CHIŞINĂU, 6 nov – Sputnik. Preşedintele PD Marian Lupu a confirmat că sunt mai mulţi deputaţi PLDM care nu sunt de acord cu decizia Consiliul Naţional Politic de a nu participa la negocierile cu Partidul Democrat şi care şi-au arătat disponibilitatea de a face parte dintr-o coaliţie cu PD şi PL.
„S-au apropiat mai mulţi deputaţi PLDM de mine care mi-au povestit ce s-a întâmplat la Consiliul Politic. Acolo opiniile s-au împărţit”, a menţionat liderul democraţilor în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune.
În aceste condiţii, Marian Lupu susţine că nu este exclusă formarea unei majorităţi parlamentare unde vor participa şi deputaţi liberal-democraţi, lucru confirmat de unii membri PLDM.
„Noi vom face o majoritate parlamentară şi fără PLDM ca partid per ansamblu. Sunt suficienţi oameni de bună credinţă care vin deja cu aceste discuţii şi semnale pozitive”, a declarat Lupu.
Liderul democraţilor a menţionat că nimeni nu va merge să-i roage pe liberal-democraţi să se aşeze la masa de tratative.
„Dacă decizia de a nu participa la negocieri este una tactică prin care PLDM se aşteaptă ca noi să mergem să-i rugăm să-şi schimbe opinia, apoi n-o să merg şi n-o să rog. Nu pentru că sunt orgolios, ci pentru faptul că am fost votaţi de oameni cu un scop, ca să apărăm anumite interese”, a declarat democratul.
Lupu susţine că, dacă PLDM nu-şi va schimba decizia, „oricum, în orice condiţii noi vom reuşi să formăm o majoritate parlamentară contemporană”, fără a preciza cine va face parte din această coaliţie fără PLDM.
Anterior şi preşedintele de onoare al democraţilor, Dumitru Diacov, a declarat pentru Sputnik că doi deputaţi PLDM sunt gata să facă parte din viitoarea coaliţie de guvernare.
„Am discutat cu doi deputaţi PLDM. Aceştia mi-au confirmat că sunt gata să discute cu noi despre crearea unei noi coaliţii de guvernare”, a declarat Diacov.
Consiliul Naţional Politic al PLDM a decis miercuri ca formaţiunea să nu participe la negocierile cu PD cu privire la crearea unei noi coaliţii de guvernare. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al partidului, Valeriu Streleţ, după şedinţa Consiliului Naţional Politic al PLDM care a durat mai bine de trei ore şi la care au participat membri de partid din toate raioanele republicii. În opinia PLDM, democraţii au provocat deliberat criza politică, „trimiţând în demisie un guvern proeuropean”.
CHIȘINĂU 15 ian - Sputnik. Ministerul Sănătății anunță lista actualizată a statelor pentru care se impune regim de autorizolare persoanelor care intră în Moldova. Astfel, din listă a fost scoasă Croația, Danemarca și Luxemburg. Acest lucru înseamnă că, din data de 18 ianuarie, cei care se vor întoarce din aceste țări nu vor mai fi nevoiți să stea în carantină timp de 14 zile.
Totodată, au foat adăugate alte state, pentru care se va impune autoizolarea pentru două săptămâni. Este vorba despre Irlanda, Malta și Spania.
Amintim că lista se actualizează o dată la 14 zile. Indicatorul pentru includerea în listă a statelor pentru care se impune regimul de autorizolare la intrarea persoanelor în Republica Moldova reprezintă incidența cazurilor de infecție cu COVID-19 mai mare sau egal cu 411 cazuri la 100.000 populație.
Totodată, Ministerul Sănătății menționează că fișa epidemiologică se îndeplinește obligatoriu de către persoanele care intră pe teritoriul Republicii Moldova venite din statele pentru care se impune regimul de carantină.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU 15 ian - Sputnik. Joi, în jurul orei 22:20, poliția a fost anunțată de producerea unui accident pe drumul care leagă orașul Cahul de satul Lebedenco.
Potrivit oamenilor legii, un automobil s-a răsturnat pe șosea, după ce șoferul a pierdut controlul volanului. Conducătorul mașinii, un bărbat de 28 de ani, avea în calitate de pasageri o femeie, un bărbat și un copil.În urma accidentului, femeia în vârstă de 35 de ani s-a stins din viață, iar celălalt pasager și copilul au fost transportați de urgență la Spitalul raional din Cahul.
Șoferul automobilului avariat a părăsit locul accidentului, dar la scurt timp a fost găsit de polițiști și a fost reținut pentru 72 de ore. În urma alcooltestului ce i-a fost efectuat, în aerul expirat s-a constatat 0,76 mg/l de alcool, ceea ce depășește de cinci ori norma admisibilă. În acest caz a fost pornit un dosar penal.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 15 ian - Sputnik. Caz tragic într-un centru comercial din Chișinău. Un tânăr a căzut de la înălțime. Informația a fost confirmată pentru Sputnik Moldova de ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.
Potrivit informațiilor, totul s-a întâmplat la ora 14:40 la mall-ul de pe strada Arborilor din Capitală. Tânărul de 22 ani a căzut de la șapte metri înălțime în timp ce se filma cu telefonul.
„La fața locului imediat s-au deplasat angajații Inspectoratului de Poliție ai sectorului Centru, pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor”, a precizat Stati.
Tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii care au efectuat cercetări la fața locului au stabilit ca el se afla în incinta centrului comercial împreună cu niște prieteni, care au comuncat că acesta a vrut să facă un filmuleț pentru tik-tok. Pe balustrada escalatorului tânărul și-a pierdut echilibrul și a căzut. Cazul este documentat în continuare de către angajații poliției.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova