Владимир Филат

Încă un dosar penal îl paşte pe Vladimir Filat

660
(reînnoit 14:05 22.10.2015)
Averea lui Filat va fi verificată de CNI. Comisia are bănuieli că ex-premierul a tăinuit adevărata sa avere. Falsul în declaraţii se pedepseşte cu amendă sau închisoare de până la un an.

CHIŞINĂU, 22 oct – Sputnik. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a dispus joi, 22 octombrie, iniţierea procedurii de control privind eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii pentru anul trecut admis de către ex-premierul Vladimir Filat. 

„CNI a dispus în unanimitate iniţierea procedurii de control în privinţa domnului Vladimir Filat, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, privind eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii pentru anul 2014 şi informarea domnului Filat despre decizia adoptată”, a declarat joi după şedinţa CNI, vicepreşedintele instituţiei Victor Strătilă.

Potrivit lui Strătilă, CNI s-a autosesizat după ce CNA a reţinut cinci maşini de lux care aparţin lui Filat, dar care nu au fost incluse în declaraţiile de avere ale deputatului. „Vrem să facem lumină pe acest caz”, a declarat Strătilă. 

Dacă CNI va stabili că Filat a tăinuit adevărata avere, atunci va înainta actul de constatare Procuraturii Generale.  Dacă se va stabili că Vladimir Filat a admis fals în declaraţii, atunci el riscă pedeapsă penală cu amendă în mărime de până la 12 mii lei sau cu închisoare de până la 1 an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Vladimir Filat are statut de învinuit într-un dosar de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Filat este învinuit că, în perioada când deţinea funcţia de prim-ministru, ar fi primit de la un om de afaceri mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250 milioane de dolari pentru acordarea diferitor servicii. La această etapă, procurorii deţin probe că banii oferiţi drept mită provin inclusiv din băncile fraudate.

La 15 octombrie, Filat a fost reţinut de ofiţerii CNA chiar în sediul Parlamentului, după ce forul legislativ i-a retras imunitatea parlamentară. La 18 octombrie, printr-o decizie a instanţei de judecată pe numele lui Filat a fost emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. 

Fostul premier al Republicii Moldova riscă 15 ani de puşcărie, amendă de până la 200 de mii de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani. 

660
Tagurile:
avere, Filat, BEM, CNI
Тема:
Vlad Filat, anchetat într-un dosar de corupţie (93)
Tematic
EXCLUSIV: Curtea de Apel examinează vineri recursul apărării lui Filat
Probele ridicate în casa lui Filat confirmă implicarea în fraudele bancare
Vladimir Filat riscă 15 ani de puşcărie
Natalia Donțu

De la servicii, la generarea de produse: Schimbări pe piața TIC din Moldova

315
Administratorul Moldova IT Park, Natalia Donțu, a vorbit la Sputnik Moldova despre dezvoltarea sectorului IT în contextul crizei pandemice, iar una din tendințele de pe piață în acest sector ar fi trecerea de la servicii la generarea de produse cu valoare adăugată.
De la sevicii la generarea de produse-Ce schimbări se anunță pe piața IT din Moldova

În anul 2019, industria IT din Moldova a înregistrat venituri de circa 6,8 miliarde de lei, depășind industria vitivinicolă, iar volumul exporturilor de produse și servicii a atins cifra de 5 miliarde de lei. Cele 2300 de companii aflate pe piața din Moldova își exportă produse și serviciile IT în peste 30 de țări ale lumii.

Administratorul Moldova IT Park, Natalia Donțu a vorbit în studioul Sputnik despre ultimele tendințe de pe piața IT din Moldova în contextul pandemiei. Ea spune că în prezent mai multe companii de pe piață își regândesc modelul de business pentru a se concentra mai mult pe generarea de produse, care au o valoare adăugată mult mai mare.

„Suntem focalizați pe serviciile IT, dar se observă o tendință de dezvoltare a componentei de produse IT. În general, estimăm că balanța va înclina spre generarea de produse pe viitor, pentru că ne confruntăm cu problema lipsei de capital uman pentru această industrie. Avem o cerere mai mare decât oferta de pe piață și atunci companiile vor fi în situația să-și regândească modelul de business astfel încât să se focalizeze mai mult pe generarea de produse, care au o valoare adăugată mult mai mare. În Moldova, companiile sunt dezvoltatoare de produse pentru sectorul de telecomunicații, sectorul bancar și pentru domeniul guvernamental”, a precizat Natalia Donțu

Ea mai spune că anul trecut companiile din Moldova - IT Park au generat o cifră de afacere de 3,7 miliarde de lei. La nivel național, cifrele sunt mai mari, dintre care 18% se datorează livrărilor de pe piața locală, inclusiv pentru structurile guvernamentale. Natalia Donțu este de părere că  Moldova a făcut pași buni pe partea de guvernare electronica, iar pandemia a generat noi soluții. La ora actuală, spune Donțu, avem trei factori care ar putea să ne miște înainte ca societate la capitolul digitalizare.

„Avem o comunitate IT foarte bună care poate oferi servicii la nivelul așteptărilor, avem o agenda guvernamentală ambițioasă de a trece cât mai multe servicii publice  în format electronic și avem cetățenii, consumatorii care au un grad înalt de digitalizare comparativ cu alte state și care absorb aceste servicii”, a precizat Natalia Donțu.

În anul 2019, contribuția sectorul TIC în PIB-ul național a constituit 7,1%, iar cea a pieței IT e de 3,1% și de circa 15 mii de angajați. La ora actuală, pe piața TIC activează 2300 de companii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

315
Tagurile:
tehnologii digitale, IT
Tematic
Recordul bătut de sectorul IT din Moldova: Ne-a adus venituri mai mari decât vinurile
COVID-19 lovește în IT, sectorul cu dezvoltarea cea mai dinamică din ultimii ani


Загрузка...
Vama Palanca

Dacă vii din aceste țări, va trebui stai în carantină: Lista a fost actualizată

699
(reînnoit 15:36 15.01.2021)
Autoritățile din sănătate au actualizat lista statelor pentru care se impune regimul de autoizolare persoanelor ce intră în Republica Moldova. Modificările vor intra în vigoare de luni, 18 ianuarie, și vor fi valabile timp de două săptămâni.

CHIȘINĂU 15 ian - Sputnik. Ministerul Sănătății anunță lista actualizată a statelor pentru care se impune regim de autorizolare persoanelor care intră în Moldova. Astfel, din listă a fost scoasă Croația, Danemarca și Luxemburg. Acest lucru înseamnă că, din data de 18 ianuarie, cei care se vor întoarce din aceste țări nu vor mai fi nevoiți să stea în carantină timp de 14 zile. 

Totodată, au foat adăugate alte state, pentru care se va impune autoizolarea pentru două săptămâni. Este vorba despre Irlanda, Malta și Spania. 

Lista statelor pentru care se impune regimul de carantină la intrarea în Republica Moldova
Lista statelor pentru care se impune regimul de carantină la intrarea în Republica Moldova

Amintim că lista se actualizează o dată la 14 zile. Indicatorul pentru includerea în listă a statelor pentru care se impune regimul de autorizolare la intrarea persoanelor în Republica Moldova reprezintă incidența cazurilor de infecție cu COVID-19 mai mare sau egal cu 411 cazuri la 100.000 populație.

Totodată, Ministerul Sănătății menționează că fișa epidemiologică se îndeplinește obligatoriu de către persoanele care intră pe teritoriul Republicii Moldova venite din statele pentru care se impune regimul de carantină.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

699
Tagurile:
Ministerul Sănătății, COVID-19, pandemie, Republica Moldova, carantină, Lista


Загрузка...
Femeie, frig, iarna

Frigul se întețește iată câte grade vor fi la noapte: Prognoza meteo

0
(reînnoit 21:57 15.01.2021)
Pe 16 ianuarie intră în vigoare Codul Galben de schimbare bruscă a temperaturii, care va fi valabil până pe 19 ianuarie. Vremea se răcește simțitor. La noapte va fi un ger de minus 15 grade în nord.

CHIȘINĂU, 16 ian - Sputnik. Sâmbătă, 16 ianuarie, vremea se răcește. Cerul va fi variabil, uneori se va arăta și Soarele de după nori și nu sunt prognozate precipitații esențiale. 

Presiunea atmosferică va fi normală.

Vântul va sufla din nord-vest, moderat.

Maximele termice ale zilei vor fi de -6..-9 grade Celsius în nord, -5..-8 grade în centru și -4..-7 grade în raioanele de sud.

Pentru 16-19 ianuarie a fost instituit un Cod Galben de schimbare bruscă a temperaturii.

În orele nocturne, temperatura aerului va fi de  -10..-15°C, iar ziua între -5 și -10°C. Potrivit meteorologilor, temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 5-7°C față de normă (norma -3..-5°C).    

În noaptea spre duminică, în nord sunt așteptate minime de minus 15 grade, în centru – de minus 14 grade și în sud – de minus 13 grade.

Prognoza meteo pentru 16 - 22 ianuarie
Prognoza meteo pentru 16 - 22 ianuarie

Duminică, 17 ianuarie, la prânz sunt așteptate -7..-10 grade Celsius în nord, -6..-9 grade în centru și -5..-8 grade în sud.

Presiunea atmosferică va fi ridicată.

Vântul va sufla din nord-vest, cu o viteză de 2-7 metri pe secundă.

Pentru următorul interval de 7 zile nu sunt prognozate precipitații.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
prognoza vremii, prognoza meteo, frig
Tematic
(VIDEO) Incredibil cum erau iernile acum 50 de ani


Загрузка...