglîc

Și primarul comunei Calfa, Ludmila Ceaglîc, a relatat că situația nu este deloc îmbucurătoare în localitate, mai ales că medicul de familie se află în carantină, cei care au nevoie de ajutor se pot adresa doar celor două asistente medicale din cadrul Oficiului Medicilor de Familie.

"Nu putem recruta un alt medic întrucât nu sunt specialiști, iar persoanele care au nevoie de consultație trebuie să se deplaseze în alte sate. Nu avem laboratoare de testare COVID. Unele persoane așa și nu cred în existența acestui virus, în ciuda tuturor eforturilor pe care le depunem pentru a-i informa că trebuie să respecte măsurile de protecție", a declarat primarul comunei Calfa.

Elena Neaga
Elena Neaga

În comuna Bălășești, raionul Sângerei, numărul cazurilor de COVID-19 nu este atât de mare, aceasta fiind una dintre comunele în care sunt înregistrate cele mai puține cazuri. De la începutul pandemiei și până în prezent, doar 24 de persoane s-au îmbolnăvit de coronavirus.

"Dintre acestea, doar zece persoane au fost internate și din păcate avem și un deces. Restul s-au tratat la domiciliu, unii fiind asimptomatici, dar care oricum au luat tratament acasă", a precizat pentru Sputnik Moldova primarul comunei, Elena Neaga.

Potrivit ei, comuna nu duce lipsă de specialiști, iar pacienții se pot adresa după primul ajutor la medicii de familie. Este și o farmacie care activează șase zile pe săptămână și dispune de toate medicamentele necesare.

În comuna Bălășești, formată din satele Bălășești și Sloveanca, sunt aproximativ 2600 de locuitori. În prezent, aici sunt înregistrate doar două cazuri active de COVID-19.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

104
Tagurile:
sate, COVID-19
Tematic
Specialiștii au găsit cauza reinfectării cu COVID-19


Загрузка...
Curs valutar BNM

Curs valutar BNM pentru 18 aprilie: Cât costă euro și dolarul

0
(reînnoit 20:06 17.04.2021)
În acest weekend, leul moldovenesc s-a depreciat în raport cu euro și leul românesc. Prețul dolarului american a coborât cu mai puțin de un ban, euro s-a scumpit cu un ban, iar leul românesc urcă nesemnificativ în cotații.

CHIȘINĂU, 18 apr – Sputnik. La cursul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) pentru zilele de weekend, un dolar american este cotat cu 17,87 lei, un euro – cu 21,38 lei, o hrivnă ucraineană - cu 63,92 bani, un leu românesc – cu 4,34 lei moldovenești, o rublă rusească – cu 23,25 bani.

Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă.

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM) s-au diminuat în martie cu 56,21 de milioane de dolari SUA.

BNM a anunțat că rezervele sale valutare au constituit 3 miliarde 707 de milioane 680 de mii de dolari americani (3 707,68 mil. dolari SUA) pe 31 martie 2021.

BNM a informat că, în martie, a intervenit pe piața internă pentru a cumpăra valută echivalând cu 9,7 milioane dolari SUA.

Lună trecută a pus în evidență tendința de creștere a ratei inflației – o evoluție prevăzută de prognoza BNM pentru anul în curs. În martie, ritmul anual al inflaţiei a constituit 1,49 la sută, în creștere mai mult decât dublă față de februarie, când inflația a fost de 0,62% (în ianuarie: 0,22%).

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
dolar, euro, 18 aprilie, curs valutar BNM
Tematic
Gîrbu: Impactul coronavirusului asupra Republicii Moldova
Gîrbu: Autoritățile ar trebui să pornească de la problema zero a societății – corupția!


Загрузка...